Interviu cu Natalia Cebanu: Pledoarie pentru epistole de mână

Interviu cu Natalia Cebanu, actriță, artist vizual și director artistic al Festivalului Scrisorilor

Pledoarie pentru epistole de mână

Cine și de ce ar mai trimite scrisori în ziua de astăzi, când avem la dispoziție net și căsuțe poștale electronice, WhatsApp și nenumărate chat-uri și alte modalități prin care comunicăm instant?

N.C.: Festivalul Scrisorilor nu exclude comunicarea modernă, ci creează o punte între scrisoarea din trecut și scrisoarea din prezent, inclusă și ea în prima ediție a festivalului. Cea mai bună dovadă în acest sens a fost expoziția „Ironii Pandemice” de pe gardul Casei Filipescu-Cesianu. Aceasta a avut ca punct de plecare postările artiștilor din perioada de lockdown, care au menținut comunicarea cu publicul prin aceste pastile de umor publicate pe social media și care aveau ca scop ridicarea moralului și împărtășirea stării în care ne aflam. 

Cine ar mai avea nevoie încă de scrisori? Oricine simte nevoia să se deconecteze din când în când de ritmul nebun al vieții. Oricine vrea să transmită un mesaj complet și profund cuiva sau poate chiar sie însuși. Oricine vrea să-și aducă aminte de perioada în care scrisoarea a fost singurul mod de comunicare sau poate să experimenteze un mod de comunicare unic al omenirii. Oricine.

Cui i-a venit ideea organizării Festivalului Scrisorilor?

N.C.: Ideea festivalului a apărut în timp ce încercam să ne decidem care ar fi cea mai interesantă temă pentru ediția a IV-a „Studentspeare”, un alt proiect al Asociației HEARTH. Colega mea, Alina, citise recent corespondența dintre Van Gogh și fratele său, și propusese corespondența ca temă următoare. Eu citisem de curând corespondența Culianu – Eliade. Ambele am remarcat că o corespondență te apropie mult mai mult de oamenii care au scris-o și îți dă acces la gândurile lor cele mai profunde. Am verificat dacă mai există o astfel de inițiativă și ne-am spus, de ce să nu facem un festival?

Pentru prima ediție ați planificat și desfășurat foarte multe activități. După ce ați conturat conceptul, cum ați structurat întregul proiect?

N.C.: Conceptul a pornit de la un sondaj realizat în rândul adolescenților și tinerilor, în urma căruia am aflat ce teme i-ar interesa și care sunt problemele principale cu care se confruntă în această perioadă cu restricții impuse de pandemie. Așa am aflat că scrisul de mână este perceput de ei ca o eliberare, ca o potențială activitate terapeutică. În acel moment am decis că atelierele de scriere de mână vor fi în centrul festivalului, la fel ca și alte activități dedicate cu precădere adolescenților. Am gândit o serie de activități menite să se completeze reciproc și să deschidă participanților noi perspective asupra rolului scrisorilor ca principal mijloc de comunicare al omenirii de-a rândul multor secole. Așa s-au născut conferințele, diversele ateliere de fotografie, scriere și corespondență, dar și dezbaterile, traseele creative, expozițiile și tot ce ați văzut apoi în festival.

Știu că ai fost principal organizator, totuși ți-ai rezervat și un loc de participant, așa că te întreb: la prima ediție, ție personal ce anume ți-a plăcut cel mai mult? Care poveste? Care personaj?

N.C.: Am avut o echipă minunată, iar asta a făcut să-mi placă întregul proces, de la inventat activități, vorbit cu oameni, organizat și bucurat alături de public. De asemenea toți coordonatorii activităților, fie filosofi, scriitori, artiști vizuali, actori, psihologi etc., au creat câte o poveste unică alături de participanți, surprinzând momente inedite din universul scrisorii. Totuși, nu pot să nu remarc evenimentul dedicat Norei Iuga, care a plecat de la cartea sa „Scrisori Neexpediate” și care a servit omagierii scriitoarei în anul în care aceasta a împlinit frumoasa vârstă de 90 de ani. De asemenea, corespondența dintre cele patru licee din Bucureşti și Focșani este o altă activitate care s-a bucurat de mult succes și care va continua și după terminarea festivalului. Totodată, m-am bucurat foarte mult că am putut realiza patru video – scrisori care au stat la baza evenimentului Vademecum – un îndrumar pentru tineri, filmând în frumoasele locații care aparțin Muzeului Municipiului București: Palatul Suțu, Muzeul de artă Frederic și Cecilia Cuțescu Storck, Colecțiile Ligia și Pompiliu Macovei și Muzeul Theodor Aman. Experiența acestui festival a fost una inedită pentru că este prima inițiativă de acest fel care a adus în atenția publicului importanța istorică și culturală a scrisorii.

Ați căutat în arhive scrisori de odinioară? Care a fost cea mai interesantă? Ce păstrează în ele scrisorile vechi?

N.C.: Fiecare coordonator a avut libertatea să folosească ce scrisori l-au marcat și pe cele pe care le-a considerat cele mai relevante pentru activitatea sa. Scrisorile au completat tema aleasă sau au fost punctul de plecare pentru activitatea respectivă. Pe mine una, totuși, cel mai mult m-a impresionat scrisoarea Reginei Maria către fiul sau Carol al II-lea, din 25 decembrie 1925, Sinaia, pe care am și folosit-o în seria de video-scrisori Vademecum. Scrisorile sunt niște capsule care păstrează nealterate cele mai intime mărturii ale vremurilor care se schimbă, ale istoriei unor vieți pe care vrem să o deslușim, dar și a sentimentelor care sunt aceleași de când omenirea a început să păstreze aceste dovezi ale comunicării interumane. 

Urmează și alte ediții ale Festivalului. Unde ați descoperit că este nevoie de voi? Veți dezvolta proiectul sau îl veți continua fix așa cum este acum?

N.C.: Ne-au căutat profesori și părinți să ne mulțumească și să ne felicite, am văzut tineri captivați de activitățile propuse și-am văzut multe persoane interesate de această inițiativă legată de importanța scrisorilor atât din punct de vedere istoric, cât mai ales uman, deci cu siguranță vom continua. Deși prima ediție am organizat-o prioritar în București, la următoarele ediții ne propunem să ajungem mai mult în provincie, în urma experienței pe care am avut-o cu cele două ateliere – corespondență la care au participat două licee din București (Colegiul Național Gheorghe Lazăr și Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza) și două licee din Focșani (Colegiul Național Al. I. Cuza și Liceul de Artă Gheorghe Tattarescu). În Focșani am simțit cea mai mare recunoștință și acolo am realizat că scopul nostru e cel mai aproape de împlinire. Vom schimba structura festivalului pentru că și nevoile se modifică și, cu siguranță, vom gândi mai multe activități în provincie.

Interviu realizat de Simona Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *