În București a existat întreaga varietate de localuri pentru distracție: cabarete, teatre de varieteu, grădini de vară, săli de bal pentru toate pungile, cluburi de noapte, tripouri felurite, restaurante, braserii, cafenele, terase, menajerii, curiozități prezentate ad hoc la vreo răspântie de mahala.
Bulevardul Regina Elizabeta „tăiat” iniţial până la Piaţa Kogălniceanu, între anii 1870 și 1872, a fost pentru început bulevardul dedicat promenadei deoarece deschidea un acces modern către parcul Cișmigiu și întinsele grădini care-i urmau, Belvedere și Procopoaiei. Foarte curând, în mai puţin de douăzeci de ani, aici vor fi aduse noi tipuri de distracţii, care vor atrage pe foarte mulţi doritori de senzaţii „tari”.
Între timp, mulţi investitori s-au orientat către noul bulevard „Regina Elizabeta”. În anul 1912 a fost deschis primul cinematograf de aici, și al doilea din București, „Capitol”. Palatul Eforiei de vis-a-vis a găzduit multe spectacole de varieteu și proiecţii cinematografice în sălile sale de la parter. La începutul anilor 1920, sala de cinema și aceea de teatru a Palatului Cercului Militar erau închiriate de trupe private. În spatele lui, în afara cabaretului „Alhambra”, apărut în anul 1915, s-au mai aflat teatrele de varieteu „Femina” și „Maxim”, dar și cabaretele „Pigalls” și „Moulin Rouge”. Pe strada Sărindar (azi Constantin Mille) se afla barul-cafenea „Alhambra”. „Această cafenea, care nu are nici tradiţie, așà s’a inaugurat și așà continuă să fie: interlopă și infectă. Acì se adună așà numiţii artiști și artiste ale varieteului «Alhambra» spre a se «recreà». Acì se pun la cale contractele de angajament ale artistelor, contracte alcătuite de patron în așà fel, că artistele sunt și rămân la discreţia lui” (M. Socianu, Tainele Capitalei, 1919).
Cabaretele „Alhambra”, „Moulin Rouge” sau varieteul „Salata”, apoi teatrele de vară „Iunion”, „Oteteleșanu” sau „Blanduzia” jupânului Stavri, grădinile „Rașca”, „Belvedere” sau „Heliade”, cinematografele „Select”, „Trianon” sau „Lux”, multe dintre ele cu săli de biliard și popice, dar mai ales programe de divertisment, animau viaţa nocturnă a orășenilor de oriunde ar fi fost ei. Divertismentul nocturn ca prelungire și variaţie a diurnului, mai riguros cu moravurile și mai intolerant cu deviaţiile ludicului, a explodat după Primul Război Mondial, chiar din anii foarte tulburi 1917-1919. Divertismentul a însemnat și cultură veritabilă dacă este să amintim aici compania teatrului „Cărăbuș” înfiinţat de Constantin Tănase tot după marele război.
Bucureștiul de azi a pierdut cultura veritabilă a cabaretului de calitate, a teatrului de varieteu moșit de numeroasele grădini de vară, vechi de o sută de ani deja în anii interbelicului. Divertismentul s-a furișat după 1947 în sălile de teatru, ușor de manevrat ideologic, iar apoi cinematograful, adevărat mijloc de re-formatare ideologică și culturală a noilor generaţii de după 1950. Este vorba despre controlul absolut și cenzurat al filmelor și spectacolelor, care s-au derulat timp de 50 de ani, în opoziţie cu libertatea de expresie și de marketing a divertismentului, foarte apreciată de impresarii noștri interbelici.
Articol de Adrian Majuru