Fenomenul cel mai bine cunoscut sub numele de street style (chiar și în spațiul românesc) este unul caracteristic secolului 20. Deși a variat ca înțeles de-a lungul timpului, conceptul este asociat azi individualității și libertății de exprimare a sinelui prin alegerile sartoriale. Inițal, terminologia folosită pentru a numi stilul vestimentar asociat spațiului public a fost legată de subculturile asociate scenelor muzicale punk, pop, hiphop, adesea apărute ca reacții împotriva curentelor mainstream. După război, adolescentul, o nouă categorie socio-culturală, s-a folosit de vestimentație într-un mod de reactiv, anarhic (am putea sublinia, similar acțiunii avangardei istorice din preajma primului război mondial). Street style presupune, până în ziua de azi, mai ales surse alternative de procurarea hainelor: piețe alternative (yard sales), haine la mâna a doua, cultivând în general o atitudine împotriva modei de tip fast fashion (Sophie Woodward, Brent Luvaas). Pentru unii autori, street style este un mit, un concept al cărui înțeles este construit pe baza discursurilor culturii populare sau academice. Condiția inovației și autenticității sartoriale a dus însă la „criza” perceperii străzii ca spațiu lipsit de interes, plictisitor (Woodward).
Spațiul public pune azi în tensiune relația dintre eleganță și preferința pentru comoditate, în care expunerea corpului, altădată religios acoperit, a devenit un lucru normal. Diferențele între ținutele pentru muncă și ocazii speciale tind să se blureze astăzi. Ținuta formată dintr-o pereche de jeanși și un tricou pare să fie soluția cea mai simplă și la îndemână, care se poate purta de dimineață până seara. Asistăm însă la uniformizarea și globalizarea felului în care ne îmbrăcăm? Ideea de modă globală, la rândul său un mit, privită de critici drept „o obsesie milenială”, prevedea o modă „lipsită de hotare” determinată de dezvoltarea comerțului online și al apariției firmelor globale. Acest tip de comerț prevestea în ochii criticilor postmodernității nu doar omogenizarea modei, ci chiar de-urbanizarea orașelor, prin dispariția distanței fizice între magazin și casă. Această concepție poate fi însă contrazisă dacă privim către existența capitalelor modei – Paris, Londra, New York, Tokyo, care dau tonul trendurilor, chiar dacă nu (mai) sunt și centre de producție –, și asupra plăcerii asociate cumpărăturilor fizice (David Gilbert). Moda nu este cu totul globală, în ciuda uniformității pe care o vedem adesea pe străzile orașelor.
Privind oamenii care populează strada recunoști, lăsând la o parte criterii de judecată, tipuri ale oamenilor, profesiile lor, sau, dimpotrivă, ei apar ca individualități puternice, greu de clasificat. Desigur, mai există și acele personaje care fac parte din viața publică – prezența lor nefiind simțită, în încercarea de păstrare a anonimatului – care modelează consumul prin intermediul media. Strada este un loc fizic supus schimbării, frecventat de oameni între care se conturează seturi de relații sociale, care comunică de altfel prin haine; strada are și o dimensiune temporală, fiind diferită dimineața față de orele mai târzii (Woodward). Străzile orașului, fotografia, moda și antropologia, toate au un punct de întâlnire în secolul 19. Reconfigurarea haussmaniană a marilor artere ale Parisului a coincis cu momentul nașterii fotografiei, fascinată de atmosfera străzii; tot atunci se puneau bazele științei antropologiei, care s-a folosit de la bun început de fotografie pentru a înregistra aspectele producătoare de înțeles ale morfologiei umane. Noutățile în plan urbanistic au presupus reconfigurarea relației omului cu orașul, în care se circula mai liber, mai mult, pe străzi și în parcuri. Către finalul secolului 20, fotografia și moda s-au întâlnit prin fotografia street style. Primii fotografi ai stilului străzii se comportau ca veritabili antropologi, înregistrând noua sensibiliate a străzii (Luvaas).
Moda a devenit unul dintre factorii acceleratori ai producției, economiei și consumului. Totodată, industria modei a ajuns una dintre cele mai poluante din lume, marile magazine producând mai multe micro-trenduri pe sezon (în timp ce în secolul trecut existau cele 4 sezoane, asociate anotimpurilor). În realitate, în magazine, hainele prezentate sunt similare, nu există diferențe mari între stilurile oferite publicului, ci mai degrabă noi feluri de a asocia hainele (cunoscute sub termenul „styling”). Dacă moda e dată de producători, ea este însă asamblată de consumatori, care nu se asociază mereu cu ceea ce este dictat. Garderoba oamenilor nu reflectă ultimele schimbările din modă, ci oarecare conservatorism (Woodward).
Străzile orașul București, un centru principal de educație, spațiu cultural și de recreere, oferă o privire de ansamblu curioasă asupra stilului vestimentar adoptat în spațiul public. Tinerele generații, milenialii și „gen Z”, răspund, poate, cel mai bine la noutățile în materie de vestimentație și par de altfel cele mai preocupate de aspectul fizic. De aceea, am discutat cu câțiva tineri de pe străzile aglomerate ale centrului orașului despre stilul personal și surse de inspirație, raportarea lor la stilurile propuse de surse oficiale și locurile de procurarea hainelor. M-au interesat, de altfel, chestiuni legate de sustenabilitate și preocuparea pentru mediu, dar și relația fiecăruia cu orașul. Această metodă de investigare este legată de metoda auto-etnografiei, fiind auto-reflexivă, în care personajul chestionat oferă propria sa viziune asupra subiectului cercetat. Metoda se bazează pe investigarea sinelui ca sursă generatoare de înțeles, fiind de altfel bazată pe convingerile celui care conduce ancheta.
Tinerii cu care am vorbit nu se identifică cu un stil vestimentar anume, ci vorbesc mai degrabă despre unul personal, având, totuși, repere din istoria modei. Darius preferă să se îmbrace simplu, cu jeanși și teniși albi; îi place stilul anilor 1950, costumele și pălăriile, Frank Sinatra, sau stilul rock`n`roll. Se consideră în afara modei și crede că trebuie să porți ce te avantajează, nu să urmărești trendurile, deși acceptă că stilul simplu (basic) e și el „tot o modă”. Ileana are un stil simplu și feminin, se inspiră din anii 1980-90. Ameliei, în schimb, îi plac combinațiile creative, se identifică cu stil eclectic, versatil, și se raportează la ce simte când își alege ținutele. Dacă în studenție (la actorie) purta negru, acum îi plac culorile. Alina se poziționează și ea „între stiluri”, alege feminitatea și creativitatea, purtând la rândul său negru prin prisma formației sale profesionale, de actriță/performer. Alina preferă hainele care oferă atitudine, la fel și Anamaria, care consideră că stilul personal este o formă de exprimare. Ana se inspiră și ea din momente istorice în modă, cum ar fi New Look-ul lui Dior, de la finalul anilor 1960.
În ceea ce privește achizițiile, în mare parte acestea provin din din mall, magazine on-line și la mâna a doua, de la designeri și croitori. Accentul cade mai ales pe calitate și durabilitate, semn al maturității acestei categorii de vârstă (toți mileniali, născuți în anii `90), care pune confortul și calitatea pe primul loc, în pofida trendurilor și a fast fashionului. Mulți dintre ei au încă haine din adolescență, cumpără de la surse alternative precum yard-sales sau grupuri on-line, reciclează sau donează, și chestionează atent ceea ce cumpără. Ei poartă haine recondiționate de la părinți, și, în mod deloc suprinzător, printre cele mai vechi piese vestimentare din garderoba lor se numără și costumele tradiționale de la bunici. În general, ei au o atitudine pro-sustenabilitate, făcând multe achiziții second hand, evitând fast fashion din magazine. Pentru Anamaria, aplicarea principiilor minimalismului ajută la controlarea achizițiilor; tot ea menționează ideea de efort de a prelungi viața hainelor prin metodele de curățare.
Relația tinerilor între vestimentație și oraș se dovedește a fi una interesantă. Majoritatea adoptă același stil vestimentar, fie că e vorba de ieșirile cu prietenii, fie că e vorba de mediul de lucru, cu toții lucrând cu precădere în domenii culturale, de branding și publicitate, unde nu e necesar un anumit dress-code. Aceste criterii ne demonstrează felul în care meseriile și condițiile de lucru au schimbat regulile rigide privind ținuta de muncă. Anamaria face diferența între hainele de birou, unde urmărește conduita, și atitudinea mai relaxată a ținutelor la ieșirile cu prietenii. Darius admiră eleganța dar alege confortul. În general, la întâlnirile cu prietenii, fetele aleg să se aranjeze mai mult. Ele sunt atente la condițiile de igienă din transportul în comun și se îmbracă mai puțin sumar. Pentru toți, Bucureștiul este un oraș în care se simt în siguranță, însă niciunul nu contestă existența zonelor mai periculoase ale orașului; fetele sunt conștiente că atrag atenția în anumite ținute, de aceea preferă să circule cu un taxi seara/noaptea, și în același timp, își revendică libertatea de exprimare prin vestimentație. Dacă niciunul nu a avut parte de incidente grave prin prisma hainelor alese, nu contestă privirea judecătoare a unora. Alina spune că „Din păcate, Bucureștiul e orașul în care atitudinea și încrederea în sine intimidează, incomodează” și că Bucureștiul sau România „nu sunt sigure pentru expresia noastră corporală și vizuală”.
Rapida analizare a fenomenului street style ne poate conduce la parțiala particularizare a străzii bucureștene și a relației individului cu orașul prin intermediul ținutei. Victime ale modei, oameni nepăsători față de vestimentație, numeroase generații și indivizi care ies în evidență – toate aceste personaje împart și animează spațiul public prin alegerile sartoriale, căi de comunicare nonverbală la adresa sinelui. Noile posibilitățile economice, intrarea unor magazine globale pe piață și costul scăzut al hainelor au dus la posibilitatea construirii unei garderobe în care se pot identifica mai multe stiluri, chiar dacă uneori nu pot fi identificate diferențe notabile. Odată cu aceste noutăți în materie de producție și achiziție s-a conturat și conceptul de consum asumat, conștient.
Mădălina Manolache, muzeograf – Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici, Muzeul Municipiului București