VA URMA DIN 23 IULIE 2019
EXPOZIȚIE TEMATICĂ LA PALATUL SUȚU
MUZICA DE ACASĂ – CUM ALUNGĂM PLICTISEALA
Începând cu data de 23 iulie 2019, un nou proiect expozițional. Muzica de acasă, în istoria noastră urbană, este o poveste cel puţin seculară. Este povestea dorinţei de a învăţa un instrument muzical. Moda explodează după 1830 în spaţiul restrâns al protipendadei urbane, instrumentul preferat fiind atunci clavecinul, înlocuit ulterior cu pianul. Profesori vienezi sau din alte zone ale Europei Centrale, maeştri italieni sau francezi, şi-au găsit, nu fără mare greutate, un început de carieră în cele două Principate.
Sfârşitul secolului al XIX-lea şi perioada interbelică a fost perioada cea mai fecundă în cultul muzicii pentru acasă. Este perioada în care, Ciprian Porumbescu, George Enescu sau Dinu Lipatti au primit în copilăria lor fragedă, drept cadou, un instrument muzical. Dar mulţi copii din oraşele micului regat s-au bucurat de frumseţea muzicii acasă. De aceea, au apărut orchestre ale medicilor, inginerilor, avocaţilor etc. Tineri care, deşi au îmbrăţişat o carieră liberală, nu au lăsat uitării iubirea pentru muzică. Este vorba mai puţin de muzică ascultată, cât despre muzica învăţată în cursul unei perioade îndelungate. De aceea au fost generaţii mai deschise către dialog, mai pregătite să înţeleagă orice schimbare din social sau din viaţa lor.
După 1947, lecţiile particulare de pian sau vioară, să spunem, devin reperele unui obicei burghez, stigmatizat oficial multă vreme. Chiar dacă, fragmentar, iubirea pentru muzică a fost recuperată prin şcolile de profil.
Dezvoltarea tehnologiei audio, fabricarea în serie mare a apartelor de radio cu pick up, dar și a aparatelor profesionale, dezvoltarea pe scară largă a casetofoanelor și a magnetofoanelor cu înregistrări pe bandă magnetică a polarizat ascultarea muzicii față de practicarea ei. Acest fenomen se desfășoară în interiorul generațiilor născute după 1940-1950, deși multe dintre aceste aparate rămân cu un cost ridicat pentru fiecare familie.
Situația se schimbă după 1990 și, în interiorul unei singure generații, muzica devine accesibilă pentru prima oară în orice spațiu de timp trăit. Fiecare dintre noi poate asculta muzica dorită în drum spre școală sau birou, fără să deranjeze vecinătatea. Această accesibilitate era de neconceput în anii 1980 pentru orașul românesc și chiar greu de accesat în anii 1990. Devine consum de masă după anii 2000.
Viitorul aparține tehnologiei nano, iar accesul la muzică va fi disponibil prin simplă comandă la nivelul cortexului. Legătura dintre dorința gamei melodice cerută de starea sufletească va fi instantanee și vor apărea nano-jucători pe baza de muzică, care vor dezvolta această tehnologie.
Adrian Majuru