– Care și unde a fost prima ta întalnire cu muzeul? Ce anume te-a fascinat, copil fiind?
Val Vâlcu: Muzeul Banatului din Timișoara l-am vizitat când eram copil și locuiam în acel oraș. Evident mi-au plăcut armurile pe care le-am văzut și alte artefacte din perioada medievală. Am fost la început cu părinții, dar apoi mă duceam și singur. Nu era un oraș cu ritmul și intensitatea zilelor noastre, iar un copil care mergea de la școală la muzeu nu pățea nimic pe drum. Erau multe evenimente, prezentări pentru copii, pentru cei mai tineri, mai ales duminica. După care, atunci când ne-am mutat în București, mergeam la Muzeul Antipa. Acolo erau proiecții de filme documentare sau diapozitive, dacă nu aveau filme. Iar cei de acolo susțineau diferite prelegeri pentru vizitatori. Majoritatea erau elevi, dar țin minte că la aceste evenimente duminicale, la întâlnirile cu muzeografii veneau și mulți adulți. Pentru noi, copiii, era grozav pentru că vedeam cam ce văd copiii de astăzi pe National Geographic sau Discovery Channel. Dar, pe atunci, diapozitivele erau baza, susțineau cu imagini prezentările lectorilor.
– Ce anume îți place la Muzeul Municipiului București?
V.V.: Mă voi referi la Palatul Suțu, pe care îl cunosc mai bine. Așa, ca ceasul din oglindă te izbește prima dată când îl vezi! Acesta ar fi primul element care îl identifică, ceasul acela mare, comandat de Grigore Suţu la casa Colin din Paris la sfârşitul secolului al XIX-lea, un ceas celebru cu mecanism inversat, ca să afli ora doar privind la plecare în marea oglindă adusă de la Murano, comandă specială și ea.
Muzeul Bucureștiului este mereu în schimbare. Mereu apare ceva nou. Periodic, de câte ori vin, descopăr o altă expoziție. Sigur, și alte muzee mai schimbă, dar mi se pare că la Muzeul Bucureștiului dinamica expozițională este foarte mare și implică și personalități din diferite domenii, ceea ce contribuie la o mult mai mare vizibilitate. Nu mai e ca în copilărie, la Muzeul Antipa, unde prezentările erau ținute în principal de cei din muzeu, de muzeografi. Aici putem spune că e un centru de cultură, în care întâlnești personalități ale vieții culturale din toate domeniile, care participă la evenimentul în derulare. Mie, de pildă, Palatul Suțu nu mi se pare un singur muzeu, ci mai multe muzee într-unul singur. Ai ce vedea și ai ce afla!
– Cum ajută în munca de jurnalist, realizator de emisiuni, o bună conexiune cu lumea muzeală?
V.V.: Este esențială pentru un jurnalist din domeniul cultural. Iar pentru jurnalistul generalist este importantă pentru că te ajută să privești altfel, să înțelegi fenomenele. Și îți oferă inspirație, pentru că istoria se repetă. Chiar dacă ai o altă perspectivă, înțelegi mai bine ce se întâmplă azi, în alt context istoric, inclusiv deslușind, prelucrând informațiile istorice.
– Care muzeu din structura Muzeului Municipiului București îți place mai mult și de ce?
V.V.: E o situație inedită. Dacă în Occident suntem obișnuiți cu muzeele strânse într-un sediu mamut, Bucureștiul are această particularitate: un întreg alcătuit din mai multe spații muzeale, cu individualitatea lor, cu tematici diferite. Iar la kilometrul zero al orașului, în Piața Universității, poți să rulezi informații despre toate: istorie, arheologie, artă… Aceasta m-a impresionat la Palatul Suțu. Plus că aici se organizează evenimente diverse, cu o vizibilitate mai mare, fie că vorbim despre vernisaje sau conferințe ori concerte.
– Cum vezi, în general, implicarea muzeului în viața societății, care ar trebui să fie rolul său în această societate în schimbare?
V.V.: Ar trebui să fie de complementaritate a școlii, iar proiectul acesta cu Școala altfel ar trebui să nu fie limitat la o săptămână pe an, ci ar trebui să fie în fiecare weekend, să meargă copiii la muzeu! Pentru că degeaba îi vorbești unui copil despre un obiect la clasă, într-un muzeu îl vede, povestea îl poartă în acel timp și spațiu în care obiectul a fost creat. În al doilea rând, mă gândesc la turism. Muzeele trebuie să contribuie la oferta turismului cultural. Nu în ultimul rând, ar trebui să fie un spațiu social. Am observat aceasta în mai multe țări. Acolo, în muzeele unde spațiul o permite, sunt amenajate cafenele, cofetării, locuri de discuții, de socializare. Să nu se mai întâlnească tinerii la mall, să se întâlnească la muzeu! Din păcate, la noi înțeleg că legea nu permite. Muzeele sunt de referință în zona culturală, mai puțin în cea turistică sau de timp liber. Este nevoie de un spațiu recreativ în sfera muzeală. Un spațiu în care, după o saptămână de muncă la birou, să ai o loc încărcat de cultură în care să poți evada din cotidian, să uiți de problemele momentului, de problemele zilnice, într-un spațiu cultural, artistic sau istoric.
– Daca ar fi să analizam comportamentul MMB, o instituție muzeală multistructurală, ce anume îți place? Ce anume ai adăuga?
V.V.: Aș adăuga exact aceste spații, să le spunem așa, de socializare, de întâlnire, care pot și aduce venituri instituțiilor muzeale. Dar scopul lor principal acesta ar fi: ca omul să includă muzeul pe traseul său personal, acela al timpului liber. Vizita la muzeu să genereze o experiență totală! Aceasta simt eu că lipsește: conceptul de mall muzeal. Presa are patru funcții: informare, educare, divertisment și socializare. Dacă ne gândim la succesul mass-media, putem înțelege că acest concept poate fi aplicat și muzeelor. Iar lucrurile acestea se pot face poate simplu. Înțeleg că e o frână birocratică, administrativă, inclusă în lege. Dar legea ar trebui să permită ca în interiorul muzeelor, sau în grădinile lor, să existe și un spațiu de tip restaurat ori cafenea pentru divertisment și socializare.
Interviu realizat de Simona Popescu