Expoziția tematică „Privirea din ramă: portrete și autoportrete ale familiei Storck”, la Muzeul Storck

Privită panoramic, indiferent de genul abordat, arta reprezintă o formă autobiografică a artistului. În acest sens, autoportretul este, poate, cea mai intimă explorare a eului, o imagine în oglindă a procesului introspectiv. La celălalt pol se află portretul, care, de obicei, implică o conturare a statutului și a expresivității morale, a trăirilor reale, marcarea unui anumit punct al vieții.

Expoziția de față reunește o selecție de autoportrete și portrete de familie care, expuse în premieră, își propun să îndemne către o incursiune în viața unor personalități înrudite care au marcat scena artistică românească a secolelor XIX și XX. Dincolo de diferența de expresie artistică și de timpul în care au creat, Karl, Carol și Frederic Storck formează un spirit comun atât prin abordarea sculpturii monumentale, a artei funerare, decorative și preocuparea pentru portret, în special pentru imortalizarea membrilor familiei, cât și printr-o exacerbare a devotamentului profesional și asumare a menirii artistice, aflată la granița dintre înfăptuire proprie și utilitate publică. Mai mult, începând cu secolul XX, numele Storck pare că intră într-o altă epocă a existenței, căpătând mai multă recunoaștere și apreciere prin căsătoria lui Frederic Storck cu Cecilia Cuțescu.

Atât cei trei sculptori, cât și Cecilia Cuțescu Storck sunt deschizători de drumuri în arta românească. Originar din Hanau, Germania, stabilit ulterior în București, Karl Storck este cunoscut pentru realizarea de sculpturi monumentale, decorații în stuc pentru clădiri, monumente funerare și sculptură în lemn, strane și mobilier pentru biserici, dar și pentru activitatea de profesor de sculptură și perspectivă la Școala de Belle-Arte din București. În 1852, Karl fondează prima „Societate de gimnastică” din România, „Societatea de cânt și teatru”, prima fabrică de teracotă decorativă și, cel mai important, este cel care a pus bazele școlii românești de sculptură. Primul său fiu, Carol, studiază sculptura la Florența, apoi petrece trei ani în Philadelphia, urmând ca la revenirea în țară să se alăture demersurilor artistice ale tatălui său. În 1886, Carol fondează Cercul artistic-literar Intim Club, iar în 1890 un „Cerc artistic”. La celălalt pol, Frederic a studiat sculptura la Școala de Belle-Arte din București, acolo unde, după ce și-a completat studiile la München, a fost profesor de modelaj și desen. La începutul secolului XX, acesta se află printre fondatorii „Tinerimii Artistice” și, urmând exemplul tatălui său, a înființat prima turnătorie în bronz de artă din București. În 1916, Cecilia Cuțescu Storck a început să predea la Catedra de arte decorative de la Școala Națională de Arte Frumoase din București, devenind prima femeie-profesor la o instituție superioară de arte din Europa. Totodată, împreună cu Olga Greceanu și Nina Arbore, aceasta a înființat Asociația Femeilor Pictore și Sculptore din România. Frederic și Cecilia Cuțescu Storck au avut două fiice, a căror activitate a fost legată de domeniul artistic: Gabriela Storck a fost arhitectă, iar Cecilia Frederica (Lita) Storck, ceramistă. Acestor personalități artistice și culturale li se adaugă Alexandru Satmary, la rândul său pictor, căsătorit cu Ortansa Satmary, sora Ceciliei Cuțescu Storck. De asemenea, a fost fiul lui Carol Popp de Satmary, pictor și grafician, aflat printre primii fotografi din Europa.

Privind către ei înșiși sau către noi, așezate unul lângă altul, portretele și autoportretele ne vorbesc despre unitatea artistică a familiei Storck. Dincolo de timpul în care au creat, de stiluri și diferența genurilor de artă plastică, poziția artistică a membrilor familiei Storck a dat numelui ecoul unei forțe creatoare.

Curator: Ana Arsinca, muzeograf, Secția Artă.