Expoziție tematică dedicată marelui actor Constantin I. Nottara

Muzeul Municipiului București invită publicul interesat să participe la vernisajul expoziției tematice „Constantin I. Nottara: scena este viața mea!”, care va avea loc marți, 30 iulie, ora 18.00, la Palatul Suțu (Bdul Ion C. Brătianu, nr. 2). Expoziția prezintă istoria unei arte, pasiunea unei bresle și devotamentul unui maestru.

Evoluţia artei la nivel național a fost influenţată de contextul istoric european, iar particularităţile teatrului românesc au decurs din necesitatea creării unei arte teatrale cu specific românesc, care să exprime problematica diversă cu care se confrunta societatea. Dezvoltându-se în asociere cu alte culturi de mare diversitate, precum cea balcanică în perioada fanariotă, când au avut loc primele reprezentaţii teatrale propriu-zise, s-a aflat apoi sub influenţa culturii occidentale pe parcursul sec. al XIX-lea. A urmat o epocă a schimbărilor de idei şi mentalităţi în interiorul societăţii, prin emanciparea naţională care s-a produs ca urmare a evenimentelor ce s-au succedat într-un timp scurt: Unirea Principatelor Române din 1859, Războiul de Independenţă din 1877, Primul Război Mondial ce a culminat cu Marea Unire din 1918. Scriitorii, dramaturgii şi actorii talentați au reușit prin cultură, educaţie şi metode pedagogice moderne să ajungă în câteva decenii la nivelul celor occidentali, care proveneau din şcoli teatrale cu tradiţie de secole.

Constantin I. Nottara şi-a dedicat întreaga viaţă scenei şi dezvoltării artei interpretative, fiind un exemplu de devotament pe tot parcursul celor 60 de ani de teatru, jucând în peste 700 de roluri, în special de compoziţie. Mai mult decât atât, Maestrul Nottara a luptat neobosit pentru ca această profesie să fie recunoscută şi respectată în societatea românească. A realizat acest lucru prin seriozitate profesională, moralitate şi dăruire. A jucat mult şi fără să aleagă, rolurile fiind toate „plămădite cu creier, cu sânge şi cu nervi din trupul meu …”, după cum mărturisea în Amintirile sale.

Nu a fost niciodată interesat de realizarea sa în plan material, fiind dedicat aproape în exclusivitate scenei care l-a consacrat. A locuit foarte aproape de aceasta, într-un apartament pe strada Regală (astăzi Ion Câmpineanu), stradă care se intersecta cu Calea Victoriei, chiar în zona unde s-a aflat până la bombardamentul din 1944 fosta clădire a Teatrului Naţional.

Structura tematică a expoziţiei este reprezentată de aniversările anului 2019, în care se oglindesc teatrul şi personalitatea lui Constantin I. Nottara.

Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la primul spectacol în limba română din fostul principat al Țării Românești. Sărbătorim, de asemenea, 160 de ani de la naşterea lui Constantin I. Nottara, cel care a fost unul dintre cei mai mari actori români, director de scenă, pedagog şi militant pentru statutul actorului. Evidenţiem felul în care oamenii de teatru au celebrat Marea Unire, plecând în primul turneu oficial al Teatrului Naţional din Bucureşti în Transilvania anului 1919. Parcursul expozițional cuprinde un secol, iar obiectele de patrimoniu prezentate se remarcă prin diversitate şi încărcătură spirituală. Fotografiile oamenilor de teatru îi înfăţişează ca modele performante prin talent, disciplină şi devotament pentru societate.

Intrarea la vernisaj este gratuită. Expoziția poate fi vizitată până pe data de 6 octombrie 2019.

Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București.