Caravana Muzeelor invită copiii la un nou periplu prin mai multe muzee din componența Muzeului Municipiului București.
Activităţile de vacanţă organizate de Muzeul Municipiului București sunt dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani şi se desfăşoară în perioada 18 iulie – 7 septembrie 2018, de miercuri până vineri, orele 10.00-12.00.
Prin intermediul jocului și al artelor, copiii vor descoperi, pe înțelesul lor, câteva secrete ale muzeelor și tehnici artistice inspirate de obiectele de preț găzduite de acestea. Pe care, firește, le vor experimenta: cu pensula în mână și foaia albă în față, prin lucrări în creion, pastel, tempera, modelaj, ș.a.
Înscrieri: conferinte@muzeulbucurestiului.ro, 0722.574.897, taxă participare: 10 lei/copil
În vizită la maestrul Aman: 18-20 iulie 2018, Muzeul Theodor Aman
- Miercuri, 18 iulie, ora 10.00 – Ateliere de artiști din București: descoperim în casa maestrului Aman, un atelier realizat după planurile artistului. Vom povesti despre cum picta aici Theodor Aman, despre seratele pe care le organiza și vom picta, cu acrilic pe pânză, propriul nostru atelier.
- Joi, 19 iulie, ora 10.00 – Viață cotidiană din Bucureștiul de altădată: povestim despre viața cotidiană din secolul al XIX-lea, despre vestimentația doamnelor și a domnilor ce veneau în vizită la maestrul Aman, iar la atelier vom aborda pictura pe lemn, cu acrilic, pentru a picta o scenă de interior
- Vineri, 20 iulie, ora 10.00 – Theodor Aman și muzica: artistul Theodor Aman era un artist complex, cântând și la violoncel. Împreună vom descoperi bucăți de muzică celebre pentru violoncel și vom căuta diverse instrumente muzicale în picturile artistului. Inspirați de muzică, vom realiza la atelier un colaj cu subiect ales de fiecare dintre noi.
Istoria unei familii de artiști: familia Storck: 25-27 iulie 2018, Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck
- Miercuri, 25 iulie, ora 10.00 – Sculptorii din familia Storck: ne familiarizăm cu o apreciată familie de artiști, a cărei istorie a început în secolul al XIX-lea cu sculptorul român de origine germană, Karl Storck, primul profesor de sculptură la Școala de Belle-Arte, înființată la București, și continuând cu fiii acestuia, Carol și Frederic. La atelier, inspirați de sculpturile din muzeu, modelam în lut personaje diverse
- Joi, 26 iulie, ora 10.00 – Animale și plante din Grădina Paradisului: povestim despre frescele realizate de pictorița Cecilia Cuțescu-Storck în care sunt reprezentate animale și plante, apoi compunem, în tehnică mixtă, o grădină locuită de animale fantastice
- Vineri, 27 iulie, ora 10.00 – Casa familiei Storck: este o casă specială deoarece a fost realizată de Frederic și Cecilia pentru a se potrivi cu firea lor artistică. Descoperim împreună secretele fațadelor casei și lucrăm la atelier în tehnică mixtă o casă care să se potrivească cu personalitatea noastră.