Microexpoziție la Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici: piese de podoabă

Din 3 martie 2021

Microexpoziții la Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici

Piese de podoabă din colecția Muzeului Nicolae Minovici

Podoabele, în general, sunt obiecte de mici dimensiuni, de cele mai multe ori prețioase, ce pun în valoare atât ansamblu vestimentar și pe persoana care le poartă, reliefând totodată și statutul social al acesteia. Atributele vestimentare specifice fiecărui grup social sau al nivelului de vârstă subliniau statutul prin găteala capului, prin decorul și cromatica pieselor de port și podoabă. Diferenţele de vârstă şi starea civilă erau marcate prin pieptănătura şi acoperământul capului. Fata care ieşea la horă pentru prima dată îşi împodobea părul cu ciucuri multicolori, cununi din flori naturale sau artificiale, mărgele, agrafe din os cu pietre colorate. Găteala capului este una din podoabele cele mai prețuite de cochetaria feminină. Un element de împodobire a capului este marama. Specifică, aproape exclusiv nevestelor, alcătuită dintr-o bucată de in, bumbac sau borangic, de formă dreptunghiulară, mai lungă, aceasta mai este numită și cârpă sau năframă, în funcție de regiunile etnografice. Maramele se găsesc de-o parte și de alta a lanțului Carpatic, cu precădere în Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, iar de la Hațeg până la Bran. Acest tip de găteală este completat de acele de păr. În zona Banatului, marama este înlocuită de conci și de ceapsă, aceasta fiind purtată de femeile mai în vârstă în zilele de lucru.

Costumul tradițional românesc este unitar pe întregul cuprins al țării, din Oltenia până în Maramureș, din Dobrogea până în Banat, iar din Țara Crișurilor până în Moldova, acesta manifestându-se uniform: de la material până la croială, ornamentație, piese de podoabă. Farmecul aparte al costumului este subliniat și de podoabele cu care femeile își îmbogățeau vestimentația la zi de sărbătoare. Purtate încă din vechime, podoabele fac parte din portul tradițional de ceremonie, mai rar, erau purtate și în zilele obișnuite, de exemplu zgărdanele de mărgele purtate la gât de femeile din Maramureș, lanțurile de alamă de la brâul femeilor din Hunedoara. Cele mai răspândite piese de podoabă erau cele purtate la gât- şiraguri de mărgele multicolore lucrate din sticlă, perle, chihlimbar, zgărdane, salbele din monede de aur sau argint, cruciuliţe de aur ori argint, la urechi se purtau cercei şi clipse, la mâini aveau brăţări din diferite materiale prețioase sau semiprețioase, inele, verighete de aur sau argint. În alte zone etnografice apar ca elemente de podoabă pentru talie cordoanele, cataramele sau paftalele realizate la rândul lor din argint, decorate cu pietre prețioase sau semiprețioase. O parte dintre aceste piese de podoabă precum zgardele, inelele, sau verighetele se purtau ca amulete, având semnificaţie magică de ocrotire a purtătorului împotriva diferitelor blesteme. Inelele de căsătorie se așezau pe deget doar cu ocazia căsătoriei şi nu se scoteau de pe deget niciodată.

Colecția de podoabe a Muzeului de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici este bogată și variată din punct de vedere etnografic. Pentru luna martie am selectat o parte dintre aceste piese, fiind cele mai reprezentative pentru fiecare categorie în parte. Zgărdanul, zgarda sau lătiţarul, așa cum mai este numit, este o podoabă ce completează costumul tradițional românesc, conferindu-i frumuseţe şi originalitate. Era confecționat din mărgele mărunte care se împletesc între ele sub forma unei țesături, zgărdanul se prezintă fie sub formă de bentiță, fie cu margini de colți sau lobi. Poate fi decorat divers prin alternanța culorilor, folosind figuri geometrice sau flori stilizate. Acele de păr din colecția noastră, de secol XIX, au capete decorate cu elemente artistice stilizate, din metal filigranat având formă de boboc de floare cu o tijă lungă ascuțită pentru a fixa găteala capului, ambele ace sunt decorate cu motive florale și vegetale stilizate. Cerceii erau purtați modest, din aur sau argint, de mărimi diferite, astfel încât să nu iasă în evidență. Aceștia erau purtați modest, lucrați din aur sau argint, de mărimi diferite, cu pietre colorate, astfel încât să nu iasă în evidență. În acest fel era pus în lumină farmecul costumului popular, a pieptănăturii capului, detalii cu care vestimentația era îmbogățită atât în zilele de sărbătoare, cât și în cele obișnuite. Mărgelele sunt realizate din diferite materiale, în special, sticlă colorată. Tinerele fete își realizau mărgelele din fructele plantelor sau cumpărau mărgele din materiale simple și ieftine, pe când femeile care proveneau din familii bogate își cumpărau mărgele din corali, sidef sau sticla colorată și le purtau la gât în număr cât mai mare de șiraguri. Salbele realizate din monede din aur sau argint, au fost purtate până în primele decenii ale secolului trecut. Cele două salbe din colecția noastră sunt realizate din jetoane austrice și otomane. Cele austrice imită Guldenul austric, pe avers reprezentată efigia cu lauri a celui de-al 3 lea împărat austriac Franz Josepf I (1848-1916), spre dreapta, iar pe revers vulturul imperial dublu încoronat. Paftalele erau lucrate împreună cu cerceii, brățările, de către meșterii locali. Cele mai prețioase erau din argint, cele două valve erau capetele cingătoarelor și erau prinse pentru a le uni. Cele din colecția noastră, cu valve migdalate sau cea cu tasele simetrice și cheutoarea în medalion sunt lucrate din metal, cu pietre colorate fixate în caboșoane, decorate cu motive geometrice stilizate, în relief, piese de origine transilvană.

Așadar, varietatea pieselor de podoabă este determinată atât de materia primă, cât și de tehnicile în care sunt lucrate, de rolul decorativ pe care îl au în diferite ansambluri de costume femeiești, zonale, de funcțiile îndeplinite pe plan social și economic, dar și de rolul pe care le aveau în diferite ceremonii și rituri de trecere.

Text: Ionuț Banu

Surse bibliografice:

Aurelia DoagăIi şi cămăşi româneşti, Ed. Tehnică, Bucureşti,1969;

George Oprescu-Arta țărănească la români, Ed. Cultura Națională, București, 1922;

Nicolae Iorga- Portul Popular românesc, Vălenii de Munte, 1912;

Răchișan, Delia-Anamaria– Mitologia românească și estetica artei tradiționale din Maramureș, Ed. Academiei Române, București, 2015;

Romulus Vulcănescu- Arta Populară Românească, Ed. Academiei R.S.R. 1969.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *