Interviu cu Maia Morgenstern: Teatru și emoție, norme și creativitate

Interviu cu actrița Maia Morgenstern, director al Teatrului Evreiesc de Stat

Teatru și emoție, norme și creativitate

 

Cum a fost vara aceasta pentru dumneavoastră?

Maia Morgenstern: A fost un timp foarte intens, cum probabil a fost pentru mulți. A fost un timp marcat de sentimente ambivalente, de trăiri intense, un anotimp al vieții mele încercat de speranțe, de spaime, de iluzii pierdute, de preocuparea permanentă de a-mi consolida, de a-mi aduna energiile și atenția pentru a crea. Pentru a construi. Și un timp al echilibrului. Deși vorbim de sentimente, de trăiri intense și ambivalente –  de la disperare, până la bucuria unor mari momente de entuziasm și iar trecut în disperare și jale și mai ales starea de confuzie. Care m-a afectat emoțional, la fel ca pe foarte mulți alții, de altfel. A existat nevoia de echilibru, nevoia de a-mi păstra dreapta și buna judecată, de a-mi păstra dorința de a exista, de a merge mai departe. Însuși faptul de a te ridica, gestul de a te ridica de pe o canapea – fie de pe o canapea fizică, vorbesc despre obiectul de mobilier, fie canapeaua unei depresii sau comodități, fie o canapea emoțională, un sinonim al lehametei – deci simplul gest de a nu te lăsa adâncit în „lasă că oricum nu merge nimic”, ci de a te ridica și a încerca cel puțin să construiești, să creezi, să lucrezi, să nu te lași pradă gândurilor negre, tot e un gest important și foarte concret.

Cum vi s-a părut relația cu spectatorii, mult mai puțini și distanțați în fața dumneavoastră?

M.M.: Eu ca actriță și împreună cu colegi ai mei, vorbesc atât despre actori cât și despre tehnic, am lucrat în vara aceasta, poate mai mult decât în alte veri. Paradoxal, nu-i așa? Poate pentru că a fost nevoie de o cantitate mai mare de energie, de creativitate… Am jucat în medie trei spectacole pe săptămână toată această vară, respectând cu strictețe, cu scrupulozitate chiar, fiecare normă, fiecare direcție, fiecare cerință. Pe unele le înțelegeam, pe altele nu. Dar de respectat, le-am respectat cu strictețe și fără comentarii. Am o adâncă reverență în fața publicului nostru, atât cât a fost. Am jucat peste tot unde s-a îngăduit, păstrând toate normele și verificând toate metodele și procedurile de a preveni răspândirea îmbolnăvirii. Nu doream să fim un factor de stres. Fac o adâncă plecăciune în fața publicului nostru, în fața acelora care au hotărât să vină în calitate de spectatori la o reprezentație sau alta, după cum au fost ele programate vara aceasta. Şi publicul spectator a urmat întocmai normele, recomandările, regulile. Pentru că așa s-a făcut teatru în această vară. Și urmează să vedem la toamnă.

Cum va debuta noua stagiune, care sunt proiectele, care sunt perspectivele?

M.M.: Urmărind în primul rând cum avem de făcut, care sunt normele pe care le avem de respectat. După ce vor fi bine știute, urmează să începem stagiunea înăuntru, așa cum prevede legiuitorul. Cu toate normele cunoscute și aplicate, după cum am procedat și peste vară, de altfel, adaptând repertoriul, deși sună – parcă mi-e și frică să spun cuvintele acestea și totuși le spun: adaptăm repertoriul. Cum? Respectând emoțiile fiecăruia dintre participanții la actul artistic. Părerile pot să difere. Avem păreri diferite, avem concepții diferite, avem credinţe diferite, avem abordări și priviri asupra lumii extrem de diferite. Însă, respectând regulile și normele pe care le avem, trebuie să continuăm ca instituție publică de spectacol. Vorbesc despre Teatrul Evreiesc de Stat. Sunt aceleași reguli și pentru teatrul independent. Pentru că se coagulează nuclee de creație în spațiul independent și atunci exact aceleași norme trebuie respectate. Deși este limpede pentru toată lumea că se poate să avem concepții, păreri, abordări diferite, contrare. În calitate de conducător vremelnic al unei instituții de cultură – Teatrul Evreiesc de Stat – unde sunt acum manager, dacă vine un coleg și poate îmi spune: mie mi-e frică, ce faci în aceste condiții, cum abordezi? Aceasta este o întrebare serioasă și se cuvine, pentru că până la urmă lucrăm cu emoțiile – indiferent unde am fi, lucrăm în emoții, cu emoții, pentru emoții – și noi sperăm de cea mai bună calitate. Sperăm să trezim gânduri, conștiințe. Și-atunci ce faci, cum procedezi? Ei bine, atunci se cuvine să cauți soluții creative, demne și de natură a merge mai departe, de a continua activitatea artistică.

Cum apreciați relația dumneavoastră cu Muzeul Municipiului București și care ar putea fi viitoarele perspective de colaborare?

M.M.: Am avut o premieră foarte dragă. Este vorba despre spectacolul „Nu sunt eu” a cărui producție îi aparține Teatrului Dramaturgilor Români, în direcția de scenă a domnului Victor Ioan Frunză, și am beneficiat de generozitatea, înțelegerea și prietenia Muzeului Municipiului București prin Casa Filipescu-Cesianu. Acolo s-a desfășurat, în aer liber, după cum cereau și normele, premiera spectacolului „Nu sunt eu”. Apoi am jucat spectacolul și la Timișoara, Zalău, Constanța. Am putut să lucrez, am putut să creez, s-a putut naște un act artistic. Ce va fi în continuare, vom vedea. De altfel, ne-am bucurat de înțelegerea, de mâna întinsă, de prietenia, de dorința de a comunica și colabora și din partea Muzeului Literaturii Române. Am jucat, în cadrul unui parteneriat între Teatrul Evreiesc de Stat și Muzeul Literaturii Române, spectacolul „De la Caragiale la Shalom Alehem”, cu o temă potrivită. Este vorba despre doi titani ai literaturii române și evreiești, respectiv Shalom Alehem și Caragiale, Caragiale și Shalom Alehem. Am jucat la Muzeul de Artă, acolo pe Calea Victoriei, în curtea Palatului Regal. De asemenea, în cadrul unui parteneriat, la castelul Muzeului Peleș, unde am avut un recital de poezie. Și iarăși, respectând toate normele, cu grijă, cu prudență.

Mă întorc la sentimentele ambivalente. Nu vrei să faci rău, nu vrei să strici, nu vrei să fii un factor distructiv. Dimpotrivă. Aș vrea să îmi exprim aprecierea și adânca recunoștință pentru toți cei care au făcut posibil ca în această vară să ne putem desfășura activitatea. Sacrificându-ne în lunile de vară concediile, sacrificându-ne timpul pe care altfel poate că l-am fi petrecut în familie, sau petrecându-ne timpul personal așa cum credem, așa după cum am fost obișnuiți: lunile de vară sunt luni de vacanță în general pentru actori. Am înțeles să petrecem aceste luni în slujba artei noastre, arta spectacolului. Și mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc pentru că este vorba și despre responsabilitate. Muzeul Municipiului București și Muzeul Literaturii Române și toți ceilalți parteneri, și-au asumat și organizatoric responsabilitatea, și încă una foarte serioasă, în pregătirea acțiunii și gestionarea spațiului, pentru a deveni un loc sigur și plăcut, atât cât se poate pentru a se desfășura un act artistic, un spectacol de teatru.

Interviu realizat de Simona Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *