Octombrie magic cu Muzeul Municipiului București

„Luna Muzeului Municipiului București” aduce cu sine o serie de evenimente importante, care se adaugă consacratelor deja dezbateri și spectacole de muzică și teatru. Sunt inaugurate două mari expoziții, un parc tematic, veți putea vedea noi fragmente de frescă restaurată, recuperată de la Mănăstirea Văcărești, se reiau îndrăgitele concerte din cadrul stagiunii organizată de Fundația ACCUMM, iar Irina Movilă pregătește spectatorilor premiera unui spectacol… magic!

>> Marți, pe 2 octombrie, la Palatul Suțu, vizitatorilor le este prezentat un compendiu patrimonial din colecţia Pinacotecii Bucureşti prin noua expoziție tematică „AVANGARDĂ <–> ARIERGARDĂ. De la premisele avangardismului românesc la puterea realismului socialist”.  

>> Pe data de 23 octombrie va fi vernisată expoziția permanentă „RESTITUTIO II – Vila Dr. Nicolae Minovici” și deschisă expoziția tematică „Cercetarea antropologică cu instrumentele artei”, în parteneriat cu Institutul de Antropologie „Francisc Rainer”. Tot atunci, va fi lansat volumul colectiv „Minovici – O sută de ani de pionierat (1850-1950)” precum și un volum filatelic cu medalie dedicat fraților Minovici.  

Urmează alte evenimente importante, dar și PREMIERA unui nou spectacol de aventură și magie! 

>>> Inaugurarea parcului tematic de sculptură mică în grădina Casei Filipescu-Cesianu și deschiderea depozitului vizitabil în mansarda Casei Filipescu-Cesianu sunt programate pentru data de 26 octombrie. Iar, începând cu data de 31 octombrie, publicul este invitat să viziteze, la Palatul Suțu, expoziția ce conține noi fragmente de frescă restaurată, recuperate de la Mănăstirea Văcărești.

>>> Pe data de 26 octombrie, Casa Filipescu-Cesianu găzduiește Premiera spectacolului „Aventură și magie cu baronul Münchhausen”. Cu: actrița Irina Movilă și Marius Drăguș – MAGITOT. Va fi un spectacol minunat, care îi va uimi pe copii și părinți deopotrivă prin creativitate și iscusința numerelor de magie.

 Mai jos, vă prezentăm LISTA INTEGRALĂ A EVENIMENTELOR organizate de Muzeul Municipiului București:

 Marți, 2 octombrie 2018, 18.00, Conferința Idei în Agora. Sorin Alexandrescu în dialog cu Sorin Antohi / Casa Filipescu-Cesianu

Marți, 2 octombrie 2018, 18.30, Vernisajul expoziției de pictură AVANGARDĂ <–> ARIERGARDĂ. De la premisele avangardismului românesc la puterea realismului socialist / Palatul Suțu

Miercuri, 3 octombrie 2018, 19.00, Deschiderea Stagiunii muzicale „Iosif Sava” 2018-2019 – Seară Mozart cu violonista Raluca Stratulat, violistul Florin Negreanu, violoncelista Andreea Țimiraș și pianistul Andrei Licareț – Fundația ACCUMM / Palatul Suțu

Joi, 4 octombrie 2018, ora 18.30, Conferința „Jurnalismul cultural. Interviul de televiziune. Ce este, ce pare și ce ar trebui să fie”, susținută de Marius Constantinescu. Coordonator: Cătălin D. Constantin / Palatul Suțu

Joi, 4 octombrie – vineri, 5 octombrie 2018, Simpozionul de Artă și Istoria Artei, ediţia a II-a / Palatul Suțu

Vineri, 5 octombrie 2018, ora 18.00, Vernisajul expoziției „Execution by hunger: the Unknown Genocide of Ukrainians”, în colaborare cu Ambasada Ucrainei / Palatul Suțu

Vineri, 5 octombrie 2018, ora 19.00, Spectacolul „Nocturnă boemă”, cu actrița Irina Movilă și Andrei Cavassi – violoncel / Casa Filipescu-Cesianu

Sâmbătă, 6 octombrie 2018, orele 10.00 – 17.00, Sesiune de formare în colaborare cu PostModernism Museum / Casa Filipescu-Cesianu

Sâmbătă, 6 octombrie 2018, ora 19.00, Prezentare de astronomie „Impact cu asteroizii. Care sunt șansele?”, cu Adrian Șonka / Palatul Suțu

Duminică, 7 octombrie 2018, ora 19.00, Spectacolul „Zâmbiți vă rog”. Cu actorii Irina Movilă și Marius Bodochi, Constantin Urziceanu – clarinet și Cristian Soleanu – saxofon / Casa Filipescu-Cesianu

Miercuri, 10 octombrie 2018, 19.00, Concert cameral cu pianistul Daniel Dascălu, violonistul Theodor Andreescu, violista Cătălina Filipescu și violoncelistul Mihai Grigore – Fundația ACCUMM / Palatul Suțu

Miercuri, 10 octombrie 2018, ora 19.00, Spectacolul „Amor, mofturi și politică”. Cu: Irina Movilă, Marius Bodochi, Vitalie Bichir, Vlad Brumaru, Dorin Enache, Lorena Sanda, Ana Dumitrescu și Mihnea Ghinea / Casa Filipescu-Cesianu

Joi, 11 octombrie 2018, ora 18.30, Conferința „Cartea soldatului”, susținută de Doina Ruști. Coordonator: Cătălin D. Constantin / Palatul Suțu

Irina Movilă și Mircea Rusu, secvență din spectacolul „Vecina de alături”

Vineri, 12 octombrie 2018, ora 20.00, Spectacolul „Vecina de alături”. Cu Irina Movilă și Mircea Rusu / Casa Filipescu-Cesianu

Marți, 16 octombrie 2018, 18.00, Idei în Agora: Identități colective: limitele paradigmei naționale. Victor Neumann în dialog cu Sorin Antohi / Casa Filipescu-Cesianu

Miercuri, 17 octombrie 2018, 19.00, Recital de pian la patru mâini – Oana Popescu și Verona Maier – Fundația ACCUMM / Palatul Suțu

Joi, 18 octombrie 2018, ora 18.30, Conferința „Arheologii vizuale în arta premodernă: istoria în fărâme”, susținută de Simona Drăgan. Coordonator: Cătălin D. Constantin / Palatul Suțu

Vineri, 19 octombrie 2018, ora 19.00, Concert cu soprana Arlinda Morava și Bucharest LadiesCvintet / Muzeul George Severeanu

Vineri și sâmbătă, 19-20 octombrie 2018, Conferinţă-dezbatere: Ideile României Mari. Eveniment organizat de Sorin Antohi. / Casa Filipescu-Cesianu

Sâmbătă, 20 octombrie 2018, ora 19.00, Prezentare de astronomie Câte stele sunt pe cer”, cu Adrian Șonka / Palatul Suțu

Eleva Ana Dumitrescu în spectacolul „Amor, mofturi și politică”

Duminică, 21 octombrie, ora 20.00, Spectacolul „Amor, mofturi și politică”. Cu: Irina Movilă, Marius Bodochi, Vitalie Bichir, Vlad Brumaru, Dorin Enache, Lorena Sanda, Ana Dumitrescu și Mihnea Ghinea / Casa Filipescu-Cesianu

Vă așteptăm cu drag la vernisajul din 23 octombrie!

Marți, 23 octombrie 2018, ora 19.00, Vernisajul expoziției permanente RESTITUTIO II – Vila Dr. Nicolae Minovici și deschiderea expoziției tematice Cercetarea antropologică cu instrumentele artei, în parteneriat cu Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” (Sala de conferințe) / Muzeul Dr. Nicolae Minovici

Marți, 23 octombrie 2018, ora 19.30, Lansarea volumului „Minovici – O sută de ani de Pionierat (1850-1950)”, volum colectiv, Editor – Adrian Majuru, Colaborator – Dr. Octavian Buda, Editura MMB 2017 / Muzeul Dr. Nicolae Minovici

Miercuri, 24 octombrie 2018, 19.00, Avanpremiera celei de a III-a ediții a Festivalului Internațional de harpă – recital Ion Ivan Roncea și invitații săi – Fundația ACCUMM / Palatul Suțu

Joi, 25 octombrie 2018, ora 18.30, Conferința „Mistere în pictura lui Theodor Aman”, susținută de Greta Șuteu, Muzeograf – Muzeul Municipiului București / Palatul Suțu

Vineri, 26 octombrie 2018, ora 19.00, Concert Interferențe muzicale româno-balineze, cu Maria Chifu – fagot, Olga Podobinschi – pian, Mihaela Pletea – soprană. Invitați speciali – Gamelan Jepun Bali / Palatul Suțu

Vineri, 26 octombrie, ora 12.00, inaugurarea parcului tematic de sculptură mică în grădina Casei Filipescu-Cesianu și deschiderea depozitului virtual în mansarda Casei Filipescu- Cesianu / Casa Filipescu-Cesianu

Vineri, 26 octombrie, ora 19.00PREMIERA spectacolului „Aventură și magie cu baronul Münchhausen”. Cu: actrița Irina Movilă și Marius Drăguș – MAGITOT / Casa Filipescu-Cesianu

Sâmbătă, 27 octombrie 2018, ora 19.00, Prezentare de astronomie „Cerul extraterestru”, cu Adrian Șonka / Palatul Suțu

Sâmbătă, 27 octombrie 2018, ora 20.00, Spectacolul „Vecina de alături”. Cu Irina Movilă și Mircea Rusu / Casa Filipescu-Cesianu

Duminică, 28 octombrie 2018, ora 19.00, Spectacolul „Aventură și magie cu baronul Münchhausen”. Cu: actrița Irina Movilă și Marius Drăguș – MAGITOT / Casa Filipescu-Cesianu

Marți, 30 octombrie 2018, ora 19.00, Evenimentul: „Aromânii – memoria timpului” / Palatul Suțu

Miercuri, 31 octombrie 2018, 19.00, „Dialoguri” cu violonistul Valentin Șerban și violistul Marius Ungureanu – Fundația ACCUMM / Palatul Suțu.

 

Sari la conținut