Pe 10 mai sărbătorim Ziua Regalității, care a fost chiar Ziua Națională a României din 1866 până în 1947, cu o mică pauză în 1917, când a fost temporar interzisă ca urmare a ocupației germane. După abdicarea forțată a Regelui Mihai și preluarea puterii de către regimul comunist, sărbătoarea a fost interzisă definitiv, iar perioada monarhică a fost ștearsă cu desăvârșire din istoria noastră, generații întregi învățând o istorie ciuntită, din care lipsea orice referire la dinastia noastră regală, care a marcat în mod semnificativ evoluția statului român din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până la jumătatea secolului al XX-lea.
Această zi are o triplă încărcătură simbolică, fiind legată de trei momente semnificative ale istoriei noastre. Pe 10 mai 1866 a sosit la București Carol Hohenzollern Sigmaringen, fiind proclamat în aceeași zi domnitor al Principatelor Române, după ce se obținuse acceptul împăratului francez Napoleon al III-lea și al regelui Prusiei, Wilhelm I. Tot pe 10 mai, dar în 1877, Senatul proclamă independența statului român față de Imperiul Otoman, desființând tributul plătit către Înalta Poartă și marcând începutul Războiului de Independență. Urmează o altă zi de 10 mai cu semnificație foarte importantă – cea din 1881, când are loc ceremonia de încoronare a Regelui Carol I al României. Acest moment culminant a fost precedat de evenimente cu o succesiune foarte alertă, care pregăteau începuturile epocii moderne și în spațiul românesc. Astfel, după victoria în Războiul de Independență, în 1878, domnitorul (principele) Carol primește titlul de „alteță regală”. În 1881 se modifică Constituția din 1866 și șeful statului primește titulatura de rege, iar România devine regat sau monarhie constituțională (Regatul României). Primele luni ale anului sunt marcate de pregătirile pentru încoronarea primului rege al României și un obiectiv important era crearea simbolurilor regalității – sceptrul și coroana țării. Prim-ministrul Dimitrie Brătianu l-a însărcinat pe V. A. Urechia, ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, să instituie o comisie care să stabilească forma acestor simboluri. Din comisie făceau parte Alexandru Odobescu, B. P. Hașdeu, Grigore Tocilescu, precum și Theodor Aman, care primește înalta sarcină de a executa proiectul. Membrii comisiei doreau o coroană prețioasă și fastuoasă, inspirată de coroanele voievozilor Mircea cel Bătrân și Alexandru cel Bun (coroane de tipul celei româno-bulgare a Assanilor), dar Principele Carol respinge această idee, impunând o coroană simplă și sobră, cu o puternică încărcătură simbolică, fiind făcută din oțelul unei țevi de tun capturat de la turci în timpul Războiului de Independență. Astfel, coroana face trimitere la ideea de independență și onorează vitejia ostașilor români, care au făcut posibilă împlinirea momentului care se pregătea, dar vorbește și despre „tinerețea” și modernitatea unei monarhii care tocmai se instaura, precum și despre simplitatea și austeritatea monarhului.
Theodor Aman va duce cu onoare la îndeplinire sarcina primită, executând proiectul pentru coroana și sceptrul primului suveran al României, precum și pentru ordinul de decorații „Coroana României”. Desenul în peniță reprezentând proiectul se află în patrimoniul Muzeului „Theodor Aman”. Lucrarea este împărțită în două sectoare după diagonala stânga sus – dreapta jos, triunghiul format în dreapta sus fiind dedicat celor două fețe ale sceptrului. Sceptrul are un mâner lung de secțiune hexagonală și pe măciulie reunește simbolurile reprezentative ale stemelor celor două Principate, acvila Țării Românești pe o față și capul de zimbru al Moldovei pe cealaltă față, surmontați de coroană. În partea de jos apar doi delfini afrontați – simbol heraldic al Dobrogei, regiune recuperată de România după Războiul de Independență.
În sectorul din stânga jos al proiectului este reprezentată coroana regală. Aceasta este formată dintr-un cerc, care are aplicate în partea superioară patru fleuroane mari și patru mici, din care pleacă opt tije arcuite înguste, ce se unesc central sus într-un glob crucifer, a cărui cruce este cea din decorația „Crucea trecerii Dunării”, instituită de Carol I în martie 1878.
Coroana gândită de Aman a fost executată de soldații meseriași ai Arsenalului Armatei din București în trei exemplare aproape identice, dar doar unul, aflat acum la Muzeul Național de Istorie, este cel folosit la încoronarea Regelui Carol și apoi la încoronările ulterioare, coroana de oțel devenind Coroana Regală a României.
Greta Șuteu, muzeograf, MMB – Muzeul „Theodor Aman”