„Interior-intimitate-afinitate în reședințele particulare din Bucureștiul perioadei La Belle Époque”
Expoziția „Interior-intimitate-afinitate în reședințele din Bucureștiul perioadei La Belle Époque” invită publicul să descopere universul intim, al vieții de acasă, din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și până în pragul Primului Război Mondial, prin intermediul unei selecții de fotografii din patrimoniul Muzeului Municipiului București. Interiorul casei, ca fenomen cultural, este expus și abordat teoretic urmând trei perspective: a culturii materiale (interior), a sociabilității (intimitate) și modernizării stilului de viață (afinitate).
Bucureștenii din perioada La Belle Époque au fost protagoniștii unei epoci de efervescență culturală și a inovațiilor fără precedent, asimilarea acestora transformând atât spațiul citadin, intimitatea casei cât și normele care delimitau relațiile interumane.
Reședințele particulare, mai ales cele din centrul orașului, proiectate pentru importanți comanditari, oameni politici, militari, reprezentanți ai marilor familii boierești reflectă modernizarea societății și fuziunea modelelor arhitecturale occidentale cu forme autohtone, manifestări ale curentului istorist din perioadă. În ceea ce privește amenajarea și decorarea interioarelor, observăm stadiul atins de gustul artistic, atât al arhitectului, cât și al comanditarului. Arhitecții perioadei își propun să creeze ansambluri coerente, drept urmare se aventurează și în proiectarea de mobilier, textile sau ceramică. Spațiile sunt organizate spre o funcționalitate optimă, mai ales pentru a susține funcția de primire, pentru recepții, serate și chiar spectacole de teatru. Holurile centrale de recepție sunt impunătoare iar trecerile spre curți sau grădini se realizează prin logii, terase sau vitraje generoase. Saloanele de primire sunt foarte luxoase, luminate à giorno cu ajutorul candelabrelor cu sute de lumânări și decorate pentru a complimenta toaletele doamnelor scânteind de bijuterii, antrenate în ritmuri de mazurca, vals, menuet, ș.a.
Picturile murale, executate fie în ulei, direct pe perete sau pe pânză lipită pe zid, fie în tehnica tradițională a frescei, înfrumusețau plafonul și pereții saloanelor sau/și pereții vestibulelor și bibliotecilor. Această soluție decorativă va atinge apogeul în ultima decadă a secolului al XIX-lea, sub influența stilurilor „Art Nouveau” sau „Jugendstil”.
Din punctul de vedere al culturii materiale, interioarele descriau adevărate „cabinete de curiozități”, ansambluri eteroclite dedicate artelor plastice și decorative. Reședințele erau aglomerate cu întrupări ale bunului gust, confortului, fizic și emoțional, bariere împotriva durității lumii industriale într-o rapidă evoluție. Integrarea stilurilor istorice în programul decorativ reprezenta un etalon al rafinamentului cât și o modalitate prin care trecutul putea fi experimentat prin ceea ce avea el mai frumos și mai bogat. De asemenea, melanjul de stiluri permitea alăturarea unor obiecte valoroase pe care proprietarii-colecționari le transmiteau din generație în generație.
De aceste microcosmosuri, muzee în miniatură, se bucura un cerc restrâns, compus din apropiați ai familiilor și, cu ocazii festive, o comunitate la fel de selectă.
Interioarele se deschideau vizitelor, în zilele de primire stabilite de doamne, sau mai tot timpul pentru cei care țineau „masă deschisă”. Intimitatea se construia cu fiecare oră petrecută tăifăsuind cu prietenii, jucând whist, alte jocuri de societate sau dansând în acordurile unui Érard. Însă adevărata voluptate a intimității era prilejuită de serile în sânul familiei, cu momente petrecute în tăcere sau discutând, cântând, dansând, ambianța luând forma gândurilor celor prezenți.
În „Epoca Sinergiei”, viața de acasă s-a transformat radical cu ajutorul unor tehnici și tehnologii noi. Adoptarea lor a sporit confortul vieții domestice, diminuând în acelați timp forța de muncă necesară pentru diverse sarcini zilnice. Mașinile de gătit și fiarele de călcat electrice au redus munca fizică epuizantă a personalului, fiind eficiente și sigure de utilizat. Iluminatul electric se impune iar băile sunt amenajate cu toate utilitățile necesare: cadă, duș, lavoar, sobă Godin, ș.a. Alte tehnologii au dizolvat barierele spațio-temporale. Aparatul de fotografiat și gramofonul au contribuit la amplificarea „miracolului”, operând transferul trecutului în prezent și a prezentului în viitor. Totodată, prin imagine și sunet, spațiul orașului, impresiile unor locuri îndepărtate, specificul diferitelor culturi se insinuează în atmosfera casei. Se schimbă și „timpul muzicii”. Ea nu mai este dedicată doar momentelor de agregare socială iar repertoriul putea fi ascultat iar și iar. Telefonul, un mijloc de comunicare revoluționar prin care se puteau „transmite gîndirile într-un minut la distanțe imense” trezește admirația tuturor, posibilitatea de a vorbi la telefon cu o persoană din cel mai retras colț al tării fiind considerată un semn al progresului.
Text: Alexandra Rusu, muzeograf, Casa Filipescu-Cesianu, Secția Antropologie Urbană