Repere pentru 2019

Colaboratorii consacrați ai MMB vă oferă acum, la începutul lui 2019, detalii despre proiectele lor pentru acest an și vorbesc despre cât de importantă este relația directă pe care o are fiecare dintre ei cu dumneavoastră, vizitatorul, prietenul și spectatorul nostru.

Sorin Antohi: Seria Idei în Agora se extinde în 2019 cu un festival

Seria de dialoguri, conferințe și colocvii Idei în Agora, care a ajuns pe 18 decembrie 2019 la întâlnirea cu numărul 38, a adus în fața publicului, la Casa Filipescu-Cesianu și pe YouTube, invitați din România, Armenia, Bulgaria, Franța, Germania, Israel, Marea Britanie, Republica Moldova, Spania, SUA, Turcia, Ungaria. Proiectul se extinde. Muzeul Municipiului București (MMB), Asociația Orbis Tertius / A Treia Lume și partenerii lor vor organiza în zilele de 23-29 iunie 2019 prima ediție a Festivalului Idei în Agora. Va fi un festival internațional, planificat pe mai mulți ani, care își propune să discute critic, să formeze și să orienteze spiritul public, cu ambiția de a deveni un reper european. Conferințe, dezbateri, dialoguri, expoziții și lansări de carte (inclusiv colecția Idei în Agora, în pregătire la Editura MMB), animate de personalități din țară și din străinătate, vor contribui la racordarea României la mișcarea internațională a ideilor. Tema primei ediții este 1989-2019: Eastern Europe, Europe, the World. Festivalurile muzicale, artistice și literare desfășurate în România au deja tradiție și impact, atingând uneori sfera ideilor. Dezbaterile de idei nu au atins însă deocamdată același nivel de instituționalizare, calitate și efecte culturale, educative, sociale, economice, de imagine. Este ceea ce își propune seria Idei în Agora, care va fi promovată mai mult în 2019 — în universități și școli, în companii și în alte medii profesionale, pe rețelele sociale, în periodice etc.

Irina Movilă, îndrăgostită de muzica cuvintelor

Spectacolele noi în care joc acum și vor continua și în 2019 sunt diferite ca structură, dar apropiate ca mesaj. „Aventură și magie cu baronul redescoperirea unui personaj excepțional prin forța fanteziei sale, care îmbină ludicul, poeticul, râsul și suspinul, joaca și iluzionismul. „Îndrăgostită de Will” este încercarea noastră de a ne apropia cu modestie de opera marelui Will prin cuvântul rostit și dimensiunile atât de particulare ale violoncelului, clarinetului, saxofonului. Comedia romantică „Bonsoir Monsieur” are un text savuros și vorbește despre o întâlnire peste timp, iar protagoniștii ei se supun destinului lor cu sensibilitate și umor. Iar „Amor, mofturi și politică” este, în expresia sa spectaculară, un mic muzeu ambulant, ce tranzitează operele lui Caragiale încercând să scoată în evidență natura lor, aș putea spune perpetuă.
În anul 2019 mi-am propus – alături de colaboratorii mei cărora le mulțumesc pentru experiențele noastre comune pe scena de la Casa Filipescu-Cesianu – încă trei premiere, două spectacole de teatru și un nou recital de poezie.
Sunt pur și simplu fericită că am ocazia să-i întâlnesc pe spectatori într-un contact atât de direct și de personal. Eu și toți colaboratorii mei ne dorim să oferim în continuare publicului o escapadă pentru minte și suflet, o alternativă sperăm, foarte plăcută, la spectacolul televizorului.

Arlinda Morava, despre îngemănarea muzicii cu istoria și arta

Mă bucură nespus fiecare întâlnire cu publicul care vine la spectacolele organizate de Muzeul Municipiului București. Îmi place nespus ca de fiecare dată, împreună cu Bucharest Ladies Cvintet, să ofer seri de neuitat pentru toți cei care pătrund în spațiul muzeul în căutarea unor interpretări prin care noi îngemănăm muzica, arta și istoria. Cultura ne unește pe toți. Interpretez cu multă plăcere arii celebre în fiecare lună și la fel se va întâmpla și în acest an nou, 2019. Vă aștept alături de noi la spectacolele de la Palatul Suțu, Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul George Severeanu, în orice muzeu al MMB ne vom duce să cântăm și să vă încântăm sufletele.

Verona MAIER și întâlnirile providențiale al căror tâlc se arată în timp

Fundația ACCUMM a pus, acum peste douăzeci de ani, bazele unei construcții al cărei conținut s-a dorit o ofertă pentru bucureștenii a căror iubire pentru orașul lor poate fi motivată cultural. Ca întotdeauna în viețile oamenilor sau construcțiilor, există întâlniri providențiale al căror tâlc se arată în timp, dacă avem răbdare și resurse imateriale cu care să acționăm așteptând. O astfel de întâlnire a avut loc în anul 2001 pentru Stagiunea Fundației, atunci când zidurile magice, vii și încărcate ale Palatului Suțu au devenit partenerul și protecția evenimentelor organizate de Fundația ACCUMM. Onorând această protecție generoasă oferită de Muzeul Municipiului București, stagiunea inițiată de regretatul scriitor și cineast Petru Maier Bianu a oferit, celor ce au trecut pragul Palatului Suțu în serile de miercuri, întâlniri aflate sub semnul aceleiași generozități, grație unei lungi și substanțiale liste de artiști – muzicieni, literați, actori, artiști plastici, cineaști – care au venit cu bucurie în apropierea publicului pentru a comunica. Întâi fragil, apoi din ce în ce mai cu forță, Stagiunea Fundației ACCUMM a dat și a primit cu aceeași bucurie și mulțumire de a-și respecta gândul pe care s-a întemeiat: se poate supraviețui doar sublimând existența cotidiană în gest artistic și vorbind despre acest lucru semenilor. Și au „vorbit” glasuri mature sau tinere, consacrate sau la început de drum, uneori împreună, alteori în alternanță. Viața din ce în ce mai intensă care forfotește în spațiul Muzeului Municipiului București este o dovadă că totul a avut și are un sens. Cu încredere și adânci mulțumiri către gazde, Fundația ACCUMM (Atelierul de Cultură și Civilizație Universală MM) va continua.

Maria Chifu este acasă la Muzeul Municipiului București

De patru ani colaborez cu Muzeul Municipiului Bucureşti în calitate de muzician-interpret şi îmi place să numesc acest minunat spaţiu – ACASĂ. Publicul care vine la concertele noastre ne povestește cum în acest spaţiu oamenii simt mai multă emoţie datorită mai multor factori: acustica bună, spaţiul deosebit din punct de vedere arhitectural, apropierea între interpreţi şi public, neexistând o delimitare fizică între scenă şi spectatori.
Pentru anul viitor, mi-am propus alături de colegele şi prietenele mele, interpretele Mihaela Pletea – soprano şi Olga Podobinschi – pian,să aducem publicului şi mai mare diversitate din punct de vedere al discursului muzical, prin invitaţii speciali de renume naţional şi internaţional, dar şi prin fuziunea între muzica cultă, tradiţională şi cea contemporană.

Cătălin D. Constantin vă invită joi de joi la Palatul Suțu

Conferințele de joi se adresează unui public intelectual cu preocupări în cele mai diferite domenii. Sunt conferințe de autor, fiecare cu stilulul și tehnica lui de a aborda o temă. Evident, și un subiect.
Invitații de la Conferințele de joi sunt în egală măsură autori și cercetători bine-cunoscuți, care se bucură de recunoaștere publică, dar și nume mai puțin cunoscute. E un lucru pe care mi l-am fixat drept scop explicit de la bun început, când dl. Majuru mi-a propus să coordonez acest gen de evenimente: să conving oameni care au lucruri interesante de spus să facă pasul către public. Pentru că sunt mulți autori și cercetători care au subiecte interesante și care, din diverse motive, rămân cunoscuți doar în domeniul lor. Au existat (și vor mai exista) „debuturi” în cadrul acestor conferințe. Pentru că întâlnirea directă cu autorul transmite un alt fel de informație, un conținut cu alte nuanțe decât cuprinde un text scris, pentru că sunt lucruri care pot fi spuse într-un anume fel doar prin viu grai și nu pot trece ca atare într-o carte și deoarece întâlnirea directă cu un autor, cu un cercetător, e foarte bogată, vă dau întâlnire tuturor celor interesați, joi de joi, seara, la 18.30, la Palatul Suțu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *