EXPOZIȚIE TEMATICĂ LA PALATUL SUȚU
„Portretul: imagine şi oglindire”
Expoziţia «Portretul: imagine şi oglindire» are cel puţin două maniere de a fi explorată. Pe de o parte avem linia verticală a cronologiilor de reprezentare a portretului. Pe de altă parte, avem o linie orizontală de reprezentare a portretului, şi anume unul imaginat, ideal, de la tiparul canonic la abstractizările contemporane. Separat, pot fi descoperite o serie de pasaje diferite de reprezentare pe care le datorăm evoluţiei tehnologiei. Portretul static, studiat, de atelier sau de cabinet, este alăturat portretului imortalizat instantaneu, unde imaginea clipei este mereu prezentă.
Cromatica, mai nou, este în măsură să redefinească mesajul, să reflecte un ideal nemărturisit de reprezentare al autorului.
Portretul a suscitat interesul pictorilor români încă de la începutul secolului al XIX-lea, tradiția occidentală făcându-și simţită prezenţa și în spațiul românesc. Această tradiție a fost reflectată prin numărul mare de portrete realizate de „primitivii picturii româneştiˮ, pictori peregrini, care se aflau în căutare de comenzi prin Europa Centrală și de Est, cu stadii mai lungi sau mai scurte în țara noastră. Lor le-a fost conferit statutul de fondatori și recunoașterea ca înaintași ai picturii românești (cum este cazul lui Constantin Lecca). După aceștia, artiștii au interpretat trăsăturile modelului în funcţie de curentul artistic pe care l-au reprezentat și/ sau conform caracteristicilor artei timpului în care și-au realizat opera. A doua jumătate a secolului al XX-lea a fost marcată, după cel de-al Doilea Război Mondial, de o atmosferă tristă, amară, dură, care a condus, inevitabil, la „ruperea și îndepărtarea artiștilor de tradițiile impresioniste sau de cele moderne, din cauza instaurării dictaturii comuniste pe toate planurile, politic, economic, moral și cultural.ˮ Aceasta a condus la diminuarea interesului pentru portret întrucât libertatea artistului a fost îngrădită de principiile comuniste, formele adoptate de umanismul socialist, proletcultist sau de realismul socialist, neavând nimic în comun cu formele realiste sau impresioniste dominante în prima jumătate a secolului. Realizarea portretului nu dispăruse însă cu desăvârșire, dar pictorii se temeau să expună public portretul persoanelor care nu erau în grațiile oficiale, iar cei portretizați nu doreau ca figurile să le fie expuse în public. Portretul realizat în conformitate cu dorința și simțămintele artistului a rămas, astfel, o manifestare de intimitate discretă și prietenească. În schimb, la fel ca odinioară, pictorii erau constrânși să realizeze portretele marilor conducători ai regimului comunist, mulți dintre ei cedând acestei conjuncturi istorice, majoritatea din interese materiale, foarte puțini, din convingere. Dar portretele acestei perioade sunt agitate ca imagini, executate rapid, generalizat ori schițat, fără a avea încărcătura analitică a profunzimii cu care eram obișnuiți până atunci.
Cu toate acestea pictura a evoluat, forța și noutatea portretelor și autoportretelor de astăzi revenind la elementele substanțiale care stau la baza realizării lor, cu respectarea fidelă a emotivității artistice.
Includem în povestea noastră și reprezentări îndepărtate ale chipului portretizat plastic, de la desprinderea de închipuire, asemănare cu zeii sau tiparul de frumusețe clasică la imaginea reală, cultivată curajos de civilzația greco-romană.
Pinacoteca Muzeului Municipiului București își dorește o schimbare de paradigmă expozițională prin diversificarea temelor de cercetare privind imaginea și comportamentul cultural ca reprezentare plastică. Pentru a oferi conținut acestor teme de interferență cu alte discipline precum istoria și antropologia, colecția Pinacotecii este pusă în valoare şi prin alăturarea unor piese din alte colecţii ale Muzeului Municipiului București pentru o completare cât mai fidelă a unui fenomen descris sau a unui mesaj re-dezvăluit.
Pinacoteca Muzeului Municipiului București