Pentru a stabili o legătură între obiecte de patrimoniu și preocupările publicului vizat, interesat de arta populară românească, Muzeul Municipiului București propune, prin Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici aflat în componența sa, proiectul on-line „Comorile lăzilor de zestre”. Folosind pagina de Facebook a Muzeului Nicolae Minovici – https://www.facebook.com/MuzeulNMinovici – și website-ul Muzeului Municipiului București – muzeulbucurestiului.ro – pe întreg parcursul anului 2022 va fi prezentat un studiu aprofundat realizat de tineri muzeografi despre colecția de țesătură a muzeului, prin care vor fi oferite informații despre piese ce au fost mai puțin cercetate și promovate.
Proiectul începe cu o descriere generală a lăzii de zestre urmând ca, în fiecare lună, cititorii să descopere ce conținea această ladă: de la ii, la cămăși cu poale, fote, catrințe, oprege, brâuri, cingători, marame, pieptare, sumane, perne și fețe de pernă, covoare, ștergare, batiste, prosoape. Lada de zestre a fost și a rămas martorul unei alte lumi cu tainele ei ascunse care, odată deschisă, pe lângă amintiri de suflet, dezvăluie o mare bogăție a textilelor, de un rafinament aparte, importante nu doar prin coloritul vegetal, ci și prin bogăția și valoarea lor care constituie o marcă, o identitate a zonei din care provin aceste minunate piese. Publicul este invitat să se informeze online, iar apoi să le vadă expuse la Muzeul Dr. Nicolae Minovici.
Lada de zestre: un scurt istoric
Originea lăzii de zestre nu este cunoscută, însă a fost folosită încă din antichitate la popoarele egiptene, la greci sau la romani, iar mai târziu, în Evul Mediu, a fost folosită de toate popoarele europene. Menționate documentar începând cu secolul XVIII-XIX, lăzile de zestre sau cuferele au fost, la începuturi, simple obiecte de mobilier, având destinația de a păstra hainele de sărbătoare ale familiei. Cu trecerea timpului, au căpătat o valoare artistică cu totul specială, devenind un simbol al tinerei fete care urma să se căsătorească, începând, astfel, o nouă călătorie alături de omul ales. Lada de zestre avea o importanţă deosebită în lumea satului, făcând parte din recuzita ceremonialului nupțial.
Lada de zestre era moștenită din generație în generație, respectiv, de la mamă la fiică, depozitând fie veșmintele tradiționale, cele pe care mireasa le purta la nuntă, dar și după, cât și țesături: cămăși, covoare, ștergare, fețe de masă – tot ce avea nevoie tânăra nevastă în noua ei locuință. Tot în ladă erau păstrate și hainele pentru înmormântare. O veche ghicitoare spunea că: „am o lădiță și în lădiță am o porumbiță, dacă zboară porumbița nu am ce face cu lădița”.
Această ladă a fetelor de măritat reprezenta atât hărnicia fetei, cât și averea ei. Era confecționată din lemn sculptat sau pictat, uneori lada era pictată de tatăl fetei sau de un meșter, fiind decorată cu simbolurile sacre ale vieții, ale fertilității, care trebuiau să aducă tinerei familii sănătate, belșug și prosperitate.
Arta prelucrării lemnului este un vechi obicei românesc încărcat de semnificații. Meșteșugarii români foloseau unelte simple precum: securea, ferăstrăul, scoaba sau tesla, creând astfel diferite forme și figuri, în care au încrustat, cu măiestrie, întreaga istorie, credința și speranța în viitor. Decorul lăzii de zestre diferă de la o zonă etnografică la alta, reprezentat de motive geometrice, florale, zoomorfe și antropomorfe. Motivele erau realizate prin încrustații, pictate folosind culori naturale, ferecate cu metale prețioase sau semiprețioase, ceea ce denotă vrednicia și statutul social al familiei respective. Principalele motive regăsite sunt: floarea vieții, soarele, rozeta, crucea, spirala, punctele, pomul vieții, bradul și, uneori, câte o siluetă omenească, înfățișând simbolurile vieții și fertilității.
Ce conținea lada de zestre ?
Din lucrarea lui Nicolae Iorga – „Neamul românesc în Bucovina”, aflăm că: „La capătul divanului dinspre Răsărit se află lada de zestre a gospodinei. Lada este din lemn de brad sau fag și zugrăvită cu flori intensive. Ea este plină de pânzeturi și deasupra ei se așează pernele, umplute cu pene de gâscă, sau, mai rar, de găină. O samă umple pernele cu puf de papură sau cu mâță de cârlan, fașăluite în fășalii”. În diferitele lucrări de specialitate consultate întâlnim câteva foi de zestre datate din prima jumătate a secolului al XIX-lea, una dintre ele având următorul conținut: „o icoană-Maica Domnului, o ladă brașovenească de ținut zestrea, 40 de coți de pânză de bumbac, 40 de coți de pânză de fuior, 60 coți de pânză câlți, 12 șervete de bumbac sau de fuior, 6 ștergare de câlți de dus mâncarea la câmp, câțiva coți de lână subțire în 4 ițe, 24 de coți de țol pentru car sau de așternut, vreo 60 coți de pânză pentru saci, vreo 60 coți de pânză de lână pentru traiste, o scoarță cu alesături pe de laturi și chenaruri, trei fețe de perină, însă un rând de mătasă, zece meși de borangic, patru prostiri, însă două de borangic, șase cămăși de borangic, patru ismene de borangic, o prostire de obial de borangic”. Conform Dicționarului Explicativ Român, prin „prostire” se înțelege țesătura de bumbac sau de borangic dungată, folosită la decorarea pereților, la realizarea fețelor de masă, la învelitul hainelor.
Lada de zestre se ducea de la casa miresei la casa mirelui, în alai, cu cântece și strigături. La intrarea în curtea mirelui, alaiul care purta lada se oprea și striga: „Stați în loc cu carele, să vină dușmanele, să numere hainele. Da le poate număra? Că îs multe și mărunte, tăt de mireasă făcute, și le poate număra, că sunt fete mai bogate, și-au rămas nemăritate. Da noi facem ce putem și tăte ne mărităm”.
Dimitrie Cantemir în „Descriptio Moldaviae” vorbind despre obiceiurile de la nunți și logodne, amintea că: „se dă conăcașilor o năframă de postav de bun preț sau vreo pânză de mătasă. Însăș rostirea conăcașilor, conăcășia, zice: Iar plata noastră este: șase păhărele de vin și șase năframe de in, dar fie măcar și de mătasă, numai să fie frumoasă, și de la mireasă din casă și de ea țesută”.
Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici are în patrimoniul său o colecție alcătuită din unsprezece lăzi de zestre, confecționate manual din diferite esențe de lemn: brad, stejar, fag, paltin și tei, lucrate prin diferite tehnici, prin crestare, cioplire, toate fiind incizate, băițuite, unele pictate, realizate prin tehnica „pană și uluc”. Au forme paralelipipedice cu capacele plate, formate din trei bucăți încastrate în două margini, prin sistemul de îmbinare „nut”. Capacul este prins de corpul lăzii cu ajutorul a doi cepi de lemn sau cu balamale metalice, iar cele patru picioare sunt prinse de corpul lăzii prin aceeași metoda de îmbinare – „pană şi uluc”. În mare parte, decorul este simplu și regăsim atât pe capac, cât și pe lateralele lăzilor, diferite motive geometrice: rozete în cercuri concentrice, linii frânte, cruci în cerc, cruci, iar pentru evidenţierea ornamentelor lăzile au fost băiţuite.
Indiferent de conținut sau de regiunea etnografică de proveniență, bogăția și valoarea lăzii de zestre constituie o amprentă a zonei respective.
Text : Ionuț Banu
Surse bibliografice:
Simion Florea Marian – „Nunta la români”, Ed. Saeculum, București, 2000.
Dimitrie Cantemir – „Descriptio Moldaviae”, Ed. Academiei, București, 1973.
Nicolae Iorga – „Neamul românesc în Bucovina„, Ed. Știința, 2021.
Aurel Prepeliuc – „Lăzile de zestre din patrimoniul etnografic al Muzeului Bucovinei”, Ed. Karl A Romstorfer, Suceava, 2012.
DEX- Ed. Academiei Române, București, 1975.