Interviu cu conf. dr. Florentina Nițu, Universitatea din București – Facultatea de Istorie
Cum a venit ideea colaborării Muzeului Municipiului București cu Muzeul Universității din București pentru realizarea expoziției tematice „Figuri universitare și patrimoniu bucureștean. O istorie comună”? Cărui moment aniversar îi este dedicat acest proiect?
Florentina Nițu: Cred că ideea unei colaborări cu Muzeul Municipiului București s-a dezvoltat treptat, plecând de la vecinătatea geografică și curgând împreună cu toate activitățile cultural-educative care ne-au adus împreună în ultimii ani. În mod particular, anul acesta, Universitatea din București a sărbătorit 160 de ani de existență, prilej cu care ne-am dorit ca Muzeul Universității din București să se adreseze unor comunități mai largi decât cea tradițională, formată din profesori și studenți. De aici, drumul către a găsi un partener potrivit pentru a da semnificație pieselor acestei narațiuni muzeale despre figurile universitare a fost unul scurt, pentru că a fost suficient să privim dincolo de Piața Universității, la Palatul Suțu.
În ce fel se îngemănează povestirile pe care cele două instituții le spun împreună publicului? Ce fel de obiecte vor putea fi văzute de vizitatori și în ce perioadă anume?
F.N.: Dintre colecțiile Muzeului Municipiului București am considerat că aceea păstrată de Muzeul George Severeanu ilustrează cel mai bine figura unui profesor universitar, în egală măsură om al cetății și prin calitatea sa de medic. A fost nu doar profesor al Facultății de Medicină, care făcea parte din structura academică a Universității bucureștene, dar și director al Muzeului Bucureștiului, începând cu anul 1931. Și de aici începând povestea s-a legat frumos. Pentru că atât Muzeul George Severeanu, cât și Muzeul Universității din București dețin o colecție foarte interesantă (aș spune spectaculoasă prin arta gravurii pe care o ilustrează) de medalii dedicate figurilor proeminente ale vieții universitare bucureștene; aceste piese trimit la resorturi de funcționare a comunității academice, vorbesc despre cum sunt valorizați marii profesori în interiorul Universității, dar și de către comunitatea mai largă, bucureșteană sau națională, onorează profesii și domenii ale cunoașterii de o manieră impresionantă.
Expoziția dialog pe care o propunem încearcă să reconstituie atmosfera universitară a primei jumătăți din secolul al XX-lea, de la istoria Palatului Universității, a cărui construcție se extinde pentru a cuprinde cifrele în creștere ale studenților și facultăți care reflectă nevoile de dezvoltare ale societății, sincronizarea sa cu marile curente academice internaționale, până la adresele unora dintre profesori sau la spațiile dedicate căminelor și cantinelor studențești. Am ilustrat formele de evocare contemporană a excelenței unor mari profesori (Spiru Haret, Constantin Istrati, N. Iorga, Dimitrie Gusti, Gregoriu Ștefănescu, Thoma Ionescu, Ioan Cantacuzino, Gheorghe Marinescu etc.) prin medalii din colecțiile Muzeului Universității și Muzeului George Severeanu, unele dintre ele realizate de gravori importanți ai epocii (Carniol Fiul, Radivon, I. Jalea, F. Storck, Paul Telge, E. W. Becker, André Lavrillier) și am completat această imagine cu mici tușe de culoare oferite de cărți poștale ilustrând Palatul Universității în diferite ipostaze de epocă, colecția filatelică dedicată construcției Palatului Facultății de Drept, un sigiliu al Universității din prima jumătate a secolului XX, precum și documente reprezentative pentru parcursul academic al unora dintre figurile universitare bucureștene.
Care au fost proiectele muzeale de suflet pe care le-ați realizat cu succes împreună cu Muzeul Universității din București, unde ați coordonat activitățile de reorganizare?
F.N.: Am preluat Muzeul Universității din București în anul 2013, în preambulul aniversării a 150 ani de existență și într-un context în care era nevoie de o formă modernă de prezentare a acestei istorii, astfel încât nu doar profesorii, dar și studenții să găsească acele fire solide care ne leagă de înaintașii noștri. Miza mea a fost să scot la lumină povești asociate etapelor diverse de funcționare a Universității și mai ales pe cele privind comunitatea universitară, întrucât am descoperit aici o colecție bogată, atent constituită de cel pe care îl considerăm fondatorul Muzeului Universității, Adrian Corbu, un personaj cu un destin de roman, dar prea puțin cunoscut publicului.
Noua forma expozițională a fost lansată în anul 2015 și ne-a permis ca în cadrul unui spațiu de cca. 130 mp să organizăm atât expoziția de bază, cât și un mic spațiu dedicat atelierelor și expozițiilor temporare. Dacă la început am lucrat la acest proiect doar eu și gestionarul muzeului, treptat, am primit sprijin documentar din partea colegilor istorici, iar apoi în echipă a intrat actualul coleg, dr. Valentin Maier, care a preluat sectorul cercetare, scotocind după informații atât în arhiva muzeului, cât și în alte arhive relevante. Prin urmare, conform proverbului „unde-s doi, puterea crește”, am putut realiza o succesiune de expoziții dedicate unor teme pe care le considerăm relevante pentru comunitate: 50 de ani de Muzeu și Universitate în București; Universitatea și universitarii bucureșteni în vremea Marelui Război și a Unirii din 1918; Laboratorul de surse și idei pentru istoria universitară; O călătorie prin istoria învățământul de științe la Universitatea din București; 30 ani de la Fenomenul Piața Universității (1990-2020) etc. Am implicat în organizarea acestor expoziții studenți ai facultăților Universității, care derulează stagii practice la muzeu, precum și masteranzii programului „Istorie, resurse culturale și patrimoniu în societatea contemporană” din cadrul Facultății de Istorie.
Cum vedeți dezvoltându-se în viitor Muzeul Universității din București?
F.N.: Începând cu acest an, Muzeul a intrat într-o nouă etapă – fastă – a dezvoltării sale, în care am implicat patru voluntari interni, cu atribuții legate de cercetare, comunicare și mediere culturală; două dintre interne, Măriuca Drăgoi și Alexandra Bănică au fost implicate în prezentul proiect expozițional găzduit de Muzeul Municipiului București, deși trebuie spus că și primii doi interni ai Muzeului (Diana Rusu și Mihai Ochetan) continuă să sprijine proiectele noastre. De asemenea, vom demara în 2025 o campanie de colectare a memoriei universitare, care va include sesiuni de prezentare organizate în facultățile Universității, seri de film și ateliere, care sperăm că vor produce emulație și vor aduce tot mai multe voci și idei alături de noi, astfel încât să putem transmite mai departe povestea Universității din București, prin forme accesibile și relevante pentru viitoarele generații de studenți.
Și, pentru că s-au împlinit recent 35 de ani de la Revolutie, vă întreb dacă tinerii, mai ales tinerii studenți la istorie, au început să se implice în memorializarea acestui moment relevant pentru fiecare dintre noi și în ce fel anume?
F.N.: Unul dintre subiectele colectei de memorie privește și subiectul Revoluției Române din Decembrie 1989, întrucât Universitatea este legată strâns de această temă, nu doar prin proximitatatea geografică a desfășurării unora dintre evenimente, dar și prin implicarea studenților din acel moment.
În privința memorializării de către studenții noștri a acestui act fondator al democrației actuale, pot spune cu mândrie că membrii Cercului de Studii Muzeale și cei ai Cercului de Istorie Contemporană Românească din cadrul Facultății de Istorie au organizat în 20 decembrie 2024 ediția a doua a turului „Calea Victoriei Revoluționară”, care urmărește pas cu pas locurile fierbinți (și dureroase) ale Revoluției. Valoarea acestui demers este dată de dubla sa semnificație: pe de o parte, tinerii se documentează în legătură cu acel moment, iar pe de altă parte, după ce l-au înțeles și asumat, îl pot prezenta altor tineri, printr-un discurs adecvat și adaptat, în cadrul căruia generația mea rămâne doar cu rolul de martor al acelor vremuri, dar și cu mândria transmiterii mai departe a misiunii de cunoaștere.
Interviu realizat de Simona Popescu