VA URMA DIN 15 DECEMBRIE 2021
Expoziție la Palatul Suțu
Dress code – Parfum de secol XIX
Astăzi, când omenirea a parcurs deja o istorie bogată a vestimentației, orice iubitor de frumos, făcând o incursiune în trecut, își poate pune întrebarea: Ce a însemnat protocolul vestimentar în secolul XIX? Care erau ținutele pentru biserică sau pentru teatru? Se poate adapta sau aplica eticheta vestimentară în societatea globalistă? Pentru a răspunde la întrebări, este necesar să cunoaștem istoria vestimentației și protocoalele care s-au succedat în timp, cel puțin în societatea românească.
Când vorbim despre ținută, nu putem ignora faptul că existau legi nescrise, foarte severe, pentru îmbrăcămintea potrivită fiecărei ore din zi, iar cel care le încălca putea fi pedepsit prompt prin ignorare de către semenii necruțători, care pândeau orice gafă a elitei sale, spre a o stigmatiza.
Nu trebuie uitat că haina a reflectat dintotdeauna condițiile și raporturile sociale, iar prestigiul politic a fost în toate timpurile exprimat prin înfățișarea fizică a reprezentanților puterii. Costumul a demonstrat independența față de munca fizică, în același timp arătând dimensiunile relative ale oamenilor pe scara socială. Distanțarea socială s-a făcut întotdeauna pe linie economică, dar și vizual, prin modă, elitele folosind materiale scumpe, impunându-se prin mijloacele dreptului și moralei, emițând legi și regulamente vestimentare, stabilind privilegii de rang și interdicții sancționabile (în mai toate epocile).
De ce secolul al XIX-lea? Este cel mai strălucitor, complex, variat și prolific veac în privința vestimentației. Acum se face trecerea de la moda orientală la cea europeană. Existau cutume pentru tipurile sociale și modul în care își etalau veșmintele. Tonul vestimentației feminine europene din secolul al XIX-lea l-a dat Parisul. „Micul Paris”, Bucureștiul, a absorbit în foarte scurt timp tot ce a adus Apusul. Moda apuseană a fost însușită mai întâi de femei, accentuându-le gustul pentru lux, mult mai mult decât bărbaților lor, ocupați prioritar de politică. Garderoba era diferită în funcție de momentul zilei sau de activitatea pe care o avea respectabila doamnă. Exista, deci, un îndreptar al ținutelor, publicat la 1870, „Codul toaletei civile”, care reglementa ținuta în funcție de împrejurările în care se afla o doamnă, sau de oră. Era inadmisibil a apărea în public îmbrăcată cu un veșmânt nepotrivit, prea decorat pentru dimineață sau prea sobru pentru seară. Desigur, în alegerea vestimentației potrivite, o doamnă trebuia să dea dovadă de mult tact și măsură, spre a nu cădea în ridicol și a nu-și depăși condiția.
Este de notorietate faptul că Muzeul Municipiului București deține cea mai bogată și variată colecție de costum și accesorii vestimentare din țară, aceasta fiind studiată și valorificată editorial și expozițional. Ideea realizării unei galerii a costumului de epocă este dificil de pus în aplicare, cel puțin momentan, ținând cont de spațiul de expunere și de numărul mare de piese de patrimoniu. Costumele pot fi, însă, admirate de publicul larg, treptat, prin intermediul unor expoziții temporare.
Elementele care compun explicit eticheta vestimentară pot fi cunoscute nu doar din cărți ilustrate sau filme, ci pot fi admirate în sala de muzeu: rochiile de plimbare, cele de bal, mantia de teatru, rochia de mireasă, toaleta de doliu, vestimentația de interior, costumele bărbătești, civile sau uniformele militare, accesoriile care le însoțeau. Toate acestea reprezintă povestea unei lumi, pe o anumită treaptă a timpului, o lume ghidată de reguli, orgolii și morală.
Dr. Maria-Camelia Ene