Din 1 mai 2020
EXPOZIȚIE TEMATICĂ ONLINE LA MUZEUL DR. NICOLAE MINOVICI
MARAMA DE MUSCEL
Pentru luna mai, Muzeul Municipiului București continuă proiectul Obiectul lunii la Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici rezervându-l de această dată mediului online.
Obiectul lunii Mai la Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici
Marama de Muscel
În luna mai, Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici” prezintă publicului un nou obiect etnografic în cadrul proiectului Obiectul lunii, rezervat și de această dată în mediul online. Este vorba de marama de Muscel, o piesă de excepție din colecția medicului Nicolae Minovici care și-a propus clădirea primului muzeu de artă națională la începutul secolului trecut. Parte din expunerea permanentă, marama e adusă mai aproape de cei care ne urmăresc activitatea în mediul online. De-a lungul lunii vom afla împreună particularități despre acest obiect atât de prețios pentru portul femeiesc din trecut și care era importanța sa în viața femeii.
Marama și ștergarul
Marama este folosită pentru acoperirea capului, în special la zilele de sărbătoare. Se confecționează printr-un proces migălos, care necesită multă îndemânare. Țesută la război, în două ițe, integral din borangic sau pe urzeală de bumbac și băteală de borganic, ea surprinde prin calitățile sale texturale, prin finețe și luciu, colorit, și mai ales prin transparența sa. Special este și modul de ornamentare, care, spre deosebire de ștergar, nu e realizat niciodată prin coasere, ci prin tehnica alesăturii pe degete, adică direct în țesătură. Ornamentele, așadar alesăturile, sunt realizate cu fir de bumbac alb sau colorat. În Muscel, Argeș, sau Gorj se folosește firul metalic; tot în aceste zone s-au înregistrat cele mai spectaculoase rezultate.
În cadrul portului românesc, piesele care acoperă capul sunt diferite în funcție de rolul atribuit și de zonele etnografice în care sunt prezente. Se foloseau cu precădere următoarele piese textile: ștergarul de cap și marama din borangic. Ștergarul se purta în zone din Moldova, Muntenia, Oltenia și parțial în Transilvania. Avea o largă răspândire datorită materialelor din care era lucrat: inul, bumbacul sau lâna, combinate uneori cu borangicul, dar și a calităților sale practice.
Ștergarul, cea mai veche piesă textilă de acoperit capul, măsoară aproximativ 2 metri, a fost purtat de femeile de la țară cu mult timp înaintea apariției maramei. Aceasta era de origine orientală și a fost preluată din portul boierimii românești. Treptat, purtarea ștergarului a fost părăsită în favoarea maramei în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, și sudul Moldovei. În restul Moldovei ștergarul din lână veliță a continuat să fie purtat. Nici în Transilvania nu a pătruns marama de borangic, numai în Țara Bârsei, ștergarul de cap, dintr-un material mai gros, rămânând propriu zonei.
Acoperitorilor de cap, cum mai sunt numite de autorii care s-au ocupat de acest segment, li s-au atribuit mai întâi de toate un rol practic: de protecție împotriva vremii neprielnice. De-a lungul timpului ele au căpătat, în schimb, și o valoare artistică, prin maniera în care erau lucrate. Ștergarele și maramele îndeplineau și o pronunțată funcție socială fiind considerate semnul cel mai pertinent în ceea ce privește starea civilă a unei femei. Elementele care indicau vârsta, starea civilă, socială și materială erau reprezentate de următorii indicatori: materialele folosite pentru confecționarea acestora, sistemul decorativ și cromatic, dar și de diferitele tehnici de legare, toate adaptate mediului geografic și ocaziilor în care se purtau. Pe lângă funcția socială, marama sau năframa a căpătat și o funcție ritualică și simbolică în cadrul ceremonialul de nuntă, după cum vom vedea. Maramele și ștergarele erau asociate evenimentului care marca schimbarea statutului femeii, nunta. O femeie măritată avea datoria să își ascundă părul. Un moment special în decursul nunții îl reprezenta învelitul, când mireasa era într-adevăr învăluită cu marama sau ștergarul.
Fetele tinere, nemăritate, nu purtau capul acoperit. Acest fapt le oferea șansa de a purta părul coafat. Cel mai adesea, în cele mai multe zone, părul lung al fetelor de măritat era împletit într-o coadă sau două, cu o cărare pe mijloc. Femeile măritate trebuiau să urmeze mai mulți pași înainte de a-și acoperi capul cu o acoperitoare. Își împleteau și ele părul, în funcție de pieptenătura zonei, apoi îl fixau și îl legau, să fie sigure că au părul bine ascuns. Femeile măritate își puteau împleti și ele două cozi. În unele regiuni împletirea sau răsucirea începea de la frunte, din cozi formându-se ulterior un coc. Cocul se purta fie pe creștetul capului în Câmpia Dunării., fie la ceafă în mai toate regiunile țării. Cozile se mai purtau încolăcite la urechi, în „coarne”, în zona subcarpatică moldovenească și transilvăneană. Pieptenătură cu „steble” din Transilvania se aseamăna cu cea a germancelor: din două cozi ce porneau de la creștet se forma o diademă în jurul capului. Părul se fixa cu accesorii din lemn, coajă de copac, os, corn, metal sau chiar pânză lipită cu aluat din făină. Urma ultima parte, fixarea părului se făcea cu o pânză triunghiulară: tulpanul, legătoarea sau batista. Tulpanul era folosit pentru a ține cât mai strâns părul femeii. Se mai folosea o bonetă. Doar după ce părul era fost bine prins cu tulpanul sau cu boneta se folosea ștergarul, cârpa sau marama.
Marama de Muscel
Marama de Muscel este lucrată din borangic în două ițe, fiind una dintre piesele remarcabile de podoabă ale costumului femeiesc de sărbătoare. Aceasta are poate avea o lungime de până la patru metri și este împodobită cu ornamente lucrate cu fir de bumbac sau mătase în culorile alb, roșu, albastru, galben sau cu fir metalic argintiu sau auriu. Ornamentele pot fi dispuse fie pe întreaga suprafață, fie doar la capete, aranjate într-un ritm care trădează un simț decorativ și un gust artistic remarcabil. Motivele folosite pentru decor sunt geometrice sau florale, dispuse în câmpuri romboidale încadrate de dungi subțiri.
Semnificații și simboluri ale maramei
Marama este un simbol al dragostei fiind dăruită de băieți fetelor. Este un simbol al feminității, asociat cu o parte din ființa iubită, reprezentând-o. În timpul nunții sau logodnei se realiza un schimb de cadouri între fată și băiat; de cele mai multe ori, fata îi oferă logodnicului o năframă cusută cu flori, ca pe un simbol al feminității și castității. În Suceava, pe toată durata nunții, tânărului soț nu îi este permis să atingă nimic, numai dacă are mâna acoperită cu o năframă, fiindcă altfel și-ar da norocul și și-ar spurca mâna. O altă funcție a năframei sau a maramei este aceea de liant între lumea celor vii și celor morți dacă aceasta este așezată pe pământ în ceea ce privește intrarea fetelor în joc după o perioadă de doliu. După perioada de doliu, înainte ca fetele să intre în joc, se punea pe pământ o năframă, iar acestea călca pe ea prinse de mână de un băiat- se crea că dacă se face acest ritual, cel mort nu se va răzbuna pentru că jocul nu este pornit direct de pe pâmânt.
Manolache Mădălina, Silvia Zamfir.
Proiectul video poate fi văzut accesând acest link: