Vernisajul expoziției „Second Life – Ion Isaila Art Collector”

Muzeul Municipiului București invită publicul la vernisajul expoziției „Second Life – Ion Isaila Art Collector”, eveniment care va avea loc la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151), pe data de 1 august 2024, ora 18:00.

Vor fi expuse opere de grafică, desene, pictură, artă religioasă din diferite culturi – artă modernă și contemporană europeană. Este vorba despre lucrări cumpărate și primite de la artiști colegi, prieteni, profesori, multe dintre ele cu dedicație personală.

„În aparență o zonă exclusivă, exorbitantă și selectă, piața de artă este, în principiu, accesibilă oricui. În expoziții, ateliere, galerii și în case de licitație, dar mai ales online se pot cumpăra oricând și la prețuri modice mici lucrări minunate, chiar și ale artiștilor celebri. Nepriceperea, nesiguranța, dar mai ales comoditatea și lipsa de informație și voință fac ca extrem de puțini oameni să se bucure de aceste valori autentice”, spune Ion Isaila. „Dincolo de valoarea artistică și culturală, de caracterul enciclopedic – documentar și de relația personală cu o mare parte a operelor și obiectelor propuse, prezenta expoziție se dorește a fi un impuls și o pledoarie pentru artă și pentru artiști, pentru susținerea lor pe o scară mai largă, prin implicarea publicului iubitor sau potențial la finanțarea și promovarea valorilor reale ale artei contemporane. Lucrurile se pot schimba”, mai adaugă artistul.

Ion Isaila, născut în 1953 la Sibiu, este absolvent al Universității Naționale de Arte București la clasa profesorului Ion Stendl, dar și al Academiei de Artă din Düsseldorf, iar din 1984 trăiește și lucrează în acest oraș și este prezent cu lucrări în colecții de artă publice sau private.

Expoziția „Second Life – Ion Isaila Art Collector”, a fost inaugurată anterior la „Biblioteca Astra” din Sibiu, la „Museikon” în Alba Iulia și la Universitatea de Vest din Timișoara și va fi deschisă publicului bucureștean în perioada 26 iulie – 11 august 2024.

 

Sari la conținut