Muzeul Municipiului București se vizitează gratuit de Zilele Bucureștiului 2020

Muzeul Municipiului București oferă, cu ocazia Zilelor Bucureștiului, intrare liberă la toate expozițiile deschise în muzeele din componența sa.

Accesul va fi gratuit sâmbătă – 19 septembrie și duminică – 20 septembrie 2020, de la ora 10.00 până la ora 18.00 (ultima intrare 17.30).

Anul acesta MMB prezintă o serie de noutăți expoziționale. Astfel, Muzeul Victor Babeș reintră chiar sâmbătă în circuitul muzeal, refăcut după o scurtă perioadă în care a fost închis pentru reamenajare și punerea în valoare a realizărilor savantului român într-un spațiu modernizat, prin intermediul unei logistici de expunere muzeală la standard european.

Expoziția permanentă găzduită, în Corpul Lapidarium, de Casa Filipescu-Cesianu – intitulată „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” – a fost extinsă și redeschisă, de asemenea, zilele trecute. Muzeul Municipiului București invită publicul să descopere noile fragmente de frescă care sunt expuse aici. O noutate aduce în lumea artei și expoziția-medalion de la Colecția de artă „Ligia și Pompiliu Macovei” care prezintă legătura specială dintre două mari artiste, sub genericul „Cecilia Cuțescu Storck și Ligia Macovei, o relație inedită maestru-discipol”.

Expozițiile care pot fi vizitate gratuit în această sâmbătă și duminică sunt:

Palatul Suțu  (Bd. I.C. Brătianu nr. 2):

* Expoziția permanentă „Timpul Orașului”
* Expoziția tematică „Natură moartă, natură vie – Capodopere din Colecția Pinacotecii Municipiului București”
* Expoziția tematică „Bucureștiul medieval al familiei Mavrocordat”
* Expoziția tematică „Tattarescu – Studii de perspectivă”
* Expoziția tematică „Muzeul Simu și Pinacoteca București”

Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151):

* Expoziția permanentă „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”
* Expoziția permanentă „În apropierea sfinților. Frescele de la Mănăstirea Văcărești după 40 de ani”
* Expoziția tematică „Bijuterii Străvechi și Mesaje Relevate”

Muzeul Theodor Aman (Str. C.A. Rosetti nr. 8):

Capodopere de secol XIX semnate de Aman, pictură murală cu scene istorice și piese de mobilier sculptat pot fi admirate în prima locuință – atelier din București, construită chiar după planurile maestrului. Tehnologia modernă permite întâlnirea cu însuși artistul și imortalizarea momentului într-o fotografie.

* Expoziția tematică „VITAGEN NAMA-AMAN NEGATIV” – Plăcile de Gravură ale Muzeului Theodor Aman.

Muzeul George Severeanu (Str. Henri Coandă nr. 26):

* Expoziția permanentă „Pe urmele trecutului. Colecția Maria și dr. George Severeanu” oferă o selecție dintre cele 3000 de obiecte arheologice şi peste 9000 de monede din colecția doctorului, alături de obiecte de mobilier și obiecte personale care adaugă proiectului o extensie memorială.

Muzeul Nicolae Minovici (Str. Dr. Nicolae Minovici nr. 1):

* Expoziția permanentă „Vila Dr. Nicolae Minovici – Restitutio” cuprinde obiectele de artă populară din colecția Doctorului Nicolae Minovici, prima colecție de acest gen din spațiul românesc, în care erau reprezentate toate regiunile țării.

* Obiectul lunii la Muzeul Dr. Nicolae Minovici: „Ștergarul”

Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck (Str. Vasile Alecsandri nr. 16):

Acest muzeu cuprinde lucrări de sculptură, pictură, desene în tuș și cărbune, pasteluri, acuarele și guașe, adăpostite într-o bijuterie arhitecturală a Bucureştiului, ce a servit drept atelier unei familii de mari artiști.

* Expoziția tematică „Carol Popp de Szathmári, desenator și acuarelist”.

Muzeul Victor Babeș (Strada Poet Andrei Mureşanu 14A):

” Expoziția permanentă a muzeului: „Victor Babeș (1854-1926). Principii, valori, moșteniri”.

Colecția Artă Ligia și Pompiliu Macovei (Str. 11 iunie nr. 36-38):

Tablouri semnate de mari pictori români precum Pallady, Maxy și Ţuculescu și lucrări ale Ligiei Macovei, alături de obiecte de sticlărie şi diverse artefacte din toate colţurile lumii, oferă o bogată călătorie culturală.

* Expoziția tematică „Cecilia Cuțescu Storck și Ligia Macovei, o relație inedită: maestru-discipol”.

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” (Bd. Lascăr Catargiu nr. 21):

* Expoziția permanentă „Descoperim împreună Universul” (Program Observator: sâmbătă 14:00-22:00, duminică 10:00-18:00).

Sari la conținut