Programul Idei în Agora, organizat de Asociația Orbis Tertius / A Treia Lume în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, s-a reluat pe 20 iunie 2022 cu o întâlnire cu tema „Democrația liberală în criză. Aurelian Crăiuțu în dialog cu Sorin Antohi”. Dialogul a avut loc la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151), luni 20 iunie 2022. Accesul este totdeauna gratuit în limita locurilor disponibile.
VIDEO INTEGRAL MAI JOS.
Idei în Agora a început pe 21 iunie 2017, cu un dialog între Gregory Claeys și Sorin Antohi (Marx and Marxism: Utopia, Dystopia, History). Până la 25 martie 2020, cÂnd pandemia ne-a schimbat viețile, au avut loc 60 de evenimente Idei în Agora și 3 reuniuni conexe (descrise mai jos). Cei 93 de invitați (unii au revenit cel puțin o dată) au provenit din România (majoritatea), Armenia, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Franța, Germania, Israel, Marea Britanie, Republica Moldova, Spania, Statele Unite, Turcia, Ungaria.
Acum trei ani, Aurelian Crăiuțu și cu mine am dezbătut tema Moderația. O istorie intelectuală și politică (Idei în Agora XLVIII, 28.05.2019). Între timp, moderația nu a făcut progrese nicăieri. Dimpotrivă. De aceea, pe fondul unui grav conflict al cărui epicentru actual este războiul ruso-ucrainean, dar ale cărui dimensiuni (cauze, mize, ideologii, acțiuni, efecte etc.) sunt globale, discutăm despre ceea ce pare multora (dar nu celor mai mulți) „cea mai bună dintre lumile posibile”: democrația liberală.

***
Sorin Antohi
La peste treizeci de ani după căderea Zidului Berlinului, democrația liberală se află într-un moment de criză. Cărți precum De ce a eșuat liberalismul? (de Patrick Deneen) sau Cum mor democrațiile? (de Steven Levitsky și Daniel Ziblatt) au devenit în ultimii ani best-sellers. La stânga, democrația liberală este criticată pentru excesele neoliberalismului economic și pentru iluzia că piața liberă ar putea reprezenta soluția tuturor problemelor. La dreapta, democrația liberală este văzută ca promotor al unei viziuni simpliste despre societate și natura umană, cu un accent exagerat pe individualism, autonomie personală și drepturi individuale. Toate aceste critici conțin câte un grăunte de adevăr, dar oferă o imagine deformată asupra valorilor democrației liberale. Despre acestea din urmă ne propunem să vorbim în dialogul nostru, care va porni de la anxietățile epocii prezente pentru a pune în lumină istoria valorilor liberale și potențialul lor de viitor.
Aurelian Crăiuțu
Aurelian Crăiuțu (n. 1966) este Profesor de Științe Politice la Indiana University, Bloomington. Membru în Academia Europaea. Studii de Economie (ASE, București) și Filozofie Politică (Rennes), Bursă Fulbright și doctorat în Filozofie Politică la Princeton. A predat, cercetat și conferențiat în centre academice din întreaga lume. Specializat în istoria ideilor, în teorie politică și economică, în gândirea politică și socială franceză, în ideologii politice, teoriile tranziției la democrație și consolidarea democratică în Europa de Est.
Cărțile: Liberalism under Siege: The Political Thought of the French Doctrinaires (2003; ediție franceză revăzută și adăugită, Le centre introuvable: la pensée politique des doctrinaires sous la Restauration, 2006); A Virtue for Courageous Minds: Moderation in French Political Thought, 1748-1830 (2012); Faces of Moderation: The Art of Balance in an Age of Extremes (2017). În România: Elogiul libertății (1998; ediție revăzută și adăugită, 2022); Elogiul moderației (2006).
Volume coordonate/editate: François Guizot, History of the Origins of Representative Government in Europe (2002); Germaine de Staël, Considerations on the Principal Events of the French Revolution (2008); America through European Eyes (cu Jeffrey C. Isaac, 2009); Conversations with Tocqueville (cu Sheldon Gellar, 2009); Tocqueville on America after 1840: Letters and Other Writings (cu Jeremy Jennings, 2009). În România: Dialog şi libertate: Eseuri în onoarea lui Mihai Şora (cu Sorin Antohi, 1997).
Traduceri în românește din Edmund Husserl, Gustave Thibon și Gabriel Marcel.

Mai multe la https://polisci.indiana.edu/…/fac…/craiutu-aurelian.html.
Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist, traducător. Membru în Academia Europaea. Mai multe la www.sorinantohi.org.
Idei în Agora este un program dedicat analizei spiritului public. A fost inițiat în 2017 de Sorin Antohi și este susținut de Adrian Majuru. Realizat de Muzeul Municipiului București, în parteneriat cu Asociația Orbis Tertius / A Treia Lume. Întâlnirile au formate diferite (dialoguri, conferințe, colocvii, dezbateri publice etc.) și propun un dialog între curente, mișcări, personalități, viziuni despre lume, teorii, ideologii. Evenimentele sunt filmate și transmise pe YouTube la https://www.youtube.com/channel/UCv5R2xEgA_M5nzwIUGl8kcQ. Arhiva seriei se găsește la www.sorinantohi.org și http://muzeulbucurestiului.ro/idei-in-agora.html. V. și https://www.facebook.com/IdeiinAgora/.
Întâlnirea precedentă a fost LX: Jazz, cultură, libertate. Virgil Mihaiu în dialog cu Sorin Antohi (25.02.2020). Trei întâlniri anunțate au fost anulate: Homo Viator. Teoria și practica umanismului intercultural. Mihai Spăriosu în dialog cu Sorin Antohi (17.03.2020); Tîrgu-Mureș, 19-21 martie 1990. Istorie, memorie, justiție. Kincses Előd și Gabriel Andreescu în dialog cu Sorin Antohi (19.03.2020); Cultură și spirit public în România de azi. Ion Bogdan Lefter în dialog cu Sorin Antohi (31.03.2020).
Înafara seriei, dar legat de ea, au avut loc: România Mare 2.0. De la insula de latinitate la arhipelagul global, conferință organizată Sorin Antohi (23-24.11.2018); Royal Colloquium IV, From Dystopia to Posthistory. Conveners: Sorin Antohi and Gregory Claeys (23.06.2019); The Museum of the Future / Muzeul Viitorului / Museum der Zukunft. Public debate. Volker Rodekamp, Anselm Hartinger, Adrian Majuru. Moderator: Sorin Antohi (3.10.2019).
Evenimentele au fost transmise și sunt arhivate la adresele menționate mai sus.