ȘTIINȚĂ ȘI ETNICITATE III: NAȘTEREA ȘTIINȚEI DESPRE OM ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ

VA URMA DIN NOIEMBRIE 2020

EXPOZIȚIE TEMATICĂ LA CASA FILIPESCU-CESIANU

ȘTIINȚĂ ȘI ETNICITATE III: NAȘTEREA ȘTIINȚEI DESPRE OM ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ

După sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, au existat numeroase încercări de a clarifica relația dintre antropologia fizică, eugenism și genetica umană. După cele întâmplate în timpul războiului în Germania și în teritoriile ocupate de acesta, oamenii de știință implicați în aceste cercetări, și mai ales cei din țări precum Marea Britanie, Franța sau Statele Unite, au făcut o distincție clară între „adevărata” știință a eredității și „pseudo”- știința rasismului nazist. Un proces similar a avut loc și în țările Europei de Est, care pentru aproape 50 de ani au căzut sub influența Uniunii Sovietice.

Această a treia și ultimă expoziție din seria Știință și Etnicitate are drept subiect România în perioada 1950-1970. Ea urmărește să identifice deopotrivă atât continuitățile cât discontinuitățile cercetării științifice a individului și națiunii așa cum au fost ele în perioada precedentă și cum au putut fi urmărite în primele două expoziții din această serie.

România după anul 1945 a întrat într-o perioadă de ocupație militară care a însemnat printre altele și închisoare politică pentru elitele culturale și epurarea drastică a instituțiilor științifice. În același timp, științele omului, inclusiv antropologia fizică, au fost condamnate oficial ca fiind „burgheze” în vreme ce teoriile eredității, cum ar fi cele ale lui Mendel, erau înlocuite cu cercetărilor lui T. D. Lynsenko. Conturul unei noi abordări atât în antropologie precum și în celelalte științe ale omului a început să devină treptat tot mai evident. În conformitate cu indicațiile venite din Uniunea Sovietică, scopul acestor noi abordări era de a reafirma preeminența socialului asupra biologicului și de a reevalua importanța istorică a colectivității. Totuși, au existat oameni de știință români care au depus mult efort pentru a sincroniza metodologiile interbelice cu noile narațiuni despre știința „omului” și cu teoriile apărute în climatul mediilor științifice sovietice de după război. Ei au dorit să scoată în evidență importanța cercetărilor lor antropologice pentru dezvoltarea concepțiilor comuniste.

Așa cum această expoziție urmărește să arate, în perioada 1950-1980, antropologia, sociologia, medicina și biologia au fost discipline științifice care au promovat cercetarea istoriei evoluției umane și a diversității umane în România. Ca și în perioada anilor ’30, această nouă știință a „omului” a fost puternic ideologizată. De aceea, atât reinstituționalizarea antropologiei fizice ca disciplină științifică în România începând cu anii ’50 cât și acceptarea publică a geneticii umane în anii ’60 trebuie să fie înțelese în cadrele lor ideologice specifice. La urma urmei, aceasta a fost perioada în care ambițiile regimului politic din România erau acelea de a construi o nouă societate socialistă. Mai mult chiar, acest nou program biopolitic a fost îmbrățișat fără rețineri de mulți antropologi, sociologi, doctori și biologi, care l-au adoptat ca fiind esențial cercetărilor lor despre „om”.

Prezentarea anterioarelor expoziții o puteți vedea aici: https://www.youtube.com/watch?v=DvTBK6eINsQ

Profesor Marius Turda

Universitatea Oxford Brookes

Oxford, Marea Britanie