Interviu cu Mircea Barzuca – Proiect de viață: Margareta Sterian

Interviu cu Mircea Barzuca

Proiect de viață: Margareta Sterian

Mircea Barzuca, la Palatul Suțu

Ucenic în atelier și cunoscând din interior opera Margaretei Sterian, Mircea Barzuca – legatarul universal al operei pictoriței – are o contribuție decisivă la realizarea arhivelor documentare asupra ultimelor decenii de viață ale artistei. Generozitatea și solicitudinea cu care oferă întotdeauna toate informațiile sunt exemplare. El a fost, cum singur mărturisește, un „ucenic de modă renascentistă al artistei”, eminent manager curator, precum și cel mai important cunoscător al operei artistei. El însuși este pictor și critic plastic.

Ce a însemnat pentru dumneavoastră personal colaborarea cu Margareta Sterian, cea care se autodefinea pe sine și universul său, de mare puritate ingenuă, prin două trăsături esențiale: umorul și auto-ironia?

M.B.: Margareta Sterian a fost un personaj foarte important pentru mine. Nu numai ca mare artist. Am cunoscut-o în împrejurări mai deosebite. În perioada în care eu studiam regie și scenografie, profesorul nostru avea obiceiul să ne prezinte mari personalități, pentru că noi urmam să ne desfășurăm activitatea în strânsă legătură cu ei în carieră noastră. Și așa am ajuns în casa lui Petru Comarnescu împreună cu regizorul Ion Olteanu. Acolo, s-a vorbit la un moment dat despre Margareta Sterian. La întâlniri se discuta despre William Shakespeare, se jucau mai multe piese de teatru scrise de el. În acel context, se discuta și despre traduceri. La un moment dat, a fost vorba despre o traducere făcută de Ion Vinea, al cărui consultant pentru presă fusese Margareta Sterian. Atunci am auzit eu prima dată despre ea. Până atunci nu știam nimic. Puțini absolvenți ai noilor școli de arte cunoșteau fenomenul artistic antebelic. Așa am aflat că în 1947 fusese exclusă din Uniunea Artiștilor Plastici și considerată o persoană care avusese relații cu americanii, că ar avea o pictură cosmopolită… (a fost reprimită în UAP abia în anul 1965). Iar în aceste condiții, fusese exclusă, izolată și redusă la zero. Adică, nu se mai vorbea despre ea. Eu, ca student venit din provincie, nu știam nimic. Și așa am aflat. Pe parcursul acelei vizite, am aflat cine a fost și cine era Margareta Sterian. Apoi, după o perioadă, am ajuns la un moment dat în casa ei, în calitatea mea de student la scenografie. Ea mi-a cerut să-i arăt lucrări ale mele ca să vadă ce-i cu arta mea. N-a fost mulțumită de ele și, într-una din zile, mi-a cerut să lucrez ceva pe niște bucățele de carton. Când a văzut ce am pictat, m-a sfătuit să mă ocup numai de pictură, dar într-un mod foarte serios.

Margareta Sterian

Cum nici eu nu mai eram foarte mulțumit de ceea ce făceam la Institutul Caragiale, mi-am spus că trebuie să urmez acest îndemn. Apoi, am început să lucrez cu ea. Și, dacă inițial informațiile îmi lipseau, am aflat apoi despre personalitatea sa, despre pictură, despre începuturile activității, despre felul în care fusese înțeleasă pictura ei la început și ulterior. Și am văzut și care erau condițiile în care lucra.

Nu mai era deloc tânără și avea nevoie de sprijin. Eu am înțeles acest lucru și, dacă la început am fost un ucenic al ei, după aceea am început să mă ocup de relația sa cu publicul. Pentru că ea, fiind lăsată la o parte de Uniunea Artiștilor Plastici – asociație profesională al cărei membru fondator fusese – și de societatea românească, lucra fără vizibilitatea necesară.

Cum a perceput Margareta Sterian această îndepărtare forțată din prim-planul vieții artistice?

M.B.: A fost o perioadă foarte grea pentru ea. Mai ales din punct de vedere material a fost o perioadă îngrozitoare. Ea nu a mai putut avea contact cu publicul și cu oamenii care o cunoșteau din acest domeniu. A trebuit ca o perioadă de timp, prin anii ‘50, chiar să-și vândă lucruri din casă pentru a putea supraviețui. Erau niște târguri pe atunci în care „burghezia” își vindea lucrurile. În acest fel a trăit. E adevărat că a încercat să comunice, dar era imposibil. La un moment dat a încercat cu desene pentru copii pe la diverse edituri unde era cunoscută, dar aceste desene nu aveau nici o legătură cu ceea ce era „la modă” atunci: să realizezi lucrări cu clasa muncitoare, despre realitatea cotidiană așa cum o vedeau „tovarășii”. În aceste condiții, am încercat să o ajut. Fiind vârstnică și cu probleme de sănătate, multe activități nu le mai putea desfășura. Și atunci am încercat eu. Dar vă spun că am decis să fac aceasta pentru că era vorba despre un foarte mare artist. Mi-am dat seama că este un mare artist, unul dintre cei mai importanți ai generației sale. Ea nu lucra precum colegii săi care se uitau unii la alții și se inspirau așa. Lucrările sale erau cu totul interesante, deosebite, frumoase cu adevărat. Mai ales că s-a inspirat în principal din folclor, pe care îl cunoștea foarte bine încă din copilărie – să nu uităm că a lucrat și cu profesorul Dimitrie Gusti, la Drăguș.

Cum v-ați întâlnit cu Muzeul Municipiului București?

M.B.: Organizând o expoziție a Margaretei Sterian, am căutat lucrări vechi în diferite colecții. Pe vremuri îi fuseseră cumpărate câteva lucrări. Și sigur că le-am căutat la Muzeul Municipiului București. Aici am descoperit una dintre ele, care este o lucrare foarte frumoasă și, în același timp, foarte adecvată pentru profilul muzeului. Era vorba despre piața din fața fostului Teatru de Operetă.

Sunteți prietenul Pinacotecii București?

M.B.: Cred că această instituție are mari șanse de viitor. Ani de zile a avut un regim de Cenușăreasă din cauza lipsei unui sediu pentru Pinacoteca București. Eu consider că a fost o imensă greșeală a autorităților. Muzeul orașului este, de exemplu la Paris, un centru continuu de actualizare, de prezentare a lucrărilor de artă ale orașului. Așa trebuie să existe și la noi. Sper din suflet că atunci când Muzeul Municipiului București va reuși să deschidă pentru artă Palatul Dacia-România, totul va merge splendid.

Cum ați ales lucrările pe care le-ați donat muzeului?

M.B.: Opera Margaretei Sterian este în momentul de față aproape în întregime la stat. Lumea m-a condamnat pentru aceasta, dar eu am donat lucrările în ideea că cel puțin în muzee le vor fi păstrate și îngrijite. Pe când vândute la particulari, făcând din ele un comerț, li s-ar fi diminuat importanța, riscau să dispară pur și simplu din atenția publică. În privința Muzeului Municipiului București, când am văzut că aici se fac eforturi, că este o reală încercare de transformare a instituției într-un mare centru de cultură, istorie, artă decorativă și pictură, atunci m-am gândit că o parte din lucrările Margaretei, în special din perioada mai nouă, au locul lor în această instituție. Sigur că o parte din merit o are și directoarea dumneavoastră adjunctă pe care am cunoscut-o și cu care o perioadă am fost coleg la Muzeul de Artă și care a îngrijit acolo colecția de grafică, absolut senzațională. După expoziția de la Palatul Suțu, nădăjduiesc că lucrările Margaretei Sterian nu numai că vor fi îngrijite, ci ele vor fi și expuse periodic, așa cum merită.

Lucrările Margaretei Sterian care au intrat în patrimoniul Muzeului Municipiului București sunt foarte importante pentru că marchează persistența ei în a trăi în fantasmul artei populare. Adică, într-o epocă de frumusețe. Margareta Sterian a încercat să se izoleze în casa ei de epocile dictatoriale prin care a trăit și a încercat acolo să aibă o zonă de frumusețe și de trăire normală ceea ce, în acele vremuri, era foarte greu. Din această cauză, casa ei și arăta într-un anume fel.

Sunteți vocea Margaretei Sterian peste timp?

M.B.: Într-un fel. Chiar în sensul dramatic al evoluției lucrurilor. Am scris în jur de 20 de volume despre opera ei. Am și plâns. M-am și certat cu oamenii. A trebuit să o impun în lumea artistică. Mă duceam la unii artiști, care își închipuiau că-s cei mai mari, cu câte un tablou al Margaretei ca să-i rog să-l pună în vânzare la magazinul fondului plastic. Margareta Sterian a preferat să nu picteze, să nu trăiască cumsecade financiar, dar să nu stea de vorbă cu obedienții regimului, să nu abdice de la menirea ei.

Interviu realizat de Simona Popescu

Notă: Mai jos vă invităm să vedeți lucrări ale Margaretei Sterian