Biblioteca Muzeului Municipiului Bucureşti deţine un valoros fond de patrimoniu constituit din 1957 unități bibliografice reprezentând: manuscrise (sec. XVIII-XIX), carte străină veche (1560-1800), carte românească veche (1648-1830), carte cu valoare bibliofilă (1800-1900) şi periodice vechi româneşti (sec. XIX).
Nucleul fondului este constituit din publicații cu valoare documentară pentru istoria românilor şi istoria oraşului din secolele XVI-XIX, precum și pentru istoria cărții și tiparului bucureștean din secolele XVII-XIX. Din perspectiva conţinutului, fondul cuprinde lucrări din domenii variate: cărţi bisericeşti (de slujbă, de teologie dogmatică şi pastorală, de polemică ortodoxă), scrieri cu conţinut ştiinţific (istorie, filozofie, istoria artei, istoria religiilor, istoria comerţului, istoria medicinii), juridic şi beletristic, biografii, dicționare și numeroase relatări ale călătorilor străini în Ţările Române din secolele XVIII-XIX. Cărţile sunt tipărite în limba română (cu alfabet chirilic, de tranziție și latin) sau în limbi străine (greacă, neogreacă, latină, franceză, italiană, germană etc.) și publicate în România sau în diferite oraşe din Europa (Viena, Veneţia, Frankfurt, Amsterdam, Haga, Paris etc.).
Numeroase exemplare conţin însemnări şi ex-librisuri, care ne furnizează informaţii despre posesorii anteriori, precum şi interesante note de lectură şi comentarii asupra evenimentelor epocii. O parte au legături de epocă (coperte din pergament, din lemn sau carton învelit în piele decorată în diferite tehnici) confecţionate de către meşteri legători din ţară ori din marile centre tipografice europene.
Cea mai veche carte românească este Noul Testament imprimat la Alba-Iulia în 1648. Rare și prețioase sunt și cărțile bisericești tipărite la București sub patronajul domnitorilor Șerban Cantacuzino (Cheia Înțelesului, 1678), Constantin Brâncoveanu (Biblia, 1688), Nicolae Mavrocordat (Liturghier, 1729), Constantin Mavrocordat (Triod, 1746), Mihai Racoviță (Psaltire, 1754) sau primele cărți juridice românești editate la comanda domnitorilor Matei Basarab (Îndreptarea legii, 1652) și Ioan Gheorghe Caragea (Legiuire, 1818).
Cele mai vechi cărți publicate în Occident datează din secolul al XVI-lea și reprezintă importante izvoare narative și iconografice pentru istoria românilor: Francesco Sansovino, Del l’Historia universale del l’ origine et imperio de Turchi, ediţia I, Veneţia, 1560 și ediţia a III-a adăugită, Veneţia, 1564, Johann Adam Lonicer, Jean-Jacques Boissard, Pannoniae historia chronologica, Frankfurt, 1596 și Jean-Jacques Boissard, Vitae et icones sultanorum turcicorum, Frankfurt, 1596.