Vara istoriei pe Calea Victoriei – a IV-a ediție a școlii de vară a Muzeului Municipiului București

Vara istoriei pe Calea Victoriei

Ediția a IV-a a școlii de vară a Muzeului Municipiului București

Pentru copii de 6-12 ani

 

18 iulie – 7 septembrie 2018, Casa Filipescu-Cesianu

(miercuri-sâmbătă, 10.00-12.00)

 

Muzeul Municipiului București invită copiii să participe la cea de-a patra ediție a școlii de vară. Activitățile se vor desfășura la Casa Filipescu-Cesianu, în intervalul 18 iulie – 7 septembrie 2018 și sunt organizate în parteneriat cu Asociația Redescoperă Istoria, Asociația Atelier Papelier și Asociația PlaYouth.

Timp de opt săptămâni, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00-12.00, în grădina Casei Filipescu-Cesianu și în Lapidarium se vor desfășura activități educative cu tematică variată, desfășurate în special în aer liber, într-un spațiu prietenos și inedit. Se pot înscrie copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani.

Zilele de miercuri vor fi dedicate workshop-urilor de realizare a hârtie manuală coordonate de Atelier Papelier (vârsta recomandată: 6-12 ani), zilele de joi vor introduce participanții în istoria celui de-al doilea Război Mondial prin activitățile concepute de către Asociația Redescoperă Istoria (vârsta recomandată: 7-12 ani), iar în zilele de vineri Asociația PlaYouth ne propune să învățăm cum să concepem o poveste interesantă în cadrul atelierului de storytelling (vârsta recomandată: 7-12 ani). „Salonul de Bandă Desenată – Povești din București”, deschis în sala mansarda Casei-Filipescu-Cesianu până la data de 31 august 2018, va inspira participanții să ilustreze orașul în cadrul atelierelor de bandă desenată din zilele de sâmbătă (vârsta recomandată: 7-12 ani).

Înscrieri: conferinte@muzeulbucurestiului.ro, taxă participare: 10 lei/copil

 

Program detaliat al activităților din luna IULIE 2018:

Miercuri, 18 iulie, ora 10.00, Hârtie din Hârtie în 4 pași: pasul 1, workshop de realizare hârtie manuală, Atelier Papelier

Joi, 19 iulie, ora 10.00, activitate educativă cu tema Bucureștiul în vreme de război, Asociația Redescoperă Istoria

Vineri, 20 iulie, ora 10.00, atelier de storytelling, Asociația PlaYouth

Sâmbătă, 21 iulie, ora 10.00, atelier De la benzi desenate la animație, în cadrul „Salonului de Bandă Desenată – Povești din București” cu Marius Paraschiv, artist

Miercuri, 25 iulie, ora 10.00, Hârtie din Hârtie în 4 pași: pasul 2, workshop de tipar manual pe hârtia produsă în prima etapă, Atelier Papelier

Joi, 26 iulie, ora 10.00, activitate educativă cu tema Viața copiilor și a femeilor în timpul războiului, Asociația Redescoperă Istoria

Vineri, 27 iulie, ora 10.00, atelier de storytelling, Asociația PlaYouth

Sâmbătă, 28 iulie, ora 10.00, atelier De la benzi desenate la animație, în cadrul „Salonului de Bandă Desenată – Povești din București” cu Marius Paraschiv, artist

Sari la conținut