Expoziția tematică „Biblia în Camee. Piese realizate de artistul german Andreas Roth”

Din 16 octombrie 2025

EXPOZIȚIE TEMATICĂ LA PALATUL SUȚU

„Biblia în Camee. Piese realizate de artistul german Andreas Roth”

Muzeul Municipiului București, în parteneriat cu Muzeul Național al Bucovinei, vă invită să vizitați la Palatul Suțu expoziția tematică „Biblia în Camee. Piese realizate de artistul german Andreas Roth”.

Veți putea admira camee de mari dimensiuni cu tematică biblică, lucrate cu măiestrie de artistul german Andreas Roth.
Născut în orașul Idar-Oberstein, supranumit „orașul pietrelor prețioase”, Andreas Roth continuă o veche tradiție de familie, îmbinând tehnica fină a gravurii în agat cu o profundă sensibilitate artistică.

Pentru prima dată în România, artistul prezintă o colecție de camee dedicate unor momente esențiale din istoria creștinismului: Buna Vestire, Nașterea Domnului, Fuga în Egipt, Răstignirea, Învierea și Înălțarea Domnului.

Aceste scene sunt încrustate în straturi delicate de agat, oferind o perspectivă unică asupra simbolisticii biblice care străbate mileniile.
Minunatele piese sunt deja așezate alături de fresce salvate de la Mănăstirea Văcărești, cea demolată în anii ’80 de regimul comunist.

🗓️ Expoziția va putea fi vizitată până pe data de 1 februarie 2026.
✅ Program vizitare: miercuri-duminică, între orele 10.00-18.00 (17.30 ultimul bilet).

 

 

Sari la conținut