„Valentina Rusu Ciobanu. O sută de ani de la naștere”, la Palatul Suțu

Muzeul Municipiului București va găzdui la Palatul Suțu (Bd. Ion C. Brătianu, nr 2), începând cu data de 5 noiembrie 2020, o expoziție excepțională, dedicată celei mai importante pictorițe din Basarabia care, pe data de 28 octombrie, împlinește 100 de ani. Este prima mare expoziție personală a Valentinei Rusu Ciobanu în România. Un eveniment cultural major, care deschide calea spre includerea Școlii de pictură de la Chișinău într-o nouă istorie a artei românești.

<<Opera Valentinei Rusu Ciobanu s-a cristalizat într-o perioadă istorică foarte complicată: război, ocupație militară, foamete, schimbarea regimului politic și pretențiile absurde ale regimului comunist, când unui artist i se dicta cum să deseneze, își amintește pictorița: „Ce ne rămânea de făcut nouă, celor „înarmați” cu pensule? Am fost nevoiți să acționăm, pentru a păstra acea picătură de viață în artă, fără de care ne-am fi stins. Ne-am refugiat în ateliere dar nu ne-am izolat de societatea turbulentă; astfel ne-am păstrat o celulă vie, din care să se poată dezvolta un organism sănătos în vremuri mai prielnice”.

Valentina Rusu Ciobanu s-a opus organic artificialității artei oficiale comuniste, ea s-a inspirat din realitate, a căutat autenticul și firescul vieții. La Palatul Suțu, în două săli generoase de la etajul 1, se vor putea vedea peste 60 de lucrări de o valoare excepțională, pictură și artă grafică, selectate chiar din atelierul artistei. Unele sunt cunoscute iubitorilor de artă (Anno Domini”, ”Diogenes sau îmblânzitorii de lei”, picturi din ciclul „Roboții”, „Dualitate”, „Saltimbancul”, „Amintiri”, „Clepsidra cerului”), dar sunt expuse și multe lucrări inedite, prezentate în premieră absolută. Pe simezele de la Palatul Suțu se vor afla și portretele unor importante personalități ale vremii: actrițele Silvia Berov și Maria Goncear, compozitorii Alexei Stricea, Vasile Zagorschi și cântăreața Valentina Savitkaia, poetul Grigore Vieru, scriitorul și traducătorul Constantin Stamati, artistul Glebus Sainciuc sau pictorița Nana Plămădeală.

Valentina Rusu Ciobanu. 100 de ani de la naștere” este o expoziție care vine să ne demonstreze încă o dată forța elitei culturale de la Chișinău și a Școlii de pictură basarabene, o școală tânără dar viguroasă, care a rezistat provocărilor istorice și care ne aduce în fața ochilor o creație originală și națională, impresionantă prin forța mesajul plastic transmis>>, a declarat dr. Elena Olariu, director adjunct Artă, Restaurare, Conservare – Muzeul Municipiului București.

Expoziția de la Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București (Bd. Ion C. Brătianu nr. 2) face parte dintr-un vast proiect cultural dedicat Valentinei Rusu Ciobanu, realizat de Asociația pentru Cultură și Artă Arbor în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectului i s-au adăugat parteneri precum Fundația SANTAVINERE din Chișinău, Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și este îndeplinit în colaborare cu Arhivele Naționale ale României ‒ Iași, Moldova Film, Muzeul Național de Artă al Moldovei, Muzeul Național de Literatură „M. Kogălniceanu”, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Biblioteca Municipală „B.P. Hașdeu” – Chișinău, Rivulet Studio, VRTIM și Calvert Journal. Demersul cuprinde, pe lângă organizarea unei ample expoziții la Palatul Suțu, publicarea unui catalog-album, realizarea unei expoziții anexă în spațiul Arbor.art.room (Str. Transilvaniei nr. 11, Sector 1, București), întocmirea unei arhive digitale, realizarea unui material video interactiv despre viața și opera pictoriței, realizarea în Realitatea Virtuală (VR) a atelierului Valentinei Rusu Ciobanu, reconstruit pe baza materialelor video de arhivă din 1985.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național, care nu este responsabilă de conținutul acestuia sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Expoziția „Valentina Rusu Ciobanu. 100 de ani de la naștere” poate fi văzută la Palatul Suțu până pe data de 29 noiembrie 2020.