Din 1 iulie 2020
EXPOZIȚIE TEMATICĂ LA MUZEUL DE ARTĂ POPULARĂ DR. NICOLAE MINOVICI
OBIECTUL LUNII: Icoană pictată pe sticlă – Sfântul Ilie, Secolul XIX, Atelier Șcheii Brașovului
Icoana pe sticlă reprezentându-l pe Sfântul Ilie într-un car tras de doi cai, pe un nor divin, surprinde prin execuție și tehnică: un obiect de cult realizat într-o tehnică naivă, dar care atinge o expresivitate deosebită, icoana este un testimoniu al meșteșugului popular românesc vechi. În registrul de mai jos, ucenicul Elisei prinde cojocul aruncat de sfânt. Însă, ce ne surprinde mai tare este felul în care un țăran așezat în colțul din dreapta al imaginii este reprezentat similar sfântului: orientat spre dreapta, el nu conduce un car, ci ară pământul cu un plug tras de doi boi albi, care par că urcă și ei, aidoma cailor de foc. Țăranul este un element laic adăugat picturii pe sticlă, într-un gest tipic iconarilor care nu s-au mulțumit cu simpla reproducere a unor icoane, ci au infuzat lumea biblică cu scene din viața zilnică.
Icoana realizată în Șcheii Brașovului, pe care am ales-o drept „Obiectul lunii iulie” la Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici este o piesă unică în patrimoniul colecției noastre. La 20 iulie, creștinii îl sărbătoresc în fiecare an pe Sfântul Ilie, un personaj biblic central în mentalitatea românului, producător de miracole, în jurul căruia s-au conturat superstiții legate de starea vremii și de protejarea muncii plugarilor. În hagiografia populară, majoritatea legendelor au ca temă centrală amăgirea lui Sântilie de către diavol, care îl îndeamnă să-și omoare părinții; drept răzbunare, Sântilie, aflat într-o căruță trasă de cai de foc, gonește prin ceruri pentru a trăsni, în stânga și în dreapta, cu biciul său de foc, pe dracii ascunși prin nori sau pe pământ, în corpul lupilor, câinilor și pisicilor. Mai mult temut decât iubit, Sântilie este ținut nu numai de ziua lui, ci și în sărbătorile care îl precedă (Ana-Foca, Pricopul, Panteliile, Ciurica, Circovii de vară, Mărina) sau îl urmează (Ilie-Pălie, Foca, Opârlia, Sfânta Ana, Pintilie Călătorul). Sântilie este considerat, în mediile păstorești ca fiind miez de vară, întrucât ziua de celebrare, 20 iulie, marchează mijlocul sezonului pastoral, care începe la Sângiorz și se încheie la Sâmedru; de la urcarea oilor la munte și până la Sântilie, „baciu, cioban, văsar, orice ar fi nu coboară de la munte la vale, nici nu trebuie să vadă trup de femeie, ci trebuie să rămână curați, căci altfel merge tare rău la stână”.
Momentul de vârf al poveștii lui Ilie este înscris în memoria colectivă mai ales prin reprezentarea sa vizuală. Este vorba de momentul în care proorocul Ilie este ridicat la ceruri într-un car tras de cai de foc, descris în al doilea capitol din Cartea celor Patru Regi. Înainte de a fi luat la ceruri, Elisei îi cere lui Ilie:
- … : „Duhul care este în tine să fie îndoit în mine!””.
- Răspuns-a Ilie: „Greu lucru ceri! Dar de mă vei vedea când voi fi luat de la tine, va fi aşa; iar de nu mă vei vedea, nu va fi”.
- Pe când mergeau ei aşa pe drum şi grăiau, deodată s-a ivit un car şi cai de foc şi, despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer.
- Iar Elisei se uita şi striga: „Părinte, părinte, carul lui Israel şi caii lui!” Şi apoi nu l-a mai văzut. Şi apucându-şi hainele le-a sfâşiat în două.
- Apoi, apucând mantia lui Ilie, care căzuse de la acesta, s-a întors înapoi şi s-a oprit pe malul Iordanului.
- Şi a luat mantia lui Ilie care căzuse de la acesta şi a lovit apa cu ea, zicând: „Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie?” Şi lovind, apa s-a tras la dreapta şi la stânga şi a trecut Elisei.
De aceea, în reprezentarea vizuală îl vedem pe Elisei privind spre înălțarea Sfântului Ilie la ceruri, prinzând cojocul acestuia, împlinindu-se așadar dorința sa.
Produse pentru populația rurală, icoanele pe sticlă se vindeau la sate, prin târguri sau în localități mai depărtate de centrele de producție. Tema Sfântului Ilie ridicat la ceruri a fost reprezentată la mai toate centrele. O altă versiune îl prezintă pe sfânt într-un car tras de patru cai stimulați de biciul său de foc cu trei plezne. Meșteșugul apare pe teriotriul românesc probabil undeva după a doua jumătate a secolului XVII. Existau atunci în Transilvania ateliere primitive în care se producea sticla, numite glăjării, unde se producea și acest tip de pictură. E posibil ca tehnica picturii pe sticlă să fi fost învățată în centre din Boemia, Moravia, Slovacia sau de la sticlarii veniți de acolo în ținutul transilvănean. În secolul XVIII apăreau centre pentru producerea icoanelor pe sticlă și în nordul Moldovei, sub influența legăturii cu nordul Transilvaniei și a influențelor din Galiția. În cele mai multe cazuri, icoana e lucrată după șablon. Secolul XVIII marchează înflorirea acestei îndeletniciri artistice, când producerea imaginilor de cult a devenit un fenomen de masă. În casele țărănești, icoana pe sticlă era un element mai mult decorativ printre blidare și cancee, păretare și ștergare, la care se așeza un ștergar ales cu cruci. Mai departe, la început de sec. XIX, creatorii se desprind de șabloanele pe care le foloseau ca surse de inspirație în trecut; consecutiv, începutul sec. XX marca decadența acestei arte, degradată în urma tendințelor de comercializare.
Alte icoane pe sticlă ale colecției Minovici, de la diferite centre care au funcționat între sec. XIX și prima jumătate a sec. XX în Transilvania, tratează teme precum: Bunavestire, versiuni diferite ale Maicii Domnului cu Pruncul, Maica îndurerată, Sfântul Gheorghe înfrângând balaurul, Sfântul Haralambie legând ciuma, Sfântul Nicolae, Intrarea în Ierusalim, Cina cea de Taină, Coborârea de pe cruce sau Punerea în Mormânt, respectiv Încoronarea Maicii Domnului.
Mădălina Manolache, Silvia Zamfir
Bibliografie:
Biblia Ortodoxă
Cornel Irimie, Marcela Focșa – Icoane pe sticlă, Editura Meridiane, București, 1971
Magdalena Timar, Constantin Olariu – Mic dicționar biblic, Editura Uranus, pp. 112-133.
Romulus Antonescu – Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești, pp. 326-327, http://cimec.ro/Etnografie/Antonescu-dictionar/Antonescu-Romulus-Dictionar-Simboluri-Credinte-Traditionale-Romanesti.pdf