Povestea salvării unui document semnat de însuși Mihai Viteazul

În cadrul expoziției tematice „Restaurare bunuri culturale mobile pe suport papetar” va fi expus un document lăsat moștenire nouă, peste timp, încă de pe vremea lui Mihai Viteazu, care acum face parte din Colecția de documente a Muzeului Municipiului București. La momentul achiziționării, acest document unic și valoros suferise o îmbătrânire naturală, multiple rupturi, pierzând o parte din materialul-suport, iar fragmentele păstrate fuseseră fixate empiric, pe verso, cu hârtie.

Hrisovul, realizat pe pergament din piele de capră, este scris în slavonă cu cerneală de carbon, datat 1593-1594, prin care Domnul Țării Românești, Mihai Viteazul a întărit stăpânirea lui Dragotă din Lupoane peste mai multe moșii cumpărate de acesta. Fiecare loc cumpărat este descris în amănunt, cu precizarea prețului său. De asemenea, este trecută și partea de moștenire primită de la cumnatul său – Frâncu, om care murise fără să lase moștenitori.

Documentul este semnat de domnitor și pecetluit cu sigiliul domnesc, timbrat pe hârtie manuală și imprimat în ceară roșie.

Ca material suport pentru scriere a fost folosit un pergament tăbăcit vegetal. Preparația pentru scriere a fost făcută pe partea dinspre carne, iar șlefuirea s-a făcut pe cealaltă parte a pergamentului.

În ţara noastră s-a folosit întâi pergamentul nordic, iar începând cu secolul al XIV-lea în Transilvania s-au înfiinţat primele ateliere ale căror produse ajungeau şi în Țara Românească şi Moldova.

Pergamentul este un material organic care, odată cu trecerea secolelor, suferă o îmbătrânire naturală. Ca orice obiect de artă, începe să îmbătrânească chiar din momentul în care a fost creat. Acest fenomen se produce în timpul unui proces care rezultă din degradarea determinată în urma tehnologiei de obţinere, a condiţiilor de mediu, a manipulării şi remedierii.

Schimbările intervenite în condițiile microclimatice din spațiul în care documentul a fost păstrat și trecerea sa prin mâinile multor generații și posesori și-au lăsat puternic amprenta asupra manuscrisului. Fluctuațiile microclimatice, inundarea și influențele mecanice din timpul manipulării au lucrat împreună în timp, creând degradări irecuperabile.

Când hrisovul a ajuns în colecțiile Muzeului Municipiului București pergamentul era gros, scorțos (a pierdut din umiditate) și cu pliuri rigide. Prezenta îmbruniri și oxidări, praf și murdărie. De asemenea, avea porțiuni lipsă din material, fiind lipit cu bucăți de hârtie modernă pe spate. Erau vizibile și urmele inundării care au șters sau migrat cerneală de pe fața documentului îngreunând astfel citirea textului. În această stare de conservare a ajuns și în laboratorul de restaurare.

Restauratorul a căutat și aplicat metode adecvate pentru a reduce factorii de degradare, aducând obiectul într-o formă unitară și prelungindu-i, astfel, rezistența până în timpurile noastre..

Roxana Diaconu, Restaurator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *