La kilometrul zero al Capitalei, la doi pași de Universitate și Teatrul Național, peste drum de Biserica și Spitalul Colțea, o clădire deosebit de frumoasă atrage privirile trecătorilor. Este muzeul viu din inima Capitalei. Oricine îi trece pragul poate simți și astăzi, la 189 de ani de când a fost construită clădirea ce-l adăpostește, o parte din atmosfera acelei perioade din istoria orașului nostru.
Avangardism occidental, adus la București
Palatul Suţu este ctitorie şi fostă reşedinţă a postelnicului Costache Grigore Suțu, care l-a construit între 1833 și 1834 pe terenul primit ca zestre de la soția sa, Ruxandra Racoviță. A fost apoi reședința fiului său Grigore și soției sale Irina. Arhitectura clădirii este de factură occidentală, în stil neogotic, o construcție avangardistă la vremea ei.
Meșteri arhitecţi au fost Conrad Schwink şi Johann Veit. Lucrarea a fost terminată într-un an, iar generaţia următoare de locatari ai palatului, Grigore Suţu, fiul postelnicului Costache, împreună cu soţia sa Irina, a adus grandoare palatului, în anii ’60 ai secolului XIX, prin reamenajările interioare pe care ambii le-au dispus și executat și prin evenimentele pe care le organizau, la cel mai înalt nivel.
Când intri în Palatul Suțu, privirea îți este atrasă de o scară monumentală cu două brațe foarte mari, deschise, care parcă te îmbrățișează. Vezi apoi o oglindă foarte mare, de aproximativ 10 mp, comandă specială la Murano, care extinde spaţiul, oferind o intrare cu totul fastuoasă.
Deasupra oglinzii a fost sculptat chipul Irinei Suțu și tot în acea zonă poate fi admirat un obiect unicat adus de soții Suțu – ceasul cu rotație inversă fabricat de Casa Collin din Paris. Toate acestea oferă o scenografie de arhitectură gândită în 1862 de sculptorul Karl Storck, primul profesor de sculptură la Şcoala de Arte din România.
Tinerii soţi Suţu au adăugat și o marchiză la intrarea în Palat şi au amenajat grădina dorită inițial de Costache, care împrejmuise locul cu un zid ridicat în anul 1832. Ca să-și încânte oaspeții, Grigore și Irina au adus plante şi păsări exotice. Grădina era imensă și trecea, în faţă, peste actualul Bulevard Ion C. Brătianu şi se întindea, în spate, spre Strada Academiei.
Eleganță și excentritate
Sezonul balurilor organizate de ei, care n-aveau rival, la care participa întreaga protipendadă a vremii, se desfăşura între sărbătorile de iarnă şi până la venirea Paştelui. Ca să fie primiți la bal, toţi invitaţii familiei Suţu soseau cu trăsurile. Se dansa vals, cadril, cotillion, iar doamnele îşi rezervau în carneţelul de bal partenerii cu multă vreme înainte. Despre familia Suțu se știe că îmbina eleganţa cu un oarecare tip de excentricitate și că erau destul de amuzanţi. El era, conform conform descrierilor vremii, scund, un pic îndesat şi cam arţăgos.
Ea era înaltă, destul de plăcută ca prezenţă, îl domina. Motiv pentru care, societatea i-a poreclit, mai cu drag, mai maliţios, „turcul şi cămila”. Iar ea era atât de înțeleaptă încât ironiza public diferența lor de înălțime.
La vremea respectivă, în Palatul Suţu se aprindeau lumânări care, în timpul balurilor, se reflectau în oglinda cea mare de Murano, creând o atmosferă feerică. Atunci când la baluri participa familia domnitoare, Carol I se pare că îi făcea onoarea lui Grigore de a-i întinde două degete. Pentru această onoare, Grigore îl întâmpina la intrare şi îi lumina calea pe scări cu lumânarea, mergând cu spatele, iar apoi îi prezenta oaspeții.
Sfârșitul unui destin, începutul altuia…
În 1891, Irina Suţu moare de o boală digestivă, iar la doi ani se stinge din viaţă şi Grigore. Neavând copii, palatul a revenit unui nepot de soră al lui Grigore. Situaţia devine cu adevărat dramatică în 1916, când Bucureştiul este ocupat în Primul Război Mondial. Atunci, palatul devine reşedinţa generalului Tülff von Tscheppe und Weidenbach, guvernatorul teritoriului aflat sub ocupaţie. Începând cu 1928, Palatul Suțu devine sediul Primăriei Municipiului Bucureşti. În camera din dreapta sălii mari, cu balcon, îşi avea biroul Dem I. Dobrescu, primar care avea să semneze aici actul prin care era deschisă prima expoziţie permanentă a Muzeului Municipal.
Între 1932 şi 1959, palatul este sediul unor instituţii şi organizaţii: Banca Chrissovelony (1932), Casa de Economii şi Consemnaţiuni (1942) şi Institutul de Construcţii (1948).
La 23 ianuarie 1959, după ample operaţiuni de restaurare ale palatului efectuate între anii 1956-1958, aici este inaugurat Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti.
Timpul orașului
Astăzi, Palatul Suțu adăpostește numeroase expoziții. Desigur, portretele soților Suțu, Grigore și Irina, nu lipsesc. O noutate este aducerea și prezentarea unor capodopere ale marilor noștri pictori Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Constantin Artachino, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu și alții, în sala dedicată Pinacotecii, unde pe vremuri se țineau marile baluri. Sala Pinacotecii găzduiește numeroase expoziții tematice, fiind astfel prezentat publicului patrimoniul de artă al Capitalei.
Tot la Palatul Suțu se pot citi mărturii ale arhitecților despre fragmente de frescă ce provin de la Biserica Sfânta Treime a Mănăstirii Văcărești din București. Aici se poate vedea cum arăta în realitate, nu în film, Mihai Viteazul, grație unei proceduri de reconstrucţie facială realizată după fotografiile şi măsurătorile craniului voievodului făcute în 1920 la Iaşi, la cererea Armatei, de către Francisc Rainer. Toate se îngemănează fericit cu expoziția permanentă „Timpul orașului”, care este construită respectând principiul călătoriei în timp și unde pot fi admirate exponate autentice de mare valoare istorică precum este, de exemplu, sabia de ceremonie a domnitorului Constantin Brâncoveanu și moneda-medalie din argint emisă în anul 1713. Sabia, de circa un metru lungime, a fost confecţionată la cumpăna veacurilor al XVII-XVIII-lea. Lama de oţel, uşor încovoiată, specific orientală, prezintă un mâner, sub formă de baston, lucrat manual prin gravură. Este împodobită cu pietre semipreţioase, ametist şi topaz. La Muzeul Bucureștiului se relevă geneza și extinderea oraşului. Sunt expuse prima menționare documentară a Bucureștilor (document emis de Vlad Țepeș la 20 septembrie 1459), prima menționare documentară a Bucureștilor ca reşedinţă domnească (document emis de Radu cel Frumos la 14 octombrie 1465), două hărţi care surprind dezvoltarea oraşului: Mercator, hartă realizată la sf. sec. XVI, dar tipărită în primele decenii ale sec. XVII – cu reprezentarea Bucureştilor ca aşezare rurală şi cetatea Dâmboviţei alături – şi harta lui Gerard şi Leonard Valk, 1678 – unde Bucureştii apar ca mare oraş.
Dinspre trecut, prin prezent, către viitor
Astăzi, amintirea trecutului se îmbină armonios cu realitatea prezentului. Muzeul adaugă colecțiilor, care reflectă memoria noastră, un potențial cuprinzător pentru activități de educație culturală. Acustica holului central este una dintre cele mai bune din București, iar aici au loc periodic concerte de muzică clasică. Copiii beneficiază de ateliere speciale în care nu numai că învață, dar își pot dezvolta și potențialul creativ. Conferințe de istorie și artă, management cultural, întâlnirile de fiecare joi cu intelectuali din diferite domenii, lansări de carte, toate se îngemănează perfect și se întrepătrund cu atmosfera de odinioară. Trecutul devine parte a unui prezent care își caută drumul către viitor. Un viitor inspirațional pentru toate generațiile de oaspeți ai Palatului Suțu, construit să fie și să rămână centrul cultural și istoric al orașului București.
Autor text – Simona Popescu, articol publicat in revista Literatorul, nr. 5