„POVESTEA AURULUI ȘI ALTE CÂTEVA POVEȘTI MAI PUȚIN STRĂLUCITOARE, DAR LA FEL DE UIMITOARE”
TRASEU TEMATIC DEDICAT COPIILOR

„Povestea aurului și alte câteva povești mai puțin strălucitoare, dar la fel de uimitoare” – Traseu tematic pentru copii (7+) în expoziția „Călătoria în lumea de dincolo. Ritualuri funerare din vremuri străvechi în regiunea Varna” de la Palatul Suțu
Muzeul Municipiului București invită copiii într-o aventură specială printre obiecte vechi de mii de ani, povești despre aur, scoici, amulete și călătorii misterioase dincolo de lumea noastră.
„Povestea aurului și alte câteva povești mai puțin strălucitoare, dar la fel de uimitoare” este un traseu tematic creat special pentru copii, care îi ajută să exploreze expoziția „Călătoria în lumea de dincolo. Ritualuri funerare din vremuri străvechi în regiunea Varna” într-un mod prietenos și plin de imaginație.
Cei mici mici vor descoperi că nu doar aurul strălucește, ci și poveștile ascunse în spatele lui. Cu 6.000 de ani în urmă, aurul nu era doar frumos, ci și plin de semnificații, iar oamenii credeau că moartea este începutul unei noi călătorii.
Copiii vor avea ocazia să afle cine purta aur și de ce, ce obiecte erau puse în morminte pentru lumea de dincolo, ce este un cenotaf, ce puteri avea un talisman și cum o scoică venită din mări îndepărtate putea fi la fel de prețioasă ca metalul strălucitor.
Cu explicații pe înțelesul lor, jocuri de observație și mici provocări, copiii află despre ritualuri funerare, credințe vechi, meșteșugari pricepuți, schimburi între comunități și despre felul în care oamenii din trecut dădeau sens vieții, morții și memoriei.
📄 Traseul poate fi parcurs în aproximativ 40 de minute, sub îndrumarea unui adult. Acesta este gratuit și poate fi descărcat înainte de vizită sau ridicat de la standul de bilete de la Palatul Suțu trimițând o solicitare pe adresa educatie@muzeulmunicipiului.ro cu minim trei zile lucrătoare înainte.
Descarca direct de pe site-ul MMB, AICI.

