Muzeul Municipiului București vă invită la vernisajul expoziției „Moneda Țării Româneşti în epoca lui Mircea cel Bătrân”, desfășurat la Palatul Suțu în ziua de joi, 12 iulie 2018, ora 18.00.
În fața vizitatorilor vor fi expuse peste 1000 monede, aparținând colecțiilor „Maria şi dr. George Severeanu” şi „Numismatică” din patrimoniul gestionat de Muzeul Municipiului București. Între acestea se numără monede descoperite în Tezaurul de la Bădila, județul Tulcea, un izvor istoric foarte important pentru circulația monetară în Țara Românească în secolul al XIV-lea.
Cu ocazia vernisajului, domnul Dr. Adrian Majuru, manager, și domnul Dr. Dan Pîrvulescu, director adjunct al MMB vor oferi detalii privitoare la obiectele din expoziție, la contextul istoric al epocii lui Mircea cel Bătrân și la rolul expoziței în programul muzeului.
Între monedele cu valoare istorică deosebită se numără ducații cu imaginea domnitorului pe avers și chipul lui Iisus Hristos pe revers. Hristos este reprezentat în ipostaza Pantocrator, cu mâna dreaptă ridicată și cu mâna stângă ținând la piept Evanghelia. Acest tip monetar a fost emis în jurul anului 1405 și este caracterizat de dimeniuni și greutate mai mari decât tipul emis anterior, precum și de un conținut ridicat al metalului prețios.
Epoca lui Mircea cel Bătrân marchează consolidarea progresivă a statului medieval Ţara Românească, perioadă în care au loc importante schimbări economice. Intensificarea comerţului a influenţat în mod firesc circulaţia monetară, raportul dintre moneda aflată în circulaţie şi activităţile de schimb fiind legat de rolul Ţării Româneşti în cadrul comercial european, și de pozița sa de important punct de tranzit între spațiul levantin și cel central – european. În ceea ce priveşte moneda proprie a țării, în epoca lui Mircea cel Bătrân au circulat ducatul şi banul, precum şi moneda predecesorilor săi Vladislav I, Radu I şi Dan.
La începutul anului 2018 s-au împlinit 600 de ani de la moartea lui Mircea cel Bătrân, moment comemorat de Muzeul Municipiului Bucureşti prin deschiderea acestei expoziţii tematice referitoare la moneda marelui domnitor şi la circulaţia monetară în epoca sa.
Expoziția poate fi vizitată la Palatul Suțu până la data de 30.09.2018, de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00 (ultima intrare 17:30).
Complementar programului expozițional, Muzeul Municipiului București oferă informații valoroase despre colecțiile numismatice prin publicații de specialitate realizate periodic. Volumul „Monedele Țării Românești în timpul domniei lui Radu I”, semnat de Dr. Dan Pîrvulescu, este disponibil începând din această lună la standurile muzuelui.
Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București.