Sâmbătă, 19 mai 2018, de Noaptea Muzeelor, 13.235 de vizitatori au participat la evenimentele speciale și au vizitat expozițiile din cele 8 muzee și case memoriale din structura Muzeului Municipiului București (MMB).
Palatul Suțu, Casa Filipescu-Cesianu și Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” au putut fi vizitate până la ora 04:00, celelalte obiective având program până după miezul nopții.
Expoziții precum „Timpul Orașului”, ”Muzeul Vârstelor”, „Fizionomii unificatoare «Toți în unu»-Povestea unui proiect de țară”, ”Zeițe și șamani în credințele străvechi. Plastica antropozoomorfă – de la artă la identitate”, „Războiul între mit și artă”, „JÓZEF PIŁSUDSKI – om de stat al Poloniei și Europei”, „Imagini ale invizibilului”, ”«Vila Dr. Nicolae Minovici»: RESTITUTIO” și ”Pe urmele trecutului. Colecția «Maria și Dr. George Severeanu»”, precum și expoziția de outdoor de fotografie InstantA, au stârnit interesul vizitatorilor. Expozițiilor deschise la Palatul Suțu, Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Theodor Aman, Muzeul George Severeanu, Muzeul Nicolae Minovici, Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck li s-a adăugat Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei. În acest an, Muzeul Victor Babeș nu a participat la Noaptea Muzeelor, aflându-se în proces de restaurare.
Iubitorii astronomiei au avut ocazia de a vizita la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile noua expoziție permanentă „Descoperim împreună Universul: Expoziție de Astronomie” al cărei subiect este sistemul solar, invită la explorarea acestuia, planetele, stelele și galaxiile, scopul principal al expoziției fiind ilustrarea locului nostru în Univers.
Programul Nopții Muzeelor pregătit de Muzeul Municipiului București (MMB) a fost unul extrem de variat, la fiecare muzeu și casă memorială din componența instituției au fost organizate diverse evenimente care au îmbinat programul muzeal cu cel teatral și muzical, oferind o paletă generoasă a activităților astfel încât experiența culturală și istorică a fiecărui vizitator să rămână una de referință.
Anul acesta, Muzeului Municipiului București a organizat evenimente speciale
la toate cele 8 instituții culturale aflate în componența sa. Pe lângă expoziții, vizitatorii au beneficiat de concerte, spectacole de poezie și muzică, statui vivante și re-enactment istoric.
Contact: media@muzeulbucurestiului.ro relatii.publice@muzeulbucurestiului.ro 0722.574.897
Detalii despre evenimentele organizate de Muzeul Municipiului București: https://www.muzeulbucurestiului.ro/evenimente.html
***
Expoziții deschise la:
Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu nr.2), marți – duminică, orele 10.00 – 18.00
• Timpul Orașului
• Fizionomii unificatoare. «Toți în unu» – Povestea unui proiect de țară
• Vindecări miraculoase – Marius Bunescu
• Józef Piłsudski – om de stat al Poloniei şi Europei
• Imagini ale invizibilului
• Expoziţia outdoor de fotografie InstantA
Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151), miercuri – duminică, orele 10.00 – 18.00
• Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute
• În aproierea sfinților – frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani (Lapidarium)
• „Zeițe și șamani în credințele străvechi. Plastica antropozoomorfă – de la artă la identitate”
Muzeul de artă populară Dr. Nicolae Minovici (Str. Dr. Nicolae Minovici nr. 1), miercuri – duminică, orele 10.00 – 18.00
• Știință Și Etnicitate. Cercetarea Antropologică în România anilor ’30
• «Vila Dr. Nicolae Minovici» : Restitutio
Muzeul George Severeanu (Str. Henri Coandă nr. 26), miercuri – duminică, orele 10:00-18:00
• Obiecte preistorice din colecţia Severeanu
• Pe urmele trecutului. Colecţia „Maria şi dr. George Severeanu”
Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu (Bd. Lascăr Catargiu nr. 21)
• „Descoperim împreună Universul: Expoziție de Astronomie”
Vizitați și:
Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck (Str. Vasile Alecsandri nr.16), miercuri – duminică, orele 10:00-18:00
Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei (Str. 11 iunie nr. 36-38), miercuri – duminică, orele 10:00-18:00
Muzeul Theodor Aman (Str. C.A. Rosetti nr. 8), miercuri – duminică, orele 10:00-18:00
Participați la:
Observații astronomice și prezentări de Planetariu (Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu – (Bd. Lascăr Catargiu nr. 21)