Program de vizitare de Noaptea Muzeelor: 19 mai 2018, orele 18:00 – 01:30
Acces: gratuit
Adresă: Str. 11 Iunie nr. 36-38, sector 4
Site: http://muzeulbucurestiului.ro/colectia-de-arta-ligia-si-pompiliu-macovei.html
Facebook: https://www.facebook.com/ColectiaMacovei/
EVENIMENT SPECIAL:
Concert De la Paris la Micul Paris, cu Alexandru Burcă, pian şi Diana Tudor, soprană, 20:00
COLECȚIA DE ARTĂ LIGIA ȘI POMPILIU MACOVEI
Colecția reprezintă o incursiune culturală originală în epoci şi locuri diferite, fiind formată din: lucrări de artă plastică; sticlă, ceramică, metal, mobilier şi textile decorative din diverse perioade şi zone culturale; un important fond al lucrărilor de pictură ale Ligiei Macovei, dar şi o semnificativă bibliotecă de artă. Colecţia de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei se află în reşedinţa particulară a donatorilor, într-un imobil ridicat la începutul secolului XX, în stil eclectic francez, în apropierea Parcului Carol I. Fiind ultima colecție intrată în patrimoniul Muzeului Municipiului Bucureşti (1992), reprezintă viziunea de ambientare estetică a doi oameni de formaţie artistică.
Se regăsesc lucrări de artă plastică semnate de Ioan Andreescu, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Marcel Iancu, M.H. Maxy, Al. Ciucurencu, Dimitrie Ghiaţă, J.Al. Steriadi, Iosef Iser, Ion Ţuculescu şi Lucian Grigorescu.
Noaptea Europeană a Muzeelor a ajuns în acest an la Ediția a XIV-a. Evenimentul este inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, iar în țara noastră este coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România. Detalii despre evenimentul la nivel național aici: http://noapteamuzeelor.ro
Muzeul Municipiului București participă și la această ediție, invitând publicul la cele opt muzee din componența sa care își întâmpină vizitatorii în nocturnă.
Accesul este gratuit cu ocazia Nopții Muzeelor din 19 mai 2018, începând cu ora 18.00. Muzeul Municipiului Bucureşti reprezintă un complex muzeal amplu, de importanță națională, cu un patrimoniu diversificat şi numeros, reprezentativ pentru dezvoltarea oraşului Bucureşti.
Mai multe detalii:
E-mail: relatii.publice@muzeulbucurestiului.ro
Eveniment organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Muzeul Municipiului București.