Ce este traducerea? De ce potențialul ei este încă nebănuit?
Bogdan Ghiu: Traducerea nu „este”, adică este terțul inclus. O traducere nu se întâmplă între două entități stabile, adică nu este, așa cum se spune, un transport între o „limbă-sursă” și o „limbă-țintă”. Traducerea creează ființe în plus, multiplică, nu reduce (și nu duce). Traducerea este un scandal (în primul rând logic) și tocmai de aceea este discreditată, marginalizată, ocultată. Fiind „între”, traducerea este „la mijloc” și „în centru”. Potențialul ei este cel puțin dublu, de fapt infinit, dat fiind că ea împacă ceea ce de obicei se exclude: etica (atenția față de celălalt) și pragmatismul (calea cea mai economică spre reușită). Evidențierea mizelor salvatoare ale traducerii devine cu atât mai urgentă în momentul de față, când suntem prinși – adică trebuie, tocmai, să traducem – între globalizarea însoțită de automatizare, dublu proces de înlocuire a umanului pe care l-aș numi „globautomatizare”, și falsa replică a replierii, a regresiei în identitarism. Numai traducerea, ca model și ca paradigmă, ne poate salva din cleștele, din fundătura acestor două „soluții”. Principalul potențial – imens – al traducerii este pedagogic și formativ – școala ar trebui reorganizată după modelul practicilor de traducere –, deci politic. Tocmai pentru că ar schimba lumea în bine sunt traducerea și traducătorii ținuți în invizibilitate, dar o invizibilitate omniprezentă, asemenea Duhului Sfânt – care este, tocmai, traducere. Creștinismul este, mai presus de orice, Religia Traducerii.
Ce înseamnă traducerea pentru dumneavoastră?
B.G.: A împăca cititul și scrisul, receptarea și exprimarea, consumul și producția. Și material, noi când consumăm nu consumăm – pasiv, adică –, ci producem: energie, sănătate, viață. Pentru mine traducerea este o experiență și o atitudine: experiența producției responsabile împreună cu altul și, deci, singura atitudine responsabilă față de lume, capabilă să țină seama în același timp și de mine, de „eu”, și de celălalt. Traducerea e o politică. Traduc ca să citesc-scriu în același timp, ca să creez, tocmai, acest „în același timp” care este, poate, însăși definiția a ceea ce numim, automat, lume: a fi în același timp unii cu alții, mai mult co-temporali (simultaneitate de temporalități) decât contemporani (prizonieri cu toții într-un același timp unic).
Câtă libertate vă permiți atunci când traduceți?
B.G.: Exact libertatea pe care mi-o îngăduie și, mai ales, pe care mi-o prescrie „originalul”, care mă obligă să-mi inventez, să-mi creez propria libertate. A traduce înseamnă a recunoaște și, mai ales, a negocia, altfel spus a te crea pe tine însuți din celălalt, adică împreună cu el. Tocmai de aceea spuneam că numai traducerea, ca proces și ca practică, poate crea lumi, lume. N-aș vrea să intru, căci nu este locul, în amănunte „tehnice” sau „procedurale”, dar trebuie să înțelegem că libertatea nu este dată decât ca potențial, deci trebuie creată, „materializată”. Or, traducerea ar trebui să devină o practică eminamente pedagogică, învățând-ne cum să fim liberi împreună, adică faptul că libertatea este o creație colectivă și o operă comună.
Spuneați unui jurnalist că a traduce înseamnă a te comporta în cel mai autentic stil european, că Europa este traducere. În UE se comunică în 24 de limbi, sunt mii de traducători. Este exces de zel sau chiar totul trebuie tradus?
B.G.: Europa, Uniunea Europeană de fapt, prezintă, din punct de vedere lingvistic, de filosofie politică a limbilor, o particularitate care o face unică și care ar trebui să constituie un model pentru întreaga lume, dacă actualii ei conducători nu ar fi atât de profund (!) mediocri încât riscă să ducă acest magnific proiect la pierzanie. În UE toate limbile sunt egale, nu există un original, ci doar „traduceri”, care deci încetează să mai fie traduceri, fiind o pluralitate egală de singularități. În UE, toate actele se scriu direct în toate limbile. Europa ESTE traducere fiind, de fapt, post-traducere în sensul în care refuză existența unor limbi-prototip (precum engleza, spaniola, chineza etc.), și doar așa, prin asta, poate fi ea, repet, un model pentru întreaga umanitate. Abia – și poate doar – ca traducător mă simt cu adevărat european. Îmi descopăr, adică îmi construiesc, îmi elaborez autentica europenitate, particip la marele proiect european tocmai edificând-mă și afirmându-mă ca traducător. Europa este teritoriul în care granițele – zidurile, gardurile – au vocația de a deveni teritoriul însuși. Ceea ce este între contează. Ca omul însuși de altfel, între fiară și divinitate, și una, și alta în același timp (cf. Pascal).
De ce traducătorii nu au un statut mai solid în societate, ei părând mai degrabă o armată din umbră?
B.G.: Ca să nu și-o ia în cap! Să nu realizeze că sunt esențiali, că sunt „sarea pămîntului” și „sarea în bucate”! Traducătorii sunt proletarii (intelectuali, dar nu numai) ai zilelor noastre, practicanții unei revoluții potențiale care trebuie menținută cu orice preț în in-conștiență față de ea însăși.
Despre motoarele de traducere ce ne puteți spune?
B.G.: Ideea de motor, deci de automatizare, și cea de traducere, ca acțiune-negociere de fiecare dată singulară, se exclud. Prima o ucide pe a doua: asta e misiunea ei istorică. În măsura în care ne vom lăsa traduși de mașini, acestea ne vor traduce în mașini. E simplu. Motoarele nu pot, de fapt, să traducă. Sau nu pot s-o facă decât pentru că peste tot, la nivel suprauman și infrauman, celular dacă vreți, există traducere și există traductori. Viața este un proces de procese de traducere. Pentru că a traduce înseamnă a transforma „datele” unui mediu în hrană, iar a produce hrană pentru tine înseamnă a produce hrană și pentru alții, a hrăni o lume, a „traduce” un mediu într-o lume. Motoarele vor dominație. Un motiv în plus – economic și politic – de a-i ține pe traducători și activitatea de traducere la margine, dacă nu chiar în beznă.
Cum ține pasul traducerea cu termenii timpului nostru?
B.G.: Traducerile creează, stabilizează o limbă, la un moment dat. Traducerile și traducătorii, la toate nivelurile și în toate domeniile – iar traducerea nu are, tocmai, un domeniu al ei, ci le traversează pe toate, e transversală –, sunt cei care selectează, care filtrează inovațiile și accidentele, care stabilesc norma. Traducerea trebuie să echilibreze, să compenseze graba și tendința spontan socială spre economie, conform căreia, în viața de zi cu zi, noi suntem tentați și incitați să nu traducem, ci să preluăm și să consumăm pasiv, de-a gata, să nu ne preparăm singuri hrana lingvistică din „oferta” celorlalți (traducând deci), ci să vorbim și să gândim industrializat după modelul fast-food, îngrășând-ne cu deșeuri, cu prefabricate (în domeniul gîndirii și al exprimării, cu clișee și stereotipuri, „identități” la cheie). Traducerea este ecologie socială în act. Deci principalul dușman politic al neoliberalismului ultraconservator actual, al Pieței-Evanghelie.
Care sunt proiectele dumneavoastră de viitor și cum vedeți continuarea relației cu Idei în Agora?
B.G.: Vreau să fac o școală de traducere, ca model de școală în general. La Idei în Agora nu voi înceta să revin.
Interviu realizat de Simona Popescu
– pentru „București în 5 minute”, publicație lunară, disponibilă gratuit în toate muzeele și casele memoriale din componența MMB –