CALL FOR PAPERS
for
THE URBAN ANTHROPOLOGY JOURNAL
Maps of the future: predictive cartography
Romania lacks a ‘map of the future’. And this mapping of the future is entirely up to the human factor. It represents a continued investment in the human factor. As Spiru Haret used to say, “The way school looks today, is the way the country will look tomorrow”. During the last thirty years of freedom of opinion and attitude, there have been and still are very few positive steps backed up by constructive arguments, with clear milestones and stages to be followed.[1]
Reconnecting with reality is made possible by investing in people because excellence and competence do not depend on the size of the country but on its education system. It needs to change. The second clear option for reconnecting with reality is to re-skill the workforce.
The profession must become the critical mass of political decision-making: career performance precedes political office. To this must be added the confidence gained within active generations, by real leaders, who can then exercise the decision-making function by delegating the vote and the political decision. The latter becomes honorary rather than remunerated and the decision-making levers can acquire more social and professional value for the generations that follow.
At the opposite end of the spectrum is a pragmatic reality: that the 21st century will be marked by those who know best how to make the most of science, how to anticipate and use a minimum of resources to achieve maximum results.
The present is at least questionable from the perspective of Romania catching up with the differences in civilization, professionalism and technology over a generation, even comparing to close neighbours such as the Czech Republic, Poland or Slovenia.
The starting point for today’s young people, teenagers or students, is not at all positive and the state’s recovery will have to be made via unconditional support for professional skills and civic and moral integrity. Schools will have to “prepare students for this purpose. Educated in this way, not all will become elites, but all will become a nation. Respect for values is cultivated, starting in school, when you learn to respect others for what they can do and learn to be respected by others for what you can do”.[2]
The children or grandchildren of some of us will be between 20 and 30 years old. Others will pass that threshold. First of all, they will wake up in a world with a shrinking demographic, especially in terms of the working population. At the age of senescence, in another 20 or 30 years’ time, they will discover that their country will probably have 16.9 million inhabitants (according to UNDP data) or 15.5 million inhabitants (based on INS data). Then, senescence will pose a real problem in terms of maintenance and costs, and our children of today, the elderly of the future, will represent 5.1 million compared to only 3.2 million today.
Our children today, as they become adults, will differ from us primarily because they will not have the memory of the Cold War, the regression of everyday life within a tyranny or the memory of the victory of the “free world” and, as a result, they will have different ideological and political voting sensibilities as well as a different relationship with the state. The world they are preparing to enter will be (and already is) dominated by invisible enemies, unimaginable to us 40 or 50 years ago, as it is the specificity of a “terrorist, infiltrated, fanatical and global” everyday life that can “justify from their point of view the renunciation of certain birth rights, such as the right to privacy”.
Why is investment in technology, knowledge, innovation, education and advanced tech needed now? Because, in the case of the young generations Y and Z, “with the massive use of mobile and digital technologies, their brain capacities seem to increase”, i.e. “they seem to have the ability to process information more easily at the same time, and not sequentially. This would make them better suited to complex multi-tasking activities”.[3]
Changes will occur rapidly and synchronicity will mean variety above all. The impact will be devastating for societies unprepared for this leap and will thus become secondary exploitation options for winners, either for resources or for cheap labour. As indeed our country currently stands.
The theme of this 20th issue of RAU is Maps of the future: predictive cartography and aims to become a space for opinions about the future, regardless of the themes addressed or the perspectives described. It is a theme open to any professional dynamic, which can be represented by a predictable mapping of the future destined for a profession or a social or cultural phenomenon.
Adrian Majuru
[1] Among the critical approaches to Romanian society and its elites, we mention the following works: Sorin Adam Matei, Boierii minții. Romanian intellectuals between prestige groups and the free market of ideas, Compania, 2004; Adrian Gavrilescu, Noii precupeți. Public intellectuals in Romania after 1989, Compania, 2006; Andrei Marga, Governing and Governance (A Turn of Democracy?), Compania, 2013.
[2] Mircea Platon, Deșcolarizarea României. Scopurile, cartitele și arhitecții reformei învățământului românesc, Ideea Europeană, Bucharest, 2020, p.5.
[3] “(…) the media frequently talks about the transformation of young people under 30: it seems that they will indeed be the first specimens of new stages in human evolution”, and, as a result, “those who govern must understand how the thinking, visions and representations of their descendants are constructed in order to accompany them in their progress and avoid intergenerational ruptures” (Virginie Raisson, Atlas 2038. The Futures of the World, Seneca Lucius Annaeus, 2018, pp. 53-54.
***
For better visibility and wider access to information, the Journal of Urban Anthropology publishes only articles in English. In this regard, please submit articles written directly in English. Only original, previously unpublished studies are accepted.
The papers will be uploaded in electronic format (in .doc or .docx format), using the online form available here – https://rev-antropologieurbana.ro/trimitere-articol/?lang=en, where you can also find the minimum requirements regarding the structure of the paper.
Papers can also be sent via email at adimajuru@gmail.com.
The deadline for submitting papers is May 15th, 2022.
APEL LA CONTRIBUȚII
REVISTA DE ANTROPOLOGIE URBANĂ
Hărtile viitorului: cartografii predictibile
României îi lipsește o „hartă a viitorului”. Iar această cartografiere a viitorului ține numai de factorul uman. Și anume de investiția continuă în factorul uman. După cum spunea la vremea lui Spiru Haret, „Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara”. În ultimii treizeci de ani de libertate de opinie și de atitudine, foarte puține au fost şi sunt demersurile pozitive susținute prin argumente constructive, cu repere clare și etape care trebuiesc urmate.[1]
Reconectarea la realitate se construiește prin investiția în om deoarece excelența și competența nu depind de mărimea țării, ci de sistemul ei de educație. Acesta trebuie schimbat. A doua opţiune clară a reconectării la realitate o reprezintă reprofesionalizarea forţei de muncă.
Profesia trebuie să devină masa critică a deciziei politice: performanţa în carieră, precede funcţia politică. Acesteia i se adaugă încrederea câştigată în interiorul generaţiilor active, de către lideri reali, care pot avea apoi funcţia decidentă prin delegarea votului şi decizia politică. Aceasta din urmă devenind mai degrabă onorifică şi nu remunerată, iar pârghiile decizionale pot dobândi apoi caracter de plus valoare socială și profesională pentru generaţiile care vin din urmă.
La capătul opus se află o realitate pragmatică: faptul că secolul 21 va fi marcat de cel ce știe mai bine cum să profite din plin de știință, să anticipeze și să-și folosească un minimum de resurse pentru a obține rezultate maxime.
Prezentul este cel puţin discutabil din perspectiva recuperării diferenţelor de civilizaţie, profesionalziare si tehnologizare, pa parcursul unei generaţii, chiar şi faţă de vecinătăţile apropiate cum ar fi de pilda Cehia, Polonia sau Slovenia.
punctul de plecare al tinerilor de azi, adolescenți sau studenți, nu este deloc pozitiv iar recuperarea statului va trebui facută prin sprijin necondiționat față de competențele profesionale și integrității civice și morale. Iar școala va trebui „să pregătească elevii în acest scop. Educați în acest sens, nu toți vor deveni elite, dar toți vor deveni o națiune. Respectul față de valori se cultivă, încă din școală, atunci când înveți să respecți pe altul pentru ce poate face și te deprinzi să fii respectat de alții pentru ce poți face”.[2]
Copiii sau nepoții unora dintre noi, vor avea între 20 și 30 de ani. Alții vor trece de acest prag. În primul rând se vor trezi într-o lume mai restrânsă demografic, privind populația activă mai ales. La senectute, peste alți 20 sau 30 de ani vor descoperi astfel că țara lor va avea probabil 16,9 milioane de locuitori (potrivit datelor UNDP) sau 15,5 milioane de locuitori (pornind de la datele INS). Apoi, senectutea va ridica o reală problemă legată de întreținere și costuri, iar copiii noștri de azi, bătrânii din viitor, vor reprezenta 5,1 milioane față de numai 3,2 milioane în prezent.
Copiii noștri de azi, pe măsură ce vor deveni adulți, se vor deosebi de noi în primul rând pentru că nu vor avea memoria războiului rece, regresul vieții cotidiene în interiorul unei tiranii sau amintirea victoriei „lumii libere” și drept urmare vor avea alte sensibilităţi ideologice și de vot politic dar și de raportare în relația cu statul. Lumea în care ei se pregătesc să intre va fi (și este deja) dominată de inamici invizibili, de neimaginat pentru noi, acum 40 sau 50 de ani, fiind vorba de specificul unui cotidian „terorist, infiltrat, fanatic și mondial” care pot „justifica din punctul lor de vedere renunțarea la anumite drepturi din naștere, cum este cel la viață privată”.
De ce este necesară investiția în tehnologie, cunoaștere, inovație, educație și înaltă tehnologie încă de pe acum? Pentru că, tinerele generații Y și Z, „odată cu utilizarea masivă a tehnologiilor mobile și digitale, capacitățile lor cerebrale par să sporească” și anume „se pare că ar avea capacitatea de a trata mai ușor informațiile în paralel și nu secvențial. Astfel ar fi mai apți pentru activitățile complexe cu sarcini multiple”.[3]
Schimbările vor fi în viteze accelerate iar sincronicitatea va însemna mai ales varietate. Impactul va fi nimicitor pentru societățile nepregătite pentru acest salt și vor deveni astfel opțiuni de exploatare secundară pentru câștigători, fie pentru resurse, fie pentru forța de muncă ieftină. Cum dealtfel se plasează în acest moment ţara noastră.
Tema dosarului tematical acestui numar 20 din RAU este Hărțile viitorului: cartografii predictibile și își dorește să devină un spațiu al opiniilor despre viitor indiferent de perspectiva temelor abordate sau a perspectivelor descrise. Este o temă deschisă oricărei dinamici profesionale, care se poate reprezenta printr-o cartografiere predictibilă privind viitorul destinat unei profesii sau unui fenomen social sau cultural.
Adrian Majuru
[1] Între demersurile critice privind societatea românească și elitele ei amintim selectiv următoarele lucrări în atenția publicului: Sorin Adam Matei, Boierii minții. Intelectualii români între grupurile de prestigiu și piața liberă a ideilor, Compania, 2004; Adrian Gavrilescu, Noii precupeți. Intelectualii publici din România de după 1989, Compania, 2006; Andrei Marga, Guvernantă și guvernare (Un viraj al democrației?), Compania, 2013
[2] Mircea Platon, Deșcolarizarea României. Scopurile, cartitele și arhitecții reformei învățământului românesc, Editura Ideea Europeană, București, 2020, p.5.
[3] “(…)mass media vorbeşte frecvent despre transformarea tinerilor sub 30 de ani: se pare că aceștia vor fi într-adevăr primele specimene ale unor noi etape din evoluția umană” și drept urmare “cei care guvernează trebuie să înţeleagă cum se construiesc gândirea, viziunile și reprezentările urmașilor lor pentru a-i însoţi în avântul lor și a evita rupturile inter-generaționale”( Virginie Raisson, Atlas 2038.Viitorurile lumii, Editura Seneca Lucius Annaeus, 2018, pp.53-54.
***
Pentru o vizibilitate mai bună și acces lărgit la informații, Revista de Antropologie Urbană / Journal of Urban Anthropology va publica doar articole în limba engleză. În acest sens, vă rugăm să transmiteți articolele scrise direct în engleză. Nu se acceptă decât studii originale, nepublicate anterior. Lucrările vor fi încărcate în format electronic (în format .doc sau .docx), folosind formularul online disponibil aici – https://rev-antropologieurbana.ro/trimitere-articol/, unde puteți găsi și cerinţele minimale privind structura lucrării.
Termenul limită pentru trimiterea lucrărilor este 15 mai 2021. Lucrările pot fi trimise și via email la adresa adimajuru@gmail.com.