Muzeul Municipiului București vă invită la Idei în Agora marți, 3 iunie 2025, ora 18.00, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151), cu tema „Academia Europaea Bucharest Hub – Un centru academic global în România”. Mircea Dumitru în dialog cu Sorin Antohi.
Intrarea este liberă.
***
Mircea Dumitru revine la Idei în Agora, unde a fost invitatul ediției XLI, Adevărul și trecutul (12.02.2019). De această dată, vom prezenta publicului un proiect la care am lucrat mulți ani împreună: Academia Europaea Bucharest Regional Knoweldge Hub. Mircea Dumitru este directorul său academic, eu sînt directorul executiv.
În 2019, la Barcelona, la conferința anuală a prestigioasei Academia Europaea (AE), eu (membru din 2018) mi-am discutat prima oară cu conducerea organizației planul strategic de a înființa la București un centru regional. La o parte din acele discuții, apoi mereu de atunci pînă azi, Mircea Dumitru mi-a stat alături. În paralel, am inițiat o campanie prin care mai mulți membri români din țară și din diaspora au fost aleși în AE. Academic și statistic, rezultatele se pot măsura astăzi cu satisfacție. Primul pe care l-am propus a fost Mircea Dumitru (ales în 2019). Întârziat de pandemie, planul a fost continuat de o echipă în care au intrat alți doi savanți din conducerea Academiei Române (AR), membri și în AE: Președintele Ioan-Aurel Pop și Vice-președintele Marius Andruh. Centrul a fost realizat de AE în parteneriat cu AR, pe baza unui acord semnat pe 9 Mai 2025, cu sprijinul unei vaste rețele transnaționale. Este operațional și s-a lansat oficial prin două reuniuni academice la AR și o recepție la Palatul Elisabeta, în perioada 8-11 mai 2025. În octombrie 2027, AE își va ține conferința anuală la București. Pînă atunci vom avea primele două ediții anuale, 2026 și 2027, ale propriei conferințe, AE Bucharest Hub Days, în cadrul cărora două jurii internaționale vor decerna Medalia Cantemir și Premiul Ioan Petru Culianu.
Cea dintîi manifestare desfășurată în România sub auspiciile AE a fost conferința internațională Ioan Petru Culianu: Lives, Works, Legacies (21-23 octombrie 2022, Iași). Începînd cu ediția IVC, seria Idei în Agora a continuat sub același patronaj, iar de la ediția CVII se desfășoară sub egida noului Hub.
Academia Europaea: www.ae-info.org
Bucharest Hub: www.acadeurobucharest.eu
Sorin Antohi
***
Mircea Dumitru (n. 1963), profesor de filosofie (din 2004) şi rector al Universităţii din Bucureşti (2011-2019), membru titular (din 2021) şi vicepreşedinte al Academiei Române (din 2022), preşedinte al Secţiei de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie (din 2021). Preşedintele Societăţii Europene de Filosofie Analitică (2011‑2014), membru al Academia Europaea (din 2019), preşedintele Institutului Internaţional de Filosofie (2017-2021), preşedintele Asociaţiei Universităţilor Balcanice (2019-2022). Profesor invitat la Beijing Normal University, Tulsa University, City University of New York, New York University, Université Jean Moulin Lyon 3, École Normale Supérieure de Lyon, University of Helsinki, Renmin University, China University of Political Science and Law. A fost ministru al Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (iulie 2016 – ianuarie 2017). Este doctor în Filosofie la Universitatea Tulane, New Orleans (1998), cu o teză de logică modală şi filosofia matematicii, şi doctor în Filosofie la Universitatea din Bucureşti (1998), cu o teză de filosofia limbajului. Domenii de interes: logica filosofică, metafizica, filosofia limbajului. La Editura Polirom a publicat volumul Lumi ale gândirii. Zece eseuri logico-metafizice (2019) și Filosofia și limitele gândirii. Zece eseuri de filosofie teoretică (2025). Dintre celelalte volume publicate, amintim: On Incompleteness in Modal Logic: An Account through Second-Order Logic (UMI, Ann Arbor, 1998); Modalitate şi incompletitudine (Paideia, 2001; Premiul „Mircea Florian” al Academiei Române); Explorări logico-filosofice (Humanitas, 2004); Cuvinte, teorii şi lucruri. Quine în perspectivă (ed. în colab., Pelican, 2009); Truth (ed. în colab., Editura Universităţii din Bucureşti, 2013); Metaphysics, Modality, and Meaning: Topics from the Work of Kit Fine (ed., Oxford University Press, 2020); Understanding and Conscious Experience: Philosophical and Scientific Perspectives (ed. în colab., Routledge, 2025).
***
Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist, traducător. Membru în Academia Europaea. Mai multe informații la www.sorinantohi.org.
***
Idei în Agora este un program dedicat analizei spiritului public. A fost inițiat în 2017 de Sorin Antohi și este susținut de Adrian Majuru. Realizat de Muzeul Municipiului București, în parteneriat cu Asociația Orbis Tertius / A Treia Lume. Întâlnirile au formate diferite și propun un dialog între curente, mișcări, personalități, viziuni despre lume, teorii, ideologii. Filmele, postate pe YouTube la https://www.youtube.com/channel/UCv5R2xEgA_M5nzwIUGl8kcQ
Arhiva, la http://muzeulbucurestiului.ro/idei-in-agora.html V. și https://www.facebook.com/IdeiinAgora/
Programul a început pe 21 iunie 2017, cu un dialog între Gregory Claeys și Sorin Antohi, Marx and Marxism: Utopia, Dystopia, History. La cele 107 de evenimente și 5 reuniuni conexe au participat 161 de invitați (unii au revenit cel puțin o dată) din 25 țări: România (majoritatea), Argentina, Armenia, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Croația, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Israel, Italia, Marea Britanie, Republica Moldova, Noua Zeelandă, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Statele Unite, Turcia, Ucraina, Ungaria.
Începînd cu ediția IVC, seria Idei în Agora este patronată de Academia Europaea (AE). Idei în Agora se înscrie astfel în planul strategic, inițiat de Sorin Antohi în 2019, de a înființa la București, în colaborare cu Academia Română, o filială regională AE. Aceasta, numită Academia Europaea Bucharest Regional Knowledge Hub, a fost inaugurată pe 9 Mai 2025. Seria Idei în Agora continuă la Muzeul Municipiului București și la Academia Română în cadrul noului Hub, al cărui director executiv este Sorin Antohi.
CV: Vremuri tulburi. Crizele din România și din lume. Gabriel Andreescu în dialog cu Sorin Antohi (18.03.2025). CVI: România și Balcanii. Dispariția patrimoniului (i)material. Thede Kahl în dialog cu Sorin Antohi (20.03.2025). CVII: Calculul și gândirea. Din Antichitate la IA. Cristian S. Calude în dialog cu Sorin Antohi (22.05.2025).
În afara seriei, dar legat de ea, au avut loc: România Mare 2.0. De la insula de latinitate la arhipelagul global, conferință organizată Sorin Antohi (23-24.11.2018); Royal Colloquium IV, From Dystopia to Posthistory. Conveners: Sorin Antohi and Gregory Claeys (23.06.2019); The Museum of the Future / Muzeul Viitorului / Museum der Zukunft. Public debate. Volker Rodekamp, Anselm Hartinger, Adrian Majuru. Moderator: Sorin Antohi (3.10.2019). AI and Humanity (8-9.05.2025) și Synchronism: Overtaking History, Shaping Temporality (10-11.05.2025), ambele la Academia Română, Calea Victoriei 125, sub auspiciile noului Academia Europaea Bucharest Hub. Mai multe la www.acadeurobucharest.eu.