Miercuri, 7 iunie 2017, a avut loc vernisajul celei de-a patra ediții a „Salonului BD – Povești din București în Benzi Desenate” la Casa Filipescu-Cesianu (mansardă).
În perioada 7 iunie – 31 august 2017, vizitatorii Salonului au descoperit Bucureștiul de ieri și de azi, văzut prin ochii elevilor de la liceele cu predare în limba engleză American International School of Bucharest, Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” și Liceul Teoretic „Ştefan Odobleja” din București. Îndrumați de profesorii de desen, elevii au participat la concursul „Povești din București în Benzi Desenate”, iar cele mai bune lucrări au fost incluse în expunere și, ulterior, au rămas în colecția Muzeului Municipiului București.
Totodată, în această perioadă s-au organizat ateliere de bandă desenată și desen și prezentări de reviste și albume recente de bandă desenată românească.