Vila doctorului Minovici a trecut printr-un amplu proces de restaurare, iar acum colecția este pregătită de expunere. Dacă, în cursul anului 2017, a fost deschisă o parte din expoziția permanentă a muzeului care a cuprins capela, dormitorul, sufrageria, holul de acces de la etaj și odaia pentru musafiri de la parter, în anul 2018, începând cu data de 23 octombrie, vizitatorii vor avea bucuria de a vedea restaurată întreaga Vilă cu Clopoței. Salonul și camera miresei de la etaj, precum și odaia săsească și românească de la parter au fost refăcute conform fotografiilor pe care Nicolae Minovici le-a comandat în 1935. Expoziția își propune să redea obiectelor de patrimoniu locul destinat de fondator în interiorul spațiilor vilei. Însă, fiind un an centenar, Muzeul Municipiului București a pregătit pentru români o serie întreagă de acțiuni menite să redea memoriei generale informații esențiale despre rolul jucat de familia Minovici în istoria țării noastre. Despre toate acestea, ne oferă detalii Adrian MAJURU, manager al Muzeului Municipiului București.
Cum omagiază Muzeul Municipiului București viața și activitatea familiei Minovici, cea care a avut un rol atât de important în dezvoltarea, modernizarea României?
În această toamnă, mai exact pe 23 octombrie, se împlinesc 150 de ani de la nașterea doctorului Nicolae Minovici. Ceea ce ne bucură foarte mult la această potrivire de date este faptul că putem inaugura integral vila doctorului Nicolae Minovici oferită Primăriei Municipiului București de către proprietar în anul 1937. Dincolo de împlinirea unei inaugurări, este și finalizarea unui proiect mai laborios, care a avut ca și conținut restaurarea tuturor obiectelor expuse. Nu a fost deloc ușor, timp de doi ani de zile, să ne ocupăm de întreaga varietate de obiecte, cu valoare memorială, de patrimoniu, etnografică, pe care le veți vedea expuse începând cu această dată. Însă 23 octombrie 2018 va mai însemna ceva în afară de inaugurarea acestui proiect expozițional permanent. Și anume, vom prezenta volumul dedicat familiei Minovici: „100 de ani de pionierat (1850-1950)”. Pentru că avem de-a face cu trei generații Minovici despre care cunoaștem detalii, mai ales cele de conținut profesional, lăsând în urmă instituții create, modele profesionale demne de urmat. Este un volum coordonat, de data aceasta, de mine. Spun de data aceasta pentru că în urmă cu zece ani a fost o versiune mai restrânsă, apărută la editura Institutului Cultural Român. De această dată, noul volum este adus la zi, cu informații și imagini inclusiv particulare, nu numai publice, dar și cu aportul familiei Petzalis, a ramurilor noi ale acestei familii străvechi din Brăila, care au preluat informații noi despre Mina Minovici, familia lui, și ce s-a întâmplat cu descendenții lor, mai ales în anii ‘50.
În afară de volumul Minovici, vom mai prezenta un produs unic dedicat lui Nicolae Minovici. Este vorba despre un album filatelic care va cuprinde în filele sale, dincolo de povestea pe scurt a doctorului, câteva piese filatelice dedicate acestui moment. Și anume două colițe unde vor apărea pentru prima dată într-un timbru toți cei trei frați Minovici, cu precădere farmacologul nostru renumit, Ștefan Minovici, cu siguranță pentru prima dată. Și instituțiile pe care ei le-au creat. Evident că, în afară de cele două colițe, va fi pus în circulație și un timbru pentru Poșta Română cu efigia doctorului Nicolae Minovici, și anume Muzeul Dr. Nicolae Minovici – Vila cu Clopoței. Albumul va fi însoțit și de o medalie, care spun eu, va fi punctul final al unei recunoașteri naționale privind această personalitate.
Ce reprezintă Minovici pentru București?
Minovici este, pentru București, creator de instituții și de școală medicală, nu numai medico legală, pentru că el a creat Societatea Salvarea, în 1906. Este, în acelasi timp, un model de metodă de lucru și de cercetare, care poate folosi nu numai zonei medicale, dar și antropologilor, sociologilor, el reușește prin lucrările lui cele mai cunoscute și la îndemână, de pildă, „Moda tatuajului în România” și „Studiu asupra spânzurării”, să ofere un model de perspectivă holistică asupra unui fenomen social către care se poate îndrepta și sociologul, antropologul, medicul sau filologul. Este de muncit la o asemenea perspectivă, însă efortul merită, pentru că poți scana un fenomen social, evident și cu implicații culturale finale, de la un capăt la celălalt al timpului istoric, dar și posibilitatea de a oferi o prognoză pentru viitorul imediat. Ceea ce este de dorit pentru un cercetător adevărat.
Ați integrat această mare personalitate între cele menționate în cadrul expoziției outdoor găzduită în premieră de UMF „Carol Davila” și care a fost dedicată celor 100 de ani de medicină românească.
Este dorința noastră, a Muzeului Municipiului București, de a ajunge în variate zone informale pentru a oferi informație, nu neapărat de strictă specialitate, ci mai ales informație vizuală dedicată unui profil profesional, în cazul acesta medical, pentru că ne raportăm la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, dar și la Rectoratul acestei universități. Noi ne-am folosit, pentru prima dată într-un scop muzeal, de spațiul lor outdoor.
Și, alături de Minovici, a fost întregul panel de generații de profesioniști în practica medicală. Aici îi includ și pe anesteziști, farmaciști și stomatologi.
Și care, practic, au format un grup profesional, chiar dacă variat în interiorul lui, care au dat României moderne – cu precădere după 1870, când se impune prima generație de profesioniști români în această zonă – un mod comportamental, de civilitate urbană, de exemplu profesional, oferind în fiecare târg și orășel al acestei țări, pentru început în vechiul regat și Mica Românie, un reper care a legat instituțional această țară din punct de vedere al unei societăți moderne. Alături, evident, de juriști, de notari și de profesioniști în industriile care abia prindeau contur în acea perioadă. Practic, medicii, pentru a încheia subiectul nostru, au fost o foarte importantă parte din coloana vertebrală a profesiilor moderne și liberale ale acestei țări la început de drum.
Cum vor (re)găsi bucureștenii Vila cu Clopoței în această toamnă?
Va fi pe deplin deschisă. Și, separat de ceea ce vor vedea în expoziția permanentă de etnografie la Vila cu Clopoței, parter și etaj, sala pentru conferințe, care este dedicată expozițiilor tematice temporare, va găzdui o expoziție cu tematică antropologică, în continuarea celei care a fost „Știință și etnicitate” până de curând. Vizitatorii vor putea afla cum anume poate fi făcută cercetarea antropologică pe teren cu instrumentele artei plastice. Vor fi piese expozabile cu valoare de patrimoniu, și anume colecții publice oferite de Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române. Acestea se referă la o serie de cercetări de teren făcute de Institutul Rainer în perioada anilor 1956 și 1968 în Nordul Moldovei.
În acest an Centenar, în care se discută intens despre rolul pe care l-au avut diferite personalități în istoria României, care a fost mesajul principal pe care familia Minovici ni l-a transmis și este valabil și acum, peste generații?
Este dictonul latin „prin muncă susținută învingi orice barieră”, din Virgiliu, și care este prezent pe vila doctorului Nicolae Minovici. Iar apoi, ceea ce mai puțin se cunoaște, este îndemnul lui din trei cuvinte: „Lux in tenebris” care practic este îndemnul oricărui profesionist ce dorește să aducă lumina în întunericul profesiei sale. Mă gândesc și la ultimele cuvinte în fața morții ale lui Ștefan Minovici care spunea să ascultăm de glasul conștiinței deoarece conștiința este sufletul și sufletul este divin. Este valabil pentru toate încercările noastre pe care le facem în viață.
Interviu realizat de Simona Popescu
