Obiectul lunii la Muzeul Victor Babeș : Decorația Legiunea de onoare, în grad de ofițer

Din 5 mai 2021

OBIECTUL LUNII LA MUZEUL VICTOR BABEȘ

DECORAȚIA LEGIUNEA DE ONOARE, IN GRAD DE OFIȚER

                                                                                                                                                                   

Printre numeroasele distincții românești (Coroana României), austriece (Coroana de fier), ruseşti (ordinul „Sfânta Ana”), bulgărești („Meritul civil”) sau poloneze („Vulturul alb”), primite de savantul român Victor Babeş, la un loc de cinste se află „Legiunea de Onoare”, acordată de statul francez merituosului nostru om de știință. „Legiunea de onoare” a fost de la înființarea ei de către Napoleon în 1802 și până astăzi cea mai înaltă decorație franceză. Napoleon, prim-consul la data înființării acestei decorații (19 mai 1802), dorea să înlocuiască într-un fel toate distincțiile Vechiului Regim, desființate după 1789. Noua decorație se adresa tuturor, ca semn al egalității, fiind acordată atât militarilor pentru curajul dovedit pe câmpul de luptă, cât și civililor (artiști, savanți, etc) pentru contribuția adusă la progresul și civilizația umanității. Ordinul „Legiunii de onoare” avea şase clase (cavaler, ofițer, comandor, mare ofițer, mare cruce și mare maestru), fiecare dintre ele cu un număr limitat. Astfel, cavaleri puteau fi făcuți cel mult 125.000 de persoane, mari maeștri 26 de persoane.

Decorația primită de Babeș este în formă de stea cu cinci raze duble emailate cu alb, cele zece vârfuri fiind terminate cu mici bile aurii. Steaua și bilele sunt din argint aurit, indicând gradul de ofițer. Razele sunt legate printr-o coroană de frunze din argint emailate cu verde, frunzele sunt din stejar în dreapta și de laur în stânga, iar la extremitatea inferioară se suprapun printr-un nod. Pe avers, un medalion aurit având capul lui Ceres (denumirea romană a Demetrei, zeița belșugului în mitologia greacă, n.n), înconjurată de un cerc în email albastru pe care este scris „Republique Francaise” și anul 1870 (anul fondarii celei de-a III-a Republici, n.n). Pe revers, în medalionul aurit sunt două steaguri încrucișate cu tricolorul Franței, înconjurate de o bandă în email albastru având inscripția „Honneur et Patrie” şi frunze de laur.

Greu însă de precizat când a primit Victor Babeş înalta decoraţie franceză având în vedere că nu s-a păstrat brevetul care însoţea acordarea decoraţiei. Cel mai probabil, dar e doar o presupunere, savantul român putea să primească „Legiunea de Onoare” după succesul apariției primului Tratat de Bacteriologie din lume (1885) semnat de Babeș alături de histopatologul francez André Victor Cornil sau după tipărirea la Paris a lucrării sale despre turbare, „Sur la rage”, în 1912.

„Legiunea de onoare” primită de Victor Babeș și aflată în patrimoniul muzeului ce-i poartă numele nu e singura legătură dintre celebra decorație napoleoniană și Muzeul Babeș. În colecția muzeului nostru se află un tablou semnat de marele pictor rus, de origine armeană, Ivan Aivazovski (1817-1900), remarcabil prin peisajele sale marine. Aivazovski însă a fost totodată și primul artist non-francez care a primit „Legiunea de onoare” în grad de cavaler, în anul 1857.

Text: Dan Falcan

Bibliografie:

Documente din arhiva Muzeului Victor Babeș

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *