Din 4 noiembrie 2022
EXPOZIȚIE TEMATICĂ LA PALATUL SUȚU
„Pia Massaci: Restituire, un parcurs subiectiv”
Pia Massaci (1908-1992) este o artistă afirmată în perioada interbelică, viața și opera ei stârnind în ultima vreme un interes deosebit. În patrimoniul Pinacotecii București, pictorița este reprezentată cu trei lucrări (Piața Matache Măcelaru, Flori și Palatul Elisabeta), dintre care două au fost prezentate în cadrul expoziției Seducție și triumf în artă. Femei-artist în România, organizată de către Muzeul Municipiului București în cadrul Art Safari 2021. Inițiativa Muzeului Municipiului București a fost apreciată de către urmașii Piei Massaci, care au contribuit substanțial la organizarea expoziției-semnal dedicată artistei, inaugurată la Palatul Suțu.
Menționăm că a mai existat un demers de recuperare care s-a intersectat cu preocupările noastre, respectiv volumul „Artiste uitate din România: cercetări și studii despre contribuția femeilor la istoria artei românești”, publicat în cadrul unui proiect derulat de Asociația PostModernism Museum pe parcursul anului 2021, cu sprijin financiar din partea Administrației Fondului Cultural Național, care a cuprins un capitol semnat de Aurelia Mocanu, intitulat Pictorița Pia Massaci. Pudră, voaletă şi flori.
Bunicul artistei, originar din zona Saarland, a emigrat în România în 1884, fiind ulterior naturalizat, cu schimbarea numelui din Massatsch în Massaci. Născută la Constanța, Pia Massaci a debutat în 1935, la Salonul Oficial de pictură și sculptură, în cadrul căruia a expus Autoportret și Păpuși italiene. În expoziția de față prezentăm autoportrete ale artistei alături de alte câteva lucrări atent selectate, scopul principal fiind acela de a rememora creația Piei Massaci. Portrete, scene de interior, flori, păpuși sau peisaje se derulează sub privirile noastre într-o desfășurare ritmică și vibrantă.
Angelica Iacob
Unele întâmplări chiar sunt uimitoare.
În urmă cu un an, un prieten ne-a întrebat dacă avem vreo legătură cu Pia Massaci: era încântat că descoperise două lucrări, care i-au plăcut mult, în expoziția Seducție și triumf în artă, organizată de către Muzeul Municipiului București în cadrul Art Safari. Așa am descoperit și noi, neașteptat, pe simeza-gazdă Gabroveni, două lucrări ale lui tanti Pia: minunate, necunoscute familiei, și foarte prețioase. Le numim prețioase pentru că, scoase la lumină din colecția Pinacotecii București, reprezintă momentul lăudabil, bine-venit și ne-sperat în care o importantă instituție culturală a inițiat un proiect de recuperare pentru publicul contemporan a creației unei pictorițe aproape uitate, Pia Massaci.
În acest context, ne-am oferit fără rezerve să devenim co-echipieri cu excelenta și inimoasa echipă a secției de artă a Muzeului, și să contribuim la extinderea cercetării asupra operei acestei artiste de un farmec și de o forță aparte, despre care prof. G. Oprescu scria astfel în 1941: „Pia Massaci prezintă un talent real, servit de un meșteșug cât se poate de corect. Pictura sa, femeiască în ce privește arta de a acorda tonurile, este energică și bărbătească în ceea ce privește factura. Ceea ce expune, luat ca un tot, este ce e mai interesant luna aceasta în sălile Dalles.”
Elevă a lui Jean Al. Steriadi și Camil Ressu, laureată cu Premiul Moldovei al Academiei de arte frumoase din Iași, Pia a debutat în interbelic, având douăsprezece expoziții personale în palmares, până spre sfârșitul anilor ’70, când a intrat într-un nemeritat con de umbra. A fost cunoscută drept un personaj glamour, fiind totodată stoică în fața greutăților care nu au ocolit-o, atât în timp istoric cât și personal.
Suntem, întreaga familie, onorați și recunoscători să lucrăm alături de Muzeu în acest proiect, care coincide cu împlinirea a treizeci de ani de la dispariția artistei.
Gabriela Massaci | artMoves
Notă: Perioada de vizitare s-a extins până pe data de 9 februarie 2023, ora 16.00, moment în care va avea loc finisajul expoziției.