Rezidirea sacrului: retrofuturismul
Augustin Ioan în dialog cu Sorin Antohi
„Arhitectul și gânditorul Augustin Ioan, mereu preocupat de nou, s-a apropiat tot mai mult de câteva mari tradiții profesionale și spirituale. Pentru a înțelege prezentul și a prefigura viitorul, un trecut viu este indispensabil. În acest demers, a întâlnit mereu sacrul, de care a încercat să se apropie teoretic și practic – redefinindu-l și rezidindu-l. Acesta este cadrul dialogului nostru, iar obiectul său central este retrofuturismul, un concept și un stil propuse de Augustin Ioan” – Sorin Antohi
”Arhitectura poartă cu/în sine germenele timpului trecut. Ea reprezintă o redistribuire în spaţiu – după reguli străvechi şi, adeseori, pre-existente discursului care le înscenează – a unei materii a cărei vârstă se confundă adeseori cu facerea lumii; mai mult încă, descriem această lentă, trans-individuală preocupare a tuturora (în facere sau, mai cu seamă, în utilizare) cu vorbe de asemenea vechi. Jargonul arhitectonic este punere în operă, la fel ca realitatea pe care o descrie, a odinioarei. Pe de altă parte, arhitectura creștină, dată pe repede înainte, ar revela toate datele unui perpetuu experiment. Sf. Sofia este o îndrăzneală neegalată până azi; experimentul a fost atât de neobișnuit, încât prima cupolă s-a și prăbușit. Nu a făcut școală, dar o considerăm edificiul exemplar al ortodoxiei. Mult mai interesantă mi se pare, însă, necesitatea de a proiecta și edifica lăcașuri de cult noi în Estul Europei.
Din perspectiva retrofuturismului, arhitectura religioasă pe care avem a o construi devine o experimentare a tradiţiei, o expediere în viitor a trecutului, ca descoperire în prezent a caracterului straniu, insolit, al tradiţiei ne(mai)vizitate, ocultate sau reprimate. Noul, atunci, capătă un cu totul alt înțeles. El este evenimentul re-descoperirii şi, deci, prin chiar acest gest, al re-inventării tradiției. Experimentul în orizontul tradiției devine chiar metoda predilectă a retrofuturismului, prin care re-contextualizăm – mai degrabă violent – trecutul, proiectându-l pe noi orizonturi de sens, chiar exogene în raport cu cele iniţiale. Experimentul este, în retrofuturism, o formă de arheologie. Restaurarea monumentelor devine deci un domeniu al avangardei.
Retrofuturismul este o experimentare contemporană cu ingredientele trecutului, în vederea unei – viitoare – repoziționări non-dihotomice a raportului dintre tradiție și prezent. Arhitectura (sau arta) retrofuturistă este, deci, nouă întrucât este îndeajuns de veche ca să insoliteze” – Augustin Ioan
Augustin Ioan (n. 1965) este profesor la Universitatea de Arhitectură, Urbanism “Ion Mincu” (UAUIM) din București, directorul studiilor doctorale ale universității (din 2016). Arhitect (MA) din 1990, studii postuniversitare la Oxford și la University of Cincinnati, (MSArch, șef de promoție, ulterior visiting professor), apoi doctorate în Istoria Arhitecturii (IAIM, București, 1998) și Filozofie (Universitatea București, 2002); licențiat Honoris Causa în teologie ortodoxă (Center for Traditionalist Orthodox Studies din Etna, CA, 2007), al cărui profesor invitat este din 2017. A publicat in extenso în România – istoria și teoria arhitecturii, filozofie, teologie, poezie, eseuri și publicistică etc. –, dar și în Ungaria, ca bursier la Collegium Budapest, în SUA, ca bursier Fulbright, junior și senior, în Italia și Franța. Coordonează, din 1999, colecția Spații Imaginate a Editurii Paideia. A câștigat, cu o echipă tânără din UAUIM, singurul concurs național pentru catedrala patriarhală (2002). A primit, pentru proiectul catedralei arhiepiscopale cu necropolă regală de la Curtea de Argeș, Ordinul Coroana României în grad de cavaler (2014), precum și premiul Duiliu Marcu pentru arhitectură al Academiei Române (2017).