Expoziția tematică „Bucureștiul sec. XIX prin ochii fotografului ceh Franz Duschek”, la Praga, Republica Cehă

Din 4 septembrie 2024

EXPOZIȚIE TEMATICĂ MMB LA PRAGA, REPUBLICA CEHĂ
„Bucureștiul sec. XIX prin ochii fotografului ceh Franz Duschek”

Muzeul Municipiului București, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Ambasada României în Republica Cehă și Praga 6, anunță deschiderea expoziției de fotografie „Bucureștiul sec. XIX prin ochii fotografului ceh Franz Duschek” / „Bukurešt 19. století objektivem českého fotografa Franz Duschek”, la Praga.

Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 4 septembrie 2024, la ora 14.30, în Galeria Písecká brána din Praga (K Brusce 5/208, 160 00, Praha 6 – Hradčany), Republica Cehă, și va reuni reprezentanți ai instituțiilor organizatoare, precum și invitați de onoare din mediul cultural ceh și român.

Accesul la vernisaj este gratuit în baza înscrierii nominale prealabile prin email la adresa praga@mae.ro, cu confirmare.
Expoziția va putea fi vizitată în Galeria Písecká brána din Praga, în perioada 4-22 septembrie 2024.

Fotografiile realizate de Franz Duschek, un remarcabil fotograf ceh care a trăit și lucrat în București între anii 1862 și 1883, oferă o privire unică asupra transformărilor sociale și urbane ale Bucureștiului secolului XIX. Duschek a surprins cu măiestrie detalii arhitecturale, portrete ale clasei de mijloc și cadre ale vieții cotidiene dintr-un oraș aflat la intersecția influențelor otomane și europene.
Expoziția își propune să cartografieze geografiile umane ale Bucureștiului din perioada 1867-1883, dezvăluind prin fotografii detalii ale unei societăți în schimbare, aflată în plin proces de modernizare. Duschek a fost nu doar un portretist de studio, ci și un observator atent al orașului, căutând unghiuri prielnice pentru a surprinde atmosfera vieții urbane.

Dr. Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului București, subliniază: „Expoziţia îşi doreşte să surprindă aceste detalii ascunse pe chipul clienţilor anonini mulţi dintre ei, pe care Franz Duschek i-a întâlnit în atelierul său, au schimbat desigur impresii, stări sufleteşti, uneori au dezvoltat prietenii. Aşa cum ar fi făcut-o la Praga sau la Viena. Este ceea ce Europa clasică a reuşit să conserve colectiv în interiorul resorturilor sale profesionale şi sociale si este ceea ce o defineşte şi astăzi, particularizând-o cu sentimentul armoniei şi toleranţei. Venim cu toţii din aceeaşi cultură şi ne defineşte o reprezentare comună a ei.”

Vă invităm la Praga să descoperiți Bucureștiul secolului XIX prin lentila unui artist ceh ale cărui lucrări sunt o punte între trecut și prezent, între o lume orientală și aspirațiile unei societăți europene moderne.

Sari la conținut