Lada Sfintei Vineri este o instalație interactivă care aduce patrimoniul Muzeului de Artă Populară Prof. dr. Nicolae Minovici mai aproape de micii vizitatori. Instalația este accesibilă copiilor de 4-8 ani, fără să excludă însă și alte categorii de vârstă care ar putea fi interesate de explorarea ei.
Lada cuprinde cinci animale inspirate de obiecte de artă tradițională românească din colecțiile muzeului. Acestea trebuie „îmblânzite” de copii prin jocuri și povești inspirate de datini, legende și credințe populare.
Lada fermecată are o componentă interactivă ce face experiența vizitei la muzeu mai plăcută și mai dinamică, precum și o componentă educativă axată în special pe ideea de joc ca instrument de învățare. Copiii își însușesc cunoștințe și abilități noi și se familiarizează cu obiectele de patrimoniu și cu lumea satului. Lada poate fi în același timp și un instrument de lucru pentru cadrele didactice din învățământul primar, la care pot apela pentru diverse secțiuni din curriculum. Realizată din lemn, un material primordial cu multiple modalități de prelucrare în universul rural, și decorată cu motive tradiționale, Lada Sfintei Vineri este un obiect ce se integrează perfect în spațiul pentru care a fost destinat.
Această instalație interactivă a fost ticluită de către o echipă extinsă alcătuită din: Alexandra Cucu – Asociația Da`DeCe și Veronica Leca – Muzeul Municipiului București (concept și copywriting), Bogdan Maltezeanu (design-ul obiectului), Andrei Cîmpeanu (grafică), Silvia Zamfir, Angelica Iacob și Eliana Radu – Muzeul Municipiului București (consultanță și promovare). Instalația a fost realizată în cadrul proiectului „Afară/ Înăuntru” coordonat de către Alexandra Zbuchea – Asociația Da’DeCe și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Muzeul de Artă Populară Prof. dr. Nicolae Minovici face parte din structura Muzeului Municipiului București, se află într-o zonă verde a orașului, vis-a-vis de Fântâna Miorița. Colecția de artă populară deținută de muzeu a aparținut unui medic legist, Nicolae Minovici, care a construit o vilă în stil neoromânesc special pentru a o adăposti. Pe lângă povestea doctorului Nicolae Minovici și a casei, vizitatorii pot descoperi obiecte de artă populară din toate zonele țării de la costume populare, ceramică, furci de lemn, lăzi de zestre, icoane, candele, cădelnițe și piese de mobilier sculptate cu motive tradiționale: rozete, dinți de lup, și motive geometrice, aviforme și vegetale.
*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția AFCN, care nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.