Expoziția tematică „Dinamica palatelor voievodale de la București și Târgoviște în perioada medievală”, la Palatul Suțu

Din 19 iunie 2024

EXPOZIȚIE TEMATICĂ LA PALATUL SUȚU

„Dinamica palatelor voievodale de la București și Târgoviște în perioada medievală”

Expoziția își propune să prezinte istoria bogată a curților voievodale medievale de la București și de la Târgoviște. Acestea sunt o mărturie a priceperii arhitecturale și inginerești ale epocii medievale. Vom pune accent pe dinamica dezvoltării edilitare celor două incinte folosite de domnitorii valahi care au ales fie Bucureștiul, fie Târgoviștea drept capitală. Ambele au fost importante centre politice, culturale, dar mai ales economice ale Țării Românești și erau conectate prin intermediul unor rute comerciale și de transport. Bogăția celor două orașe medievale va fi reflectată prin obiectele care vor fi expuse. Expoziția va oferi vizitatorilor ocazia de a afla despre istoria acestor fortificații și semnificația lor în epoca medievală, despre rolul pe care aceste centre politice le-au avut în dezvoltarea viitoarelor centre urbane de azi.

La Curtea Domnească a Bucureștilor a început recent un proces de consolidare și restaurare, prilej prin care au fost scoase la suprafața fragmente din viața de odinioară a „bucureștenilor”. Proiectul de restaurare, consolidare și punere în valoare a fost demarat de Primăria Municipiului București în vara anului 2018 și a fost în derulare până în anul 2021. Curtea Veche reprezintă în acest moment cel mai important sit arheologic din București.

Prima componentă a expoziției va fi legată de arheologie. Vom explora secvențele arheologice descoperite în teren, de la primele rezultate care au stat la baza formării unui muzeu gândit în aer liber în anii `70-`80 și până la actualul proiect de constituire a unui ansamblu muzeal modern, adaptat nevoilor culturale ale secolul XXI. Vor fi prezentate principalele obiective care alcătuiesc monumentul: Complexele mai vechi de acum 1000-1500 de ani, Corpul cu pivnițe acoperite cu o terasă circulabilă (evoluție și ruine integrate intervalului secolelor XIV-XVII), Paraclisul Sf. Ioan Botezătorul, Corpul extinderilor palatului spre est (Sala cu coloane și extinderi ale palatului realizate în timpul lui Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu) și Corpul ruinelor „Băilor Turcești”, Biserica Buna Vestire.

Expoziția va include și povestea unor străzi și a clădirilor de secol XIX care suprapuneau sau integrau ruinele medievale în propriile ziduri: strada Soarelui și strada Franceză. Vor fi utilizate resurse cartografice, fotografice, a planurilor generale evoluției cercetării arheologice din secolul XX și până în secolul XXI în spațiul Curții Vechi.

A doua componentă va fi reprezentată de cea a perspectivei reformării monumentului în viitor și a edificării unui complex muzeal important pentru comunitate prin implicațiile cultural-educative și financiare, ce va include prezentarea variantelor de restaurare și consolidare ale unui ansamblu care reunește ruinele palatului medieval (cu fazele sale evolutive și extinderile sale de-a lungul existenței sale).

Într-o formulă aproximativ antitetică, pentru că Ansamblul Curții Domnești de la Târgoviște trece prin provocări aproximativ similare, vor fi prezentate cele patru obiective istorice reabilitate – Turnul Chindiei, Ruinele Bisericii Paraclis, Biserica Domnească Sf. Vineri, Biserica Domnească Adormirea Maicii Domnului – la finalul sau încă în procesul unui recent demers de consolidare și restaurare.
A treia componentă a proiectului expozițional va fi reprezentată de artefactele și obiectele arheologice descoperite în cadrul Curților Domnești de la București și Târgoviște.

Principalele descoperiri sunt reprezentate de vasele și fragmentele ceramice descoperite în timpul cercetărilor arheologice. Vor fi prezentate vase ceramice lucrate local sau ceramica de import otomană. Vor fi expuse o serie de piese de armament și bombardele care au lovit zidurile de la Curtea Veche în timpul numeroaselor asedii. De asemenea, o importantă resursă va fi cea documentară. Un exemplu important fiind cea mai veche consemnare scrisă a denumirii Cetății București, care datează din 20 septembrie 1459, într-un document emis de Vlad Țepeș, care se încheie cu mențiunea că ”s-a scris în Cetatea București”. O serie de elemente vestimentare, podoabe sau costume de epocă vor reîntregi cadrul expunerii muzeale.

Expoziția va prezenta o gamă largă de piese arheologice descoperite în cursul cercetărilor arheologice de la Curtea Veche, ce vor fi acompaniate de fotografii, documente, litografii hărți și planuri, costume de epocă și se adresează pasionaților de istorie, elevilor, studenților și turiștilor care sunt interesați să învețe despre istoria palatelor fortificate medievale din Țara Românească.

Dr. Theodor Ignat, curator

 

Sari la conținut