Dan Perjovschi despre „Teoria României” și arhitectura muzeelor

     Muzeul Municipiului București a găzduit, la Casa Filipescu-Cesianu, o conferință specială și interesantă, intitulată de această dată „Idei desenate în Agora”. Sorin Antohi l-a avut invitat pe Dan Perjovschi, desenator, ilustrator, scriitor, jurnalist și autor de performance. A urmat vernisajul expoziției „Teoria României” în imagini, care s-a bucurat de succes. Dan Perjovschi povestește, în interviul pe care ni l-a acordat, despre ideea de alăturare a „Teoriei României” de „Muzeul Vârstelor”.

Care este Teoria României pe care ați ilustrat-o la Casa Filipescu Cesianu?

Eu desenez România săptămânal din 1990. Fără oprire. Singura diferență este că astăzi desenez România și Lumea toată. La Casa Filipescu – Cesianu va fi arătată o viziune de acum câțiva ani buni când am tradus în desen conferințele lui Alexandru Zub, Keith Hitchins, Catherine Durandin, Șerban Papacostea, Sorin Antohi, Leon Volovici, Marta Petreu și mulți alții. Ce e frapant este că nu s-a schimbat mare lucru. Ne bălăngănim între aceleași dealuri și aceleași văi.

Cum v-a venit ideea acestei expoziții?

Nu mi-a venit mie. I-a venit lui Sorin Antohi care face seria de dialoguri la Casa Cesianu și, pe lângă savanți, s-a gândit să invite și un artist. Sorin a fost și organizatorul simpozionului de acum 20 de ani și tot el a păstrat și desenele. Eu nu le mai găsesc între miile pe care le-am făcut de atunci. Expoziția mea este de fapt o mică intervenție, un adagio la un dialog pe care îl am cu unul din cei mai interesanți gânditori din Europa, la Sorin Antohi mă refer, desigur.

De ce ați adus expoziția atât de aproape de Muzeul Vârstelor, găzduit de asemenea de Casa Filipescu – Cesianu?

Sorin s-a gândit că desenele vor funcționa foarte bine în Muzeu și în paralel cu expoziția permanentă. Eu sunt obișnuit să desenez direct pe arhitectura muzeelor și instituțiilor de artă. De data aceasta trebuie să gândesc un alt format. Și, pentru că desenele originale erau prezentate sub forma unor publicații în exemplar unic, acum le voi expune ca pe un ziar. De fapt trei ziare diferite, unul pentru fiecare zi a simpozionului de odinioară „Cultura și politica identității în România Modernă”, așa era titlul.

Tinerii și istoria. Care să fie viitorul acestei alăturări?

Nu știu. Istoria curge diferit pentru fiecare din noi. Câteodată înțepenești în același timp ani de zile, alteori te trezești că au zburat zece ani.

Să fugă din sau să rămână în România? Tinerii, desigur, la ei mă refer. De ce?

Și să fugă și să rămână. Eu sfătuiesc pe toată lumea să acceseze burse Erasmus, programe de masterat sau alte în burse afară, dar să revină. Aici sunt multe de făcut și, dacă ai abilitatea să funcționezi în două sau mai multe culturi și să croșetezi între local și global, ai perspective mai bune și îți poți crea contexte mai productive decât dacă înțepenești într-un loc. Eu nu am mai simțit nevoia să plec din momentul în care puteam să plec și să mă întorc când vroiam. Miza graniței a dispărut. Iar în ceea ce privește greutățile, este mai greu să fii artist la New York decât la Cluj.

După Anul Centenar al Unirii noastre în care se vorbește atât de mult și bine despre trecut, ce să rămână în memoria colectivă?

Ar fi trebuit, oricum, să vorbim despre următoarea sută de ani. Mie mi se pare că noi nu asumăm istoria, noi o exaltăm. După Centenar nu urmează anul zero, ci anul în care România va conduce Europa. Îți dai seama?

Interviu realizat de Simona Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *