ARTA – cel mai prețios și frumos cadou pe care îl poți face sufletului tău

Interviu cu Elena Surdu Stănescu, sculptor

ARTA – cel mai prețios și frumos cadou pe care îl poți face sufletului tău

Spuneți-ne, vă rugăm, ce înseamnă sculptura pentru dumneavoastră?
Elena Surdu Stănescu: Sculptura reprezintă marea mea pasiune. Implică bucurie, visare, muncă, luptă. Atunci când am intrat prin concurs în clasa a X-a (erau 3 locuri și 30 de concurente înscrise), la Liceul de Artă Plastică Nicolae Tonitza m-am întâlnit cu lutul.

Care au fost temele preferate și de ce anume?
E.S.S.: Portretul și nudul sunt subiecte eterne ca bronzul și piatra. Depinde cum le privești și pentru ce compoziții le folosești.
Portretul – portretul real al persoanelor cunoscute, care m-au impresionat prin „ceva” – acel ceva, acea trăsătură esențială, definitorie pentru personaj, apărea în lucrare.
Colindând lumea, am întâlnit oameni care m-au impresionat de la prima vedere și alții pe care i-am descoperit în timp, ei au apărut în lucrările mele cu nume sau chipuri – un zâmbet, o lumină…
Un lucru care mă impresionează rămâne veșnic într-o „cămăruță” din sufletul meu pentru totdeauna. La 25 de ani am vizitat Muzeul Luvru. Când am intrat în sala dedicată portretului roman – un spațiu nesfârșit – m-a marcat pe viață asemenea „armatei de teracotă” din China, pe care am văzut-o la 70 de ani. Lucruri și lucrări care îți taie respirația!
Nudul – pentru că am studiat antichitatea greco-romană cu pasiune. Și s-au adăugat reprezentări excepționale de-a lungul secolelor. O emoție și o bucurie pe care o întrețin cu noi și noi imagini. Cred că între oameni și obiecte, chipuri, se stabilește o legătură, e o scânteie care se aprinde. Ea este aceea care te duce la imagine.

De ce marmura, bronzul, alabastrul sau lemnul sunt materialele pe care le folosiți cu predilecție?
E.S.S.: De ce piatra, bronzul? Pentru că pentru mine sculptura prin aceste materiale este veșnică. Aparține eternității.

Care este mesajul pe care doriți să-l transmiteți publicului prin operele selectate pentru expoziția de la Palatul Suțu?
E.S.S.: Mesajul meu pentru oameni este că ARTA este cel mai prețios și frumos cadou pe care îl poți face sufletului tău. Arta trebuie să fie un obiect foarte, foarte important în procesul educativ din familie, școală, societate. Ea include elemente primare, esențiale pentru a te introduce în acest univers, care îți poate deschide porți spre alte lumi minunate: să înțelegi și să te bucuri ascultând o muzică bună, citind o carte, răsfoind un album sau vizionând o expoziție de artă – o lume de liniște, de emoții, pace și bucurie.
Cunoscându-ți trecutul îți construiești viitorul. Implicarea oamenilor în ambientarea orașului, a localității natale, prin amplasarea de lucrări publice de artă care să-i învețe să-și cunoască istoria prin personalități din toate domeniile – este un lucru foarte important.
Cunoscându-ne înaintașii din fiecare sat, oraș, urbe din țară, devenim mândri și dornici să facem fiecare ceva pentru acest popor, pentru această țară. Să o iubim și să devenim conștienți că lumea e minunată și că poţi să o cunoști, să o vizitezi, să ai prieteni, dar cel mai bine și cel mai frumos este în casa ta, în țara ta.

Interviu realizat de Simona Popescu

 

 

Mai multe detalii, aici:

Vernisajul expoziției „Autoportret. Elena Surdu Stănescu – ATEMPORAL – Sculptură”