Orașul contemporan oferă spațiul de desfășurare a vieții noastre, în care încărcătura trecutului e de neocolit. Orașul e o moștenire colectivă, iar bunăstarea acestuia e dată în parte de răspunsul nostru față de el, răspuns uneori pasiv, nostalgic, frustrat, mai rar activ. Este loc al descoperirii la fel de mult pe cât este loc al trăirii, încărcat de greutatea pașilor trasați de-a lungul veacurilor, a deciziilor colective, a urbaniștilor, a comanditarilor de edificii și monumente. Descoperirea orașului actual se realizează fragmentar: un București uitat în paragină, în care prosperitatea e vecină cu mizeria, un oraș al dualității, al pierderii dulci, al întâlnirii mai multor decizii, epoci, gusturi.
Plimbarea noastră în București, printre stiluri arhitecturale și estetici tributare epocilor și regimurilor politice, e o călătorie în trecut la fel de mult pe cât este o călătorie în prezent, o lecție nevorbită despre evenimente, locuri, personalități. Omul curios citește numele străzilor și recită versuri, își imaginează scene de război sau de mare sărbătoare… Undeva în acest oraș-palimpsest, scuarul și fântâna Cazzavillan țes în ecranul imaginar povestea unei personalități care a oferit numeroase moșteniri orașului. Unele au supraviețuit, despre altele se cunosc mai puține, iar altele s-au pierdut, poate, pentru totdeauna. Orașul are/este o memorie înșelătoare. Uitarea și memoria sunt surori gemene.
Italianul Luigi Cazzavillan este un personaj mitizat în cultura noastră. Se cunosc puține informații despre el, iar cele cunoscute au darul de a-l glorifica, de a contura portretul unui erou. Numeroase articole omagiale la adresa ziaristului au fost redacte de redacția „Universul” căreia proprietarul i-a împărtășit povestea vieții sale. Italianul a venit în Țara Românească pe fondul migrării italienilor din secolul al XIX-lea. Sensibilitatea față de aspirațiile românești în plan politic îl îndeamnă să ia parte la războiul în care România avea să își dobândească independența. De altfel, Cazzavillan făcuse parte din armata lui Garibaldi – care lupta pentru unitatea teritorială italiană – ca voluntar și reporter de război. În Războiul de Independență, el documentează evenimentele de pe front în calitate de corespondent de război. Acest episod va prefigura activitatea ziaristică ulterioară – care se va concretiza însă la aproximativ un deceniu de la instalarea sa definitivă în țară. Aceasta deoarece italianul a întreprins numeroase activități pentru a-și putea crea o viață confortabilă.
Cariera publicistică o începe atunci când pune bazele ziarului „Fraternitatea italo-română” (1881-1885). Constantin Balcabașa scria despre ziarist următoarele: „Lui Luigi Cazzavillan îi datorăm ieftinirea ziarului și, prin urmare, răspândirea lui. De la Luigi Cazzavillan au început marile tiraje ale ziarelor, Luigi Cazzavillan a introdus cea dintâi mașină rotativă pentru mărirea tragerii. Ziarul de 5 bani pus în mâna celor mai mulți, mai ales a populației mărginașe, nu era decât un răspânditor de știri, fără să poată sluji la dezvoltarea morală și nici la deșteptarea politică a poporului”. Așadar, în ziarul „Universul” se publicau diverse știri sau reclame, de pildă pentru preparatele medicamentoase ale farmacistului Bertelli din Italia. Fiind străin, nu-și permitea să facă politică. Atunci când i-a fost acordată cetățenia română, a refuzat-o.
Au urmat numeroase alte publicații. În 1884, apărea „Ziarul ilustrat al călătoriilor și al întâmplărilor pe uscat și pe mare”, urmat de „Tesaurul familiei” (1885), de „Trebuinciosul la orice fel de persoane” (1891). Afacerea sa a prosperat, astfel încât la sediul redacției a deschis prăvălii cu mărfuri felurite: parfumuri, medicamente, manufactură, jucării și articole de toaletă. Balcabașa relatează un episod amuzant: într-o iarnă, Cazzavillan aducea din Italia „hapuri de catramină” preparate de farmacistul Bertelli, adică niște pastile folosite împotriva tusei și a bronșitelor, care s-au bucurat de mare succes la public. Direcția Sanitară i-a cerut acestuia să le vândă numai în urma unei consulații medicale. Așa că proprietarul Universului a angajat propriul medic, care a căpătat porecla „Doctorul Catramină”.
Azi, strada care poartă numele ziaristului leagă scuarul omonim de strada Știrbei Vodă. În mijlocul scuarului, așezat în fața vilei sale lăsate în paragină, a fost ridicat la 1903 „Monumentul Luigi Cazzavillan”, o fântână creată de sculptorul Filip Marin. Fântâna a fost menționată și de Frederic Damé în „Bucureștiul în 1906” drept un monument notabil al Bucureștiului de început de secol XX. Orașul era lipsit până în secolul XIX de monumente artistice din pricina tumultului politic, dezastrelor naturale, precum incendiile și cutremurele, explica autorul, cât și din pricina lipsei artiștilor.
Bustul lui Cazzavillan, turnat în bronz, stă surmontat pe o coloană din piatră de Dobrogea. Pe această coloană, care se ridică din bazinul fântânii, stă scris pe o placă de bronz inscripția „LABOR”. La baza bogată a coloanei sunt așezați îngeri (putti). Central, un înger poartă o placă pe care stă scris „Patriot activ și binefăcător”; îl țin de mână doi copii: cel de la stânga, are în mâna dreaptă Ziarul Universul, iar cel din dreapta, o sabie. „Pentru slăvirea faptelor bune” stă scris pe placa ținută de ultimul înger, așezat în spatele monumentului. Sub acesta, pe o placă de bronz, putem citi un poem închinat ziaristului. Fântâna e împodobită cu elemente decorative acvatice. Monumentul a fost restaurat recent (între anii 2004-2005), însă, chiar și astfel, pare abandonat. Anul trecut, exedra monumentului a fost vandalizată și, ulterior, reparată.
Privind starea monumentelor și a edificiilor sale, Bucureștiul ne înfățișează lupta dintre uitare și memorare, dintre știut și neștiut. E un dar – nu mereu plăcut –, enciclopedie vie, cicatrice, portal către trecut. Amprenta noastră va fi la rândul său (poate) simțită în viitor, în rețeaua destinelor intersectate, dacă vom învăța să răspundem activ moștenirii noastre, pe care suntem datori (să învățăm) să o conservăm. Un pas timid către această direcție: să fim curioși.
Pentru realizarea textului au fost consultate următoarele surse:
C. Bacalbașa, „Ziaristica română din zilele noastre, Sindicatul Ziariștilor din București”, în N. Iorga, „Istoria Presei românești de la primele începuturi până la 1916”, Atelierele Societăței Anonim Adeverul, București, 1922.
„Idem, Bucureștii de altă dată„, Vol. III, Ed. II, Ed. Ziarul Universul, București, 1936.
Frédéric Damé, „Bucureștiul în 1906„, Paralela 45, Pitești, 2007.
Ioan-Aurel Pop, Ion Cârja, „Un italian la Bucuresti: Luigi Cazzavillan (1852-1903)”, Academia Româna, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, Vicenza, Istituto per le Ricerche di Storia Sociale e Religiosa, 2011.
Text de: Mădălina Manolache, muzeograf – Muzeul Dr. Nicolae Minovici, Muzeul Municipiului București