Interviu cu Prof. Univ. Dr. Bogdan Murgescu
Mecanisme, solidaritate, spirit civic
– Ați scris în cartea dumneavoastră, dedicată alegerilor parlamentare de la 1919, că este unicul prilej când votul românilor a contat decisiv în stabilirea rezultatului alegerilor, iar atunci românii au votat majoritar schimbarea, ulterior acest semnal fiind luat în derâdere. Vă rog să detaliați pentru cititorii noștri.
Bogdan Murgescu: În istoria modernă a României s-a instituit modelul după care guvernul în funcție câștiga cu regularitate alegerile parlamentare generale. Lui Petre P. Carp îi este atribuită butada „dați-mi puterea și vă dau parlamentul”, pe care Constantin Bacalbașa o redă într-o formă încă și mai explicită: „Dați-mi puterea și mă prind că la cele dintâi alegeri am majoritatea”. Cum funcționa acest mecanism? Regele forța demisia guvernului în funcție și numea un nou prim-ministru și un nou guvern, căruia îi acorda și un decret de dizolvare a celor două camere ale Parlamentului și de organizare a unor noi alegeri. Noul guvern își numea oamenii de încredere la conducerea administrației, care apoi organiza „energic” alegerile. Aceste alegeri erau câștigate categoric de forța politică a primului-ministru, care astfel beneficia de majoritate parlamentară fie până la expirarea mandatului (mai rar), fie până în momentul în care regele considera că trebuie din nou pusă în mișcare „rotativa guvernamentală”, și ciclul se relua.
Pe acest model s-au desfășurat toate cele 27 de alegeri parlamentare generale din perioada scursă după proclamarea Regatului României și până la al doilea război mondial. În 25 dintre acestea guvernele care au organizat alegerile au câștigat majorități absolute în ambele camere ale Parlamentului. O situație mai specială s-a produs în decembrie 1937, când guvernul Tătărescu nu a reușit să treacă de pragul de 40%, care i-ar fi adus o majoritate parlamentară confortabilă grație sistemului primei electorale, deși Partidul Național Liberal și aliații săi au reușit să obțină majoritatea relativă plasându-se pe primul loc, cu 35,92% din voturile pentru Adunarea Deputaților.
– Marea excepție au fost alegerile parlamentare din noiembrie 1919. Cum a fost posibil acest lucru?
BM: La capătul analizei efectuate împreună cu colegii mei – volumul publicat a fost rodul colaborării a 32 de coautori – am ajuns la concluzia că au contat mai mulți factori. Mai întâi, alegerile au fost organizate de un guvern teoretic neutru, condus de generalul Arthur Văitoianu. Această situație s-a datorat demisiei guvernului liberal condus de Ion I. C. Brătianu, care nu a dorit să-și asume semnarea Tratatului Minorităților și nici divizarea Banatului. Deși o mare parte a administrației din Vechiul Regat a rămas apropiată de Partidul Național Liberal, ceea ce s-a simțit în unele județe, per total guvernul Văitoianu a căutat să asigure desfășurarea unor alegeri corecte. În al doilea rând, guvernul de la București nici nu avea încă toate mijloacele pentru a schimba în favoarea sa rezultatele alegerilor. Transilvania era administrată de către Consiliul Dirigent, dominat de Partidul Național Român condus de Iuliu Maniu, iar în Basarabia și Bucovina erau foarte puternice partidele regionale care promovaseră Unirea în 1918. De altfel, în 1919 nici un partid nu a prezentat liste de candidați în toate provinciile istorice, ceea ce a făcut ca în Parlament să fie reprezentate doar partide (încă) regionale. Simptomatică pentru caracterul încă nedesăvârșit al Unirii din 1918 a fost și recunoașterea de către guvernul de la București a tradițiilor politice diferite ale provinciilor care aparținuseră de Austro-Ungaria, ceea ce a făcut ca alegerile să se desfășoare în conformitate cu 3 legi electorale diferite, una pentru Vechiul Regat și Basarabia, una pentru Bucovina și una pentru Transilvania. Un alt element care a contat în stabilirea rezultatului alegerilor a fost îndârjirea cu care au votat mulți țărani întorși de pe front și hotărâți să schimbe lucrurile în țară, printr-o reformă agrară radicală și prin limitarea drastică a abuzurilor autorităților.
– Alegerile din noiembrie 1919 au fost primele alegeri parlamentare desfășurate la nivelul României Mari după terminarea Primului Război Mondial și realizarea Marii Uniri din 1918. Cât de mult conta atunci sentimentul de solidaritate în jurul unui ideal național și cât contează astăzi? De ce?
BM: Sentimentul de solidaritate națională a contat mult, dar nu neapărat în alegeri. El animase pe mulți dintre cei care luptaseră în război, și de asemenea pe cei care au acționat efectiv pentru Unire în Basarabia, în Bucovina și în Transilvania. Solidaritățile forjate în aceste lupte au fost importante și în 1919. Pe de altă parte, merită să observăm faptul că încercările de a îndrepta atenția electoratului împotriva unora dintre minorități nu s-au bucurat de succes în 1919. Fruntașul liberal I. G. Duca recunoaște că „lozinca noastră era refuzul de a primi știrbirea suveranității noastre naționale pe care tratatul minorităților voia să ni-l impună”, dar că această temă a fost „cam subțire” pentru un electorat care avea cu totul alte preocupări. Adevăratele teme care au contat la nivel național au fost cele sociale, cum ar fi reforma agrară, înfrânarea abuzurilor jandarmilor și celorlalte structuri militarizate, asigurarea aprovizionării la orașe, contracararea efectelor inflației, adoptarea de măsuri în favoarea veteranilor, văduvelor și orfanilor de război, ca și împotriva profitorilor care se îmbogățiseră pe nedrept. Din acest punct de vedere, eu cred că există unele similitudini între situația din 1919 și cea din prezent. Diversiunile bazate pe un naționalism excluziv nu au priză la majoritatea populației, iar idealul național se structurează în jurul valorilor democratice, a preocupării pentru o bună guvernare și pentru echitate, ca și în direcția apropierii României de standardele țărilor din Occident.
– Studenții dumneavoastră vizitează muzee? Când se întorc, vă povestesc cu entuziasm ce au văzut sau aflat? Care să fie calea muzeală sigură către sufletul unui tânăr?
BM: Muzeele sunt într-o măsură crescândă un factor de educație. Eficacitatea lor este cu atât mai mare cu cât se adresează preocupărilor de zi cu zi ale vizitatorilor de azi, îmbogățindu-le mintea cu exemple de acțiune ale oamenilor din trecut.
– Istoria se repetă. La care exemplu din trecut ar trebui să se ia aminte astăzi?
BM: Ar fi multe exemple. Dar pentru că suntem în preajma împlinirii celor 30 de ani de la decembrie 1989, cred că cel mai bun exemplu este acela al sutelor de mii de oameni care în zilele de 16-22 decembrie 1989 și-au riscat viața ieșind în stradă pentru libertatea noastră a tuturor. Curajul lor civic ar fi bine să ne inspire și azi, și să ne întărească în apărarea valorilor democratice.
Bogdan Murgescu (n.1963) este profesor la Facultatea de Istorie și prorector al Universității din București. Licențiat în istorie-filosofie (1986) și doctor în istorie (1995), a fost bursier Roman Herzog al Fundaţiei „Alexander von Humboldt” la Freie Universität Berlin din Germania (1998-2000) și visiting professor la University of Pittsburgh (2002) și Central European University, Budapesta (2004). A fost organizatorul concursurilor de cercetare istorică ISTORIA MEA – EUSTORY (6 ediții, 2000-2010) și membru al Comitetului Executiv al rețelei EUSTORY (2001-2008 și 2009-2013), calitate în care a primit în 2007 Premiul Național German acordat acestei rețele. În anii 2011-2019 a fost pentru două mandate președinte al Societății de Științe Istorice din România, fiind actualmente președinte de onoare al acestei societăți. Este totodată membru în Consiliul Ştiinţific al Leibniz-Institut für Ost-und Südosteuropaforschung, Regensburg, în Consiliul de Cercetare al European University Institute, Florența, precum și în numeroase alte organisme academice.
Interviu realizat de Simona Popescu